Real Madrid şi Manchester City, un spectacol apreciat

Antrenorii Carlo Ancelotti şi Pep Guardiola au apreciat spectacolul oferit de echipele lor, Real Madrid şi Manchester City, care au terminat la egalitate, 3-3, în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, marţi seara, pe stadionul Santiago Bernabeu din capitala Spaniei.

„A fost un meci pe care l-am fi putut câştiga, pentru că am avut ocazia să înscriem golul de 3-1, dar a fost şi un meci pe care l-am fi putut pierde. Este un rezultat corect pentru ceea ce au produs ambele echipe”, a declarat Ancelotti la conferinţa de presă.

„A fost un meci foarte bun din partea noastră, competitiv, până când nu am mai avut energia să presăm sus”, a adăugat tehnicianul lui Real Madrid, a cărui echipă a fost condusă de două ori, cu 1-0 şi 3-2, de campioana en titre a Europei.

„Au marcat două goluri frumoase (în repriza secundă – n.red.), dar am avut curajul să revenim în meci. Acum avem un mic dezavantaj, pentru că vom juca departe de stadionul nostru, dar suntem încrezători că vom putea repeta acelaşi meci şi acolo (în returul de la Manchester)”, a mai spus Ancelotti.

La rândul său, antrenorul „cetăţenilor”, Pep Guardiola, a apreciat evoluţia echipei sale în repriza secundă, în cursul căreia a reuşit să revină de la 1-2 şi să conducă cu 3-2, înainte ca madrilenii să egaleze prin Fede Valverde.

„Sunt atât de periculoşi în tranziţie, încât pot marca oricând mai multe goluri, dar am controlat foarte bine jocul”, a analizat antrenorul catalan.

„Este imposibil să controlezi totul împotriva celor de la Real Madrid. Bernabeu este un stadion special. La 3-2 credeam că meciul s-a terminat, dar aici nu se termină niciodată”, a mai spus el.

Chestionat de un jurnalist britanic care l-a întrebat dacă este „frustrat” de acest rezultat, Guardiola a răspuns cu tactul său obişnuit: „Totul este în regulă. Este Bernabeu, prietene, vii din Anglia şi nu ştii ce înseamnă să joci pe Bernabeu. Să marchezi trei goluri aici este foarte tare”.

„La Manchester, meciul se va disputa cu casa închisă, suporterii ne vor ajuta să înscriem un gol şi vom încerca să facem restul. E simplu, echipa care va câştiga va fi în semifinale”, a conchis Guardiola, fostul antrenor al echipei FC Barcelona.

În meciul de pe Santiago Bernabeu, Real Madrid a punctat prin Ruben Dias (12 – autogol), Rodrygo (14) şi Fede Valverde (79), în timp ce golurile campioanei Angliei au fost înscrise de Bernardo Silva (2), Phil Foden (66) şi Josko Gvardiol (71).

Manşa secundă va avea loc pe Etihad Stadium din Manchester, pe 17 aprilie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

1 Comentariu

  1. Parerea mea este ca Ancelotti este un antrenor slab,fara viziune,fara nicio tactica. Salvarea lui este valoarea deosebita a catorva jucatori. Cu acei jucatori as putea fi si eu antrenor. Ma bucurasem ca pleaca in Brazilia,sa nu-l mai vad clefaind ciunga…Il tine titular pe Bellingham-o nulitate lenesa-si pe tusa pe Motrici, pe Brahim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.