După ce în urmă cu doar câteva zile, guvernatorul Isărescu afirma că măsurile luate de Guvern sunt ciudate şi periculoase, lansându-se pentru prima dată de la izbucnirea crizei într-un adevărat atac la adresa Executivului, azi reprezentantul BNR face noi afirmaţii îngrijorătoare.
Guvernatorul BNR a declarat, miercuri, că societatea românească trebuie să înţeleagă că „realitatea este cinică”, că banii nu pică din cer şi că este nevoie de muncă şi de un efort major „al întregii colectivităţi umane” pentru a se ajunge la bogăţie.
„Adevărul financiar poate fi cinic, nemilos, dar apare şi tendinţa cealaltă, de a se vorbi ca imperativă despre nevoile sociale şi să nu se vorbească despre aspectul financiar. E foarte periculos acest aspect. Banii nu pică din cer. Banii adevăraţi nu pică din cer, nici nu apar din tiparniţă aşa cum cred unii”, a spus Isărescu.
Deficitul şi dezechilibrele
Isărescu a mai precizat că finanţarea deficitelor structurale ale României întâmpină dificultăţi din ce în ce mai evidente, tendinţele acestor dezechilibre ridică îngrijorări şi se conturează conflicte sociale.
El a arătat că în prezent bugetele sunt „în suferinţă”, nu numai în România, şi se conturează conflicte sociale.
„în România vedem aceeaşi situaţie. Nu facem deloc excepţie, chiar dacă unele dintre cifre, cum sunt cele legate de datoria suverană, nu sunt deloc dramatice prin mărimea lor (…) şi aceste cifre, inclusiv datoria suverană, ridică îngrijorări în ceea ce priveşte tendinţa”, a spus guvernatorul băncii centrale.
Reprezentantul BNR a arătat că îngrijorarea nu este legată numai de mărime, chiar dacă aceasta este mare, dar şi de structura deficitelor.
„Sunt deficite structurale, de durată, greu de corectat. (…) Simpla creştere economică nu corectează un deficit structural”, a spus Isărescu.
Creşterea dobânzilor, o problemă
Isărescu a arătat că apar dificultăţi din ce în ce mai evidente legate de finanţarea acestor deficite, dând ca exemplu creşterea dobânzilor.
„şi toate acestea pot să fie preludiul unui cerc vicios, care se manifestă prin neîncrederea şi reţinerea pieţelor de a finanţa anumite costuri şi, în ultimă instanţă, poate să apară şi evitarea finanţării”, a mai spus Isărescu.
Pe de altă parte, guvernatorul a precizat că în momentul în care anumite persoane, inclusiv membrii ai Băncii Naţionale, „îndrăznesc” să aibă reflecţii despre resursele financiare, sunt consideraţi cinici.
„Bogăţia nu se face prin decrete”
Isărescu a atras atenţia asupra importanţei părţii financiare, precizând că nu doar o lege poate conduce la corecţiile care trebuie realizate în economie, fiind nevoie de muncă şi un efort al întregii colectivităţi.
„Bogăţia nu se face prin decrete. De 200 de ani cităm din cartea lui Adam Smith despre bogăţia naţiunilor şi, probabil, nici acum nu o înţelegem. Bogăţia se face prin muncă, printr-un efort major al colectivităţii umane”, a spus Isărescu.