Realitatea TV, amendă la amendă

Realitatea TV a refuzat  să pună în aplicare o sancţiune, iar CNA a decis din nou amendarea postului. Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis amendarea Realitatea Plus cu 2.500 de lei, relatează paginademedia.ro

Totul a început în luna mai 2023.  Realitatea Plus a fost sancţionată atunci cu suspendarea emisiei pentru 10 minute şi afişarea textului sancţiunii primite.

Sorin Grindeanu, ministru al Transporturilor, şi Sebastian Burduja, pe atunci Ministru al Cercetării, Inovării şi Digitalizării au făcut obiectul unor emisiuni Realitatea Tv, sanctionata de CNA din ”lipsă de probe”.

Înaintea aplicării sancţiunii, Anca Alexandrescu anunţa însă că a reuşit să suspende sancţiunea, pentru moment, în instanţă.

Ulterior, Curtea de Apel a decis în favoarea CNA. La fel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în toamna anului trecut.

În așteptarea motivării, Realitatea Tv nu a pus în aplicare sancțiunea.

Pe 23 ianuarie, CNA a luat din nou cazul în discuţie şi a constatat că Realitatea Plus nu a pus în aplicare sancţiunea.

Ioan Georgescu, avocatul postului Realitatea Plus, le-a explicat membrilor CNA de ce postul nu poate pune în aplicare sancţiunea dată în urmă cu opt luni:

„Din punct de vedere juridic, în opinia mea, această decizie nu mai poate fi pusă în executare în acest moment din simplu motiv că este un act administrativ, iar în dispozitivul acestei decizii  este subliniată data la care va fi pusă în executare.

Deci Consiliul decide ca la data de 18 mai 2023, în intervalul orar 19.00 – 19.10, timp de 10 minute să se difuzeze un anumit mesaj. Decizia aceasta a fost suspendată de către Curtea de Apel Bucureşti.

Suspendare care a dăinuit până la pronunţarea hotărârii definitive a Înaltei Curţi da Casaţie şi Justiţie câteva luni mai târziu.

În opinia mea, această decizie ar fi putut fi pusă în executare doar în situaţia în care în dispozitivul acesteia nu era prevăzută data la care să fie executată. Pentru că este un act administrativ, iar el nu poate fi modificat pur şi simplu.

Nu putem să-l modificăm cum vrem noi şi să-l executăm cum vrem noi, pentru că asta ar lăsa loc de interpretare. Nu putem să-l punem în executare cum dorim noi, ci la data la care este prevăzut în conţinutul lui. (…) Nu ne putem întoarce în timp să punem în executare respectivul act administrativ. Iar dumneavoastră nu aveţi în acest moment o unealtă juridică ca să revigoraţi acest act.

Citeste si PSD boicotează Realitatea Plus. Anca Alexandrescu a reacționat imediat

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3

10 Comentarii

  1. la Realitatea Plus TV – Anca Alexandrescu face Emisiuni de Asasinat jurnalistic .
    Niste insi sunt adunati in cerc , li se pune sub bot cite un microfon in care , fiecare pe rind sau deodata , isi descarca nervii pe cite-un politician .
    Idem si la B1TV ( post infiintat pentru Bassescu) unde toti amarastenii ii injura fel de fel de indivizi politici deveniti tinta .

    Tiganie in forma pura.

  2. Realitatea tv a ajuns precum România tv,unde sunt expuse publicului retardat românesc cele mai sukare jivine intr-ale extremismului românesc!Simion,Calin,sacul cu 💩,Sosoaca și alte jivine.

  3. Amenzile sunt dovada că deranjează adevărul spus și dovedit cetățenilor români! Nu mă miră mizeria practicata de tot ce înseamnă politicieni și politica in Romania.

  4. AA e deja fumata..din consiliera sereista a lui Nastase,via restul Dragnea,Dancila si restul,a ramas o moderatoare tip baba barfitoare, o meserie de ‘bocitoare ‘altadata

  5. cred că Anca Alexandrescu ar trebui să-si schimbe prenumele in Amenda Alexandrescu sau chiar postul,din Realitatea TV in Amendata TV
    ‘mă,ce ne mai distrăm cu voi’

  6. Unii ivitati sunt discutabili(fosti prestatoriieftini, la OTV).In felul acesta valoarea emisiunii scade.

  7. Doamna Anca Alexandrescu ar trebui să fie mai maleabilă și să -si aleagă cu grijă termenii folosiți, dat fiind faptul că este o jurnalistă destul de bună și corectă. E păcat să fie jignită și chiar amenințată! Nu e corect!

  8. Condițiile în care trăim în România, sunt din cauza noastră a tuturor, pentru că am acceptat, să fim conduși de oameni fără demnitate. Au mers din poartă în poartă, cu găleată de plastic, șapcă, pix etc., iar naivitatea noastră și-a spus cuvântul. Au reușit să ne îmbrobodească! Așa vor face si de acum înainte, că își dau seama că suntem naivi. Ne merităm soarta!

  9. Toți știm că o mare parte din posturile tv. sunt arondate politic! Nu încetăm să aruncăm cu noroi, în cei care încă m-ai au demnitate si spun lucrurilor pe nume. Nu trebuie să ne plângem că noi suntem de vină că acceptăm toate mizeriile!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.