Rebelii houthi ameninţă că extind atacurile asupra navelor comerciale

FILE PHOTO: Tribal supporters of Yemen's Houthis wave a Palestinian flag and hold up their firearms during a protest on recent U.S.-led strikes on Houthi targets, near Sanaa, Yemen January 14, 2024. REUTERS/Khaled Abdullah/File Photo

Rebelii houthi din Yemen au susţinut vineri că încep acţiunile militare şi împotriva navelor care au legături cu Israelul şi în zona Oceanului Indian, nu doar în Marea Roşie şi în zona strâmtorii Bab al-Mandeb.

„În aplicarea directivelor liderului nostru Abdul-Malik al-Houthi (…), forţele armate yemenite au început să extindă raza operaţiunilor împotriva navelor israeliene, a celor care au legături cu Israelul sau a celor care se îndreaptă spre Palestina ocupată, pentru a cuprinde Oceanul Indian până la Capul Bunei Speranţe”, a afirmat în faţa unei mulţimi în capitala Sana’a un purtător de cuvânt al rebelilor houthi, relatează agenţia EFE.

Acesta a susţinut că au fost deja desfăşurate trei astfel de atacuri în Oceanul Indian, deşi Statele Unite, care conduc o coaliţie navală creată pentru a proteja navigaţia comercială în Marea Roşie, nu au transmis cel puţin deocamdată nimic legat de acest lucru.

Acelaşi reprezentant al rebelilor houthi a mai susţinut că aceştia au atacat în ultimele ore o navă denumită „Pacific 01” şi un distrugător american în Marea Roşie, dar nici acestea nu au fost confirmate de SUA.

Rebelii houthi, susţinuţi de Iran şi care controlează partea de vest a Yemenului, lansează cu regularitate de la sfârşitul anului trecut atacuri cu drone şi rachete asupra navelor comerciale în Marea Roşie şi în Golful Aden. Ei motivează aceste atacuri ca acţiune de solidaritate faţă de palestinienii din Fâşia Gaza, care sunt supuşi unei ofensive israeliene ce a ucis acolo peste 31.000 de persoane, mai ales femei şi copii, după ce gruparea islamistă Hamas a omorât peste 1.160 de persoane într-o incursiune în sudul Israelului pe 7 octombrie.

Aceşti rebeli afirmă că urmăresc să lovească nave israeliene, americane şi britanice, precum şi nave care pleacă sau vin din porturi israeliene. Statele Unite şi Regatul Unit au efectuat mai multe raiduri aeriene asupra unor instalaţii militare ale rebelilor houthi în Yemen, urmărind diminuarea capacităţii acestora de a efectua astfel de atacuri. State occidentale au desfăşurat de asemenea în zonă nave militare pentru a proteja navigaţia comercială.A

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

12 Comentarii

  1. Cine să-i oprească, bidon? Micron?$holtz?sorosică, schwăbete & WEF cu discursuri și alte scursuri? Cu amenințări bancare? Se duce dreaq cabala și mă bucur pentru fiecare șut în cur pe care îl recepționează.

  2. News, au cărat-o aici, acu să se bucure de ea cu fiecare navă comercială pleznită-n bot.S-au dus în Orient că să-si exporte tembelismele cu armata-n spate iar acum îsi culeg”foloasele” să-i ia dracu cu banii lor cu tot și dacă-i țintesc habibii la Davos, halal să le fie.

  3. NewsReader, dragul meu, tu ai deschis vreodată o carte de istorie și să citești din ea? Câte victime au făcut europenii creștini în colonii sute de ani? Și războaie mondiale… plus războaiele SUA prin lume, perioada sovietică… concluzia: creștinismul religia păcii este, doar că statele sunt conduse de grupuri infracționale.

  4. Le arata pisoiul tuturor niste nespalati in sandale si ei viseaza sa doboare pe rus.😆😆😆😆

  5. Astia au Iranul in spate si nu vor putea fi invinsi. Sa aduci portavioane pentru a lupta cu niste ‘pirati’ este comedie. Problema zilei este de ce se mai baga americanii si englezii in Orientul Mijlociu cand acum este clar ca nimeni din cei de acolo nu-i mai doresc. Cele doua mari puteri militare din zona,Turcia si Iranul, si-au dat mana cu toate tarile din zona incepand cu arabii producatori de petrol pana mai ieri aliati ai Americii. Chestia asta cu binele facut cu forta celor care nu-l vor este acum de domeniul amintiriloe.

  6. pe partea ailalta a stramtorii
    erau „piratzii somalezi”
    azi doar in europa,in Romania,
    refugiati cu cearceafu pă ei.

  7. „Rebelii”… hai sictir, aia au castigat un razboi civil si cu 3 state arabe sustinute cu armament american, britanic si francez… oamenii aia sunt un regim politic de 10 ori mai relevant si sustinut de populatie decat in multe tari „civilizate”. Au murit vreo 500k sub bombele „civilizate” si de foame, nu v-ar fi rusine de propagandisti ordinari ce sunteti

  8. „Cea mai puternica alianta politico-militara a lumii” se poticneste in …Yemen, „tinuta in sah” de o banda inarmata.

  9. sunt disperati de ani de zile sa intre in iran, z io ni sh tii. sunt disperati sa declanseze razboi mondial. numai asa pot pastra planul de distrugere a rasei umane. cine antreneaza si inarmeaza houthi? cautati corporatiile care ii sponsorizeaza la greu! cautati valoarea lor la bursa, sa vedeti de unde vine „razboiul”…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.