Rebelii sirieni au ajuns să se lupte cu etnicii kurzi din nord

Lupte între rebeli sirieni şi combatanţi kurzi au izbucnit în două localităţi din nordul Siriei într-un moment în care o delegaţie kurdă antiguvernamentală îşi anunţa la Istanbul dorinţa de a participa la conferinţa de pace denumită ‘Geneva-2’, relatează AFP, preluată de AGERPRES.

Potrivit Observatorului Sirian al Drepturilor Omului (OSDH), luptele au avut loc duminică la Rass al-Ain, localitate situată lângă frontiera cu Turcia, între rebeli şi membri ai Comitetelor de protecţie a poporului kurd (YPG). Aici au ajuns cateva sute de luptatori ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan, care au parasit Turcia in urma unui acord la care au ajuns guvernul de la Ankara si liderul kurd Abdullah Ocalan, care ispaseste o condamnare la inchisoare pe viata. Se asteapta ca militantii kurzi caliti in luptele cu armata turca sa alimenteze rezistenta kurda din Siria si din Irak.

Luptele s-au declanşat ‘ca urmare a unui atac în ajun împotriva unui post al YPG de către jihadişti ai Frontului al-Nostra şi capturarea câtorva membri ai acestuia de către kurzi’, a adăugat OSDH, ONG care beneficiază de o largă reţea de informatori şi de militanţi în toată ţara.

Schimbul de focuri s-a declanşat sâmbătă. Un grup înarmat din Liwa al-Tawhid, apropiat Fraţilor Musulmani (NDLR) a reproşat combatanţilor YPG că au facilitat trecerea localnicilor din Nubel, un sat cu populaţie majoritar şiită din apropiere şi încercuit de rebeli, iar după refuzul combatanţilor kurzi de le preda un baraj aflat sub controlul YPG, i-a atacat. Un comandant rebel şi şase dintre oamenii lui au fost ucişi.

În cele două zile de confruntări, printre rebelii sirieni au fost înregistraţi 11 morţi şi 20 de răniţi, iar de partea kurdă doar câţiva răniţi, a precizat organizaţia.

YPG este aripa înarmată a Partidului Uniunii Democratice (PYD), filială siriană a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK).

Relaţiile sunt adesea tensionate între rebeli şi organizaţiile kurde, care încearcă să-i împiedice pe insurgenţi să intre în regiunile lor. Totuşi, recent, combatanţii kurzi s-au aliat cu rebelii în unele regiuni, ca de pildă în cartierul şeicului Maqsud din Alep (în nordul ţării).

Bahzad Ibrahim, care reprezintă Consiliul suprem kurd, principala platformă a kurzilor sirieni, a declarat la o reuniune a Coaliţiei opoziţiei siriene la Istanbul, că kurzii din Siria doresc să participe la conferinţa internaţională de pace ‘Geneva-2’, fie în cadrul coaliţiei, fie ca independenţi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.