Recital de pian la Ateneul Român

Filarmonica „George Enescu” în parteneriat cu Institutul “Cervantes” organizează duminică, 23 februarie, la ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului Român, un recital de pian susţinut de José Luis Nieto. În program: Serghei Rahmaninov – “Zece preludii op. 23”, “Polka W.R.” şi José Luis Nieto – “Rapsodia napolitană”.

José Luis Nieto, pianist cu o bogată activitate concertistică la nivel internaţional este unul dintre cei mai importanţi pianişti spanioli din generaţia tânără. A urmat cursurile “Conservatorului Regal Superior de Muzică” din Madrid şi apoi şi-a continuat studiile în Rusia, unde a absolvit cursurile celebrului Conservator “Ceaikovski” de la Moscova, la clasa profesorului Mihail Voskresenski, obţinând doctoratul sub îndrumarea pianistului Victor Merzhanov.

Creează orchestra de cameră “Sinfonietta” din Moscova, un proiect ambiţios al pianistului, a cărei activitate debutează în 2006 cu un prim concert la Muzeul “Puşkin”. Orchestra – fondată şi condusă de José Luis Nieto – are ca membri muzicieni formaţi la Conservatorul “Ceaikovski”, cu un înalt nivel artistic.

A concertat ca solist alături de Orchestra “Camerata Baltică”, sub bagheta dirijorului Anton Sharoev, “Orchestra de Virtuozi” a Conservatorului Ceaikovski, colaborând cu muzicieni precum Alexei Utkin şi Elena Obratszova. A realizat trei turnee în Statele Unite ale Americii concertând la Chicago, Los Angeles, San José, New York, Albuquerque etc. În Europa a susţinut recitaluri în săli precum sala “Academiei Regale Spaniole” la Roma, “Auditorio Conde Duque” de Madrid, “Instituto Bildnerisches Denken” la Grenzach-Wyhlen (Germania), “Gran Auditorio” la Lisabona, Sala “Auditorio Nacional de Madrid”. A susţinut peste 40 de concerte şi cursuri de măiestrie în America Latină, dintre care cele mai importante sunt colaborările cu Orchestra Simfonică din Antofagasta şi Orchestra Simfonică din Chile în Sala “Gran Teatro de Oriente” din capitala chiliană.

În cariera de solist a înregistrat opt CD-uri atât în Spania, cât şi în Rusia. Anul 2011 îl găseşte concertând în oraşe ca Sankt Petersburg, Kaliningrad, Moscova, Budapesta, Napoli, Roma, Vigo, Tarragona, Gijón şi New York. În 2012, a concertat la Tokyo, cu un repertoriu alcătuit din compoziţii ale lui Manuel de Falla.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.