Cele Trei Dive, la Sala Radio
Dacă trio-ul de legendă devenit un reper de marcă al muzicii de operă – Pavarotti, Domingo şi Carreras – a dăruit publicului memorabile gale de operă, în fiecare an, în apropierea Crăciunului, aveţi parte la Sala Radio de un eveniment transformat şi el într-un „brand” al scenei culturale bucureştene: Cele Trei Dive, gală extraordinară cu arii din opere celebre.
Vineri, 12 decembrie, la ora 19.00 – pentru al patrulea an consecutiv – veţi avea ocazia de a aplauda trei artiste lirice din România, dar care şi-au construit o spectaculoasă carieră în străinătate. De această dată, cele trei artiste invitate la Bucureşti sunt: sopranele Teodora Gheorghiu şi Aurelia Florian şi mezzosoprana Roxana Constantinescu.
După ce au fost aplaudate pe importante scene lirice ale lumii, cele trei dive vor evolua în cadrul galei alături de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului de origine italiană David Crescenzi. Muzicianul este invitat permanent al Operei Naţionale Române Timişoara, iar cartea sa de vizită include o variată experienţă artistică la Teatrul St. Carlo din Napoli, Opera din Cairo sau Teatrul Carlo Felice din Genova şi alături de ansambluri ca Orchestra Operei din Zagreb, Orchestra de Cameră din Bologna, Filarmonicile din Alessandria şi Piemonte, Orchestra Teatrului Reggio din Parma ş.a. În ianuarie 2012 a întreprins un turneu în Germania şi Franţa cu Bergisch Symphoniker Orchestra din Köln, unde a dirijat Aida, Otello şi Recviemul de G. Verdi. Tot în anul 2012, a colaborat cu opera din Rio de Janeiro, unde a dirijat Aida de G. Verdi şi a fost dirijorul Festivalului de la Solothurn din Elveţia, unde a revenit şi în anul 2013. Din septembrie2014 a fost numit Director Artistic şi dirijor principal al Operei din Cairo.
Programul unei astfel de gale nu putea fi decât unul special: partituri din cele mai cunoscute opere – La Bohème, Nunta lui Figaro, Manon Lescaut, La Traviata, Faust, Samson şi Dalila etc. -, semnate de compozitori ca Puccini, Mozart, Verdi, Gounod, Saint-Saëns ş.a., vor fi apreciate de public.

Teodora Gheorghiu
Răsplătită cu o bursă de studii oferită de însuşi José Carreras la începutul carierei, TEODORA GHEORGHIUşi-a alcătuit un parcurs artistic presărat cu succese pe unele din cele mai importante scene ale lumii.
La Opera Naţională Bucureşti a debutat în rolul Reginei Nopţii (Flautul fermecat – W. A. Mozart), fiind apoi invitată să evolueze pe importante scene din Europa precum: Théâtre de la Monnaie din Bruxelles, Opera Naţională Lorenă din Nancy, Teatrul din Lucerna, Grand-Théâtre din Geneva, Opera din Lausanne, Théâtre des Champs-Elysées din Paris ş.a.
În anul 2004, adebutat pe scena Operei de Stat din Viena, iar între 2007 şi 2010 afost membră a acestei instituţii, abordând rolurile: Adela (Liliacul – J. Strauss fiul), Regina Nopţii (Flautul fermecat – W. A. Mozart), Nanetta (Falstaff – G. Verdi), Adina (Elixirul dragostei – G. Donizetti), Elvira (Italianca în Alger – G. Rossini), Sophie (Werther – J. Massenet) şi Eudoxie (La Juive – Fr. Halévy).

Aurelia Florian
Soprana AURELIA FLORIAN – recent aplaudată în rolul principal în premiera cu La Traviata, producţie a Operei Naţionale Bucureşti – se află, de câţiva ani, într-o continuă ascensiune pe scene importante ale lumii. Chiar în 2014 a interpretat rolul Violettei, alături de Rolando Villazón şi Leo Nucci. Angajamentele semnate pentru următorii ani o poartă pe Aurelia Florian pe mari scene internaţionale din Germania, Italia sau Israel. Următoarea producţie la care a fost invitată este La Rondine, la Tel Aviv, unde va interpreta rolul principal, alături de Joseph Calleja, în regia lui Rolando Villazón.
Printre rolurile pe care le-a interpretat recent se numără Lida din La battaglia di Legnano (Bătălia de la Legnano) de Giuseppe Verdi, în cadrul Festivalului Verdi de la Teatro Regio din Parma, şi rolul titular al operei Luisa Miller de Giuseppe Verdi, sub bagheta dirijorului Daniel Oren, la Opera din Tel Aviv. În repertoriul mozartian ea a fost aclamată la Palatul UNESCO din Paris, unde a apărut în spectacolul Die Zauberflöte (Flautul fermecat), onorând cea de a 60-a aniversare a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Ştiinţă, Educaţie şi Cultură.
În prezent, Aurelia Florian studiază cu celebra soprană bulgară Raina Kabaivanska la Institutul Superior de Studii Muzicale O. Vecchi – A. Tonelli din Modena, iar stagiunea aceasta va mai cânta Magda din La Rondine de Giacomo Puccini la Opera din Berlin şi la Opera din Tel Aviv.

Roxana Constantinescu
ROXANA CONSTANTINESCU este câştigătoare a numeroase premii la concursuri naţionale şi internaţionale precum Mihail Jora, Ionel Perlea, Tito Schipa, Concours de Chant Verviers, ARD München sau Helga and Paul Hohen Competition la Köln. După studii la Bucureşti, Viena şi München, primul contract oferit mezzosopranei a fost la Opera de Stat din Viena, unde a interpretat roluri precum Rosina, Zerlina, Cherubino, Nicklausse, Siebel, Stephano, Lola etc. şi unde a rămas între 2007 şi 2010.
Din sezonul 2010-2011, Roxana Constantinescu începe o impresionantă carieră internaţională cu debuturi la Opera din Los Angeles, New National Theatre Tokio, Deutsche Oper Berlin, Teatro dell’Opera di Roma, Los Angeles Philharmonic, The Dallas Opera, Théâtre du Capitole în Toulouse şi a revenit ca invitată la Opera de Stat din Viena. Concertele au purtat-o pe importante scene precum Carnegie Hall, Wigmore Hall, Musikverein, Teatro Colon în Buenos Aires, Toronto Symphony Hall ş.a.
În actualul sezon, tânăra mezzosoprană debutează la Opera Royal de Versailles în Siroe de Hasse, la Opera din Zürich sub bagheta lui Fabio Luisi şi Teatrul La Fenice din Veneţia cu Norma de Bellini şi la Teatrul Liric din Oviedo în Le Nozze di Figaro.
Invitaţie la Filarmonica George Enescu

Violonista Mălina Ciobanu
Marţi, 9 decembrie, la ora 19.00, la Sala Mică a Ateneului, în cadrul Stagiunii de marţi seara, sunteţi invitaţi la recitalul Mălinei Ciobanu – vioară şi Verona Maier – pian.

Pianista Verona Maier
În program: Sonata nr. 2 pentru pian şi vioară, op. 6, de George Enescu, Vals Scherzo, de Piotr Ilici Ceaikovski, Poem, de Ernest Chausson, Introducere şi Rondo Capriciosso, de Camille Saint-Saens, şi Csardas. De Vittorio Monti.
Joi, 11 şi vineri 12 decembrie, la ora 19.00: Concert simfonic.

Dirijorul Jin Wang

Flautistul Matei Ioachimescu
Orchestra simfonică a Filarmonicii George Enescu, sub bagheta dirijorului Jin Wang, va interpreta Menuet antique de Maurice Ravel, Concertul pentru flaut şi orchestră – p.a. (Ciclul Concerte instrumentale româneşti) de Călin Ioachimescu, Concertul pentru flaut şi orchestră de Jacques Ibert şi Marea de Claude Debussy.
Solist: Matei Ioachimescu.
Blues la Sala Radio cu Big Band-ul Radio şi invitaţi speciali

Mike Godoroja
Marţi, 9 decembrie, la ora 19.00, Big Band-ul Radio, dirijat de Ionel Tudor, vă propune un dar muzical înaintea sărbătorilor de iarnă – un concert dedicat în exclusivitate blues-ului şi nu oricum, ci cu participarea a trei artişti cu numeroase apariţii în ţară şi străinătate: Hanno Höfer, Mike Godoroja şi Berti Barbera.
Artist cu o activitate complexă în mai multe domenii (regizor, producător şi muzician), Hanno Höfer şi-a construit şi în muzică un drum pe mai multe coordonate: chitară, armonică, voce. Experienţa sa muzicală se leagă în mare măsură de trupa Nightlosers şi de formaţia Orient Express a pianistului de jazz Harry Tavitian. Hanno Höfer povesteşte în interviurile sale că pasiunea pentru muzică i-a fost stârnită de un dublu album cu festivalul de folk de la Newport, din 1965, pe care apăreau toţi muzicienii importanţi de blues şi de rock de la vremea aceea din SUA, experienţă care l-a determinat să îşi dorească o carieră muzicală.

Berti Barbera
Mike Godoroja a cântat în mai multe formaţii – Mike Godoroja & Blue Spirit, Double Fantasy, Blue Spirit ş.a. şi se bucură de o discografie bogată, din care amintim albume ca Hippie cu diamante, Balkanic zeppelin, Capra Vecinului etc. Cunoscut realizator de emisiuni de radio şi televiziune, de profil blues, jazz şi rock, producător artistic pentru spectacole de jazz, Mike Godoroja a produs şi albume ale unor importanţi artişti şi trupe, ca Johnny Răducanu, Mircea Tiberian, Felicia Filip, Iris etc.
Cu un spectru vocal flexibil şi cu abilitatea de a folosi mai multe instrumente de percuţie, Berti Barbera reuşeşte să confere o formă originală, spectaculoasă şi accesibilă oricărei piese pe care o abordează. În plus faţă de activitatea scenică, este autorul multor articole de specialitate în reviste de pe piaţa românească, a realizat şi a prezentat mai multe emisiuni radio şi tv.

Big Band Radio
„Povestea” creată între Big Band-ul Radio şi blues este una cu „rădăcini” mai vechi: pe lângă concerte de blues prezentate de-a lungul stagiunilor de la Sala Radio, în 2002, un album dedicat în întregime genului a fost lansat la Editura Casa Radio, sub titlul Radio Big Band Blues – Let The Good Times Roll.
Seara va fi prezentată de Florian Lungu, el însuşi o „personificare” a jazz-ului românesc, a cărui carieră credincios dedicată genului însemnând mii de emisiuni radio şi TV, un număr considerabil de articole publicate, multe prezentări de festivaluri şi concerte de jazz, precum şi câteva compoziţii cântate de solişti şi formaţii cunoscute.
Concert de Advent la Institutul Cultural Român de la Viena

Tânărul pianist Iulian Ochescu
ICR de la Viena, în parteneriat cu Institutul Balassi – Collegium Hungaricum din Viena, organizează miercuri, 10 decembrie, un concert de muzică clasică susţinut de Ştefan Diaconu (flaut) şi Iulian Ochescu (pian). Concertul are loc la sediul Institutului, începând cu ora 19.00.
Ştefan Diaconu şi Iulian Ochescu sunt doi dintre câştigătorii concursului organizat de Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti în mai 2014 în cadrul celei de-a 10-a ediţii a Festivalului Muzicii Maghiare, o invitaţie adresată tinerilor interpreţi de muzică clasică din România.
În program: Sonată pentru flaut şi pian, Nr. 1, de Sigismund Toduţă, Fantaisie Pastorale Hongroise, Op. 26 (flaut şi pian) de Franz Doppler şi Sonata Latino (flaut şi pian) de Mike Mower.
Ştefan Diaconu a început studiul pianului la vârsta de 6 ani la Colegiul Naţional de Artă Octav Băncilă din Iaşi, iar la 10 ani a luat primele lecţii de flaut, concentrându-se apoi doar asupra acestui instrument. Din anul 2009 este student în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti în clasa profesorului Ion Bogdan Ştefănescu. În perioada octombrie 2011 – februarie 2012 a beneficiat de o bursă de studiu la Academia de Muzică F. Chopin din Varşovia, unde a studiat sub îndrumarea profesoarei Agata Igras-Sawicka. Ştefan Diaconu a concertat ca solist sau ca membru în ansambluri camerale sau simfonice şi colaborează în mod frecvent cu orchestre şi ansambluri din ţară şi din străinătate. Din februarie 2012 este colaborator permanent al Filarmonicii George Enescu din Bucureşti.
Iulian Ochescu, născut în anul 1993 într-o familie de muzicieni, a început studiul pianului la Colegiul Naţional de Muzică George Enescu din Bucureşti, fiind în prezent student la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, în clasa profesoarei Dana Borşan. Iulian Ochescu a câştigat numeroase premii la concursuri naţionale şi internaţionale, activitatea sa artistică incluzând apariţii la Festivalul Aurora Chamber Music din Suedia (alături de violistul Alexander Zemtsov) şi la Festivalul Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo, precum şi recitaluri solo pe scene din România. Iulian Ochescu a realizat înregistrări la Radio România şi la Televiziunea Română, este membru al fundaţiei culturale Remember Enescu şi bursier al proiectului SoNoRo Interferenţe, în cadrul căruia a cântat alături de violonista Corinne Chapelle şi violistul Răzvan Popovici.
Remus Azoiţei concertează alături de Orchestra de Cameră a Filarmonicii din Londra

Remus Azoiţei concertează la Londra
Violonistul Remus Azoiţei va interpreta vineri 12 decembrie, la ora 19.30, Concertul pentru vioară de Ceaikovski, în cadrul programului Ceaikovski şi Colinde, de la Cadogan Hall.
La pupitru, dirijorul Chris Petrie.
Concertul începe cu premiera mondială Christmas Carol Fantasia de Chris Petrie, care include colinde bine cunoscute din întreaga lume într-un nou aranjament pentru orchestră.
Urmează Mother Goose Suite de Maurice Ravel, o colecţie de miniaturi pline de culoare, compuse pentru diferite scene din literatura pentru copii, cum ar fi Frumoasa din Pădurea Adormită, The Fairy Garden sau Little Tom Thumb.
Ultima piesă din program este Concertul pentru vioară de Ceaikovski, poate cel mai frumos concert pentru vioară, cu părţi melodioase şi momente care îţi dau fiori, ce fac din Ceaikovski unul dintre cei mai iubiţi compozitori ai tuturor timpurilor.
“Suntem încântaţi că Remus Azoiţei ni s-a alăturat ca solist. Remus este profesor de vioară la Royal Academy of Music şi a apărut a solist pe multe scene internaţionale, alături de orchestre prestigioase, cum ar fi Orchestre Philharmonique de Radio France, Orchestre National de Belgique sau Deutsches Kammerorchester”, mărturisesc organizatorii.
Remus Azoiţei cântă pe o minunată vioară Stradivarius din 1734, numită Willemotte.
Concert de Crăciun al Madrigalului

Corul Madrigal
Duminică, 14 decembrie, Ateneul Român va găzdui cele două concerte de Crăciun ale Corului Naţional de Cameră Madrigal – Marin Constantin. Dirijate de Anna Ungureanu, cele două evenimente (ora 17.30 şi ora 20.00) aduc în faţa publicului bucureştean tradiţionalele colinde de Crăciun pe care Madrigalul le interpretează de 51 de ani.
Cu o experienţă dobândită pe parcursul celor 4.100 de concerte susţinute şi cu un repertoriu greu de egalat, Corul Naţional de Cameră Madrigal – Marin Constantin pregăteşte pentru iarna aceasta un regal de colinde şi cântece de iarnă din repertoriul românesc şi internaţional.
“Anul acesta am pus în vânzare bilete pentru toate categoriile de public, cu intenţia de a oferi posibilitatea participării la tradiţionalul şi mult râvnitul Concert de Crăciun tuturor acelora care ascultă muzica Madrigalului de zeci de ani şi care iubesc sunetul nostru. De departe, în perioada sărbătorilor de iarnă, acesta este cel mai frumos şi mai călduros concert clasic românesc”, a declarat managerul Corului Naţional de Cameră Madrigal – Marin Constantin, Maria Stoica.
Corul Madrigal a fost înfiinţat în anul 1963 de către reputatul dirijor Marin Constantin, susţinând până în prezent concerte pe cele mai prestigioase scene din Europa, America şi Asia. În anul 1992, după înregistrarea a peste 40 de discuri şi promovarea artei la cele mai înalte niveluri, corul a fost inclus pe lista valorilor Patrimoniului imaterial UNESCO.
În cadrul celei de-a XXI-a ediţii a Festivalului Internaţional George Enescu (2013), Corul Madrigal a primit Diploma şi Trofeul UNESCO, 50 de ani de excelenţă în patrimoniul muzical universal, din partea Federaţiei Asociaţiilor, Cluburilor şi Centrelor pentru UNESCO din Europa şi America de Nord, în semn de omagiu şi recunoaştere a întregii activităţi desfăşurate.
A doua rundă Duelul Viorilor 2014

Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru
După o primă rundă de mare succes a celei de-a patra ediţii a Turneului Naţional Duelul Viorilor, organizat de Centrul Cultural Media Radio România şi Asociaţia Culturală Accendo, într-o primă etapă, în perioada 4 – 7 noiembrie 2014, violoniştii “combatanţi” Liviu Prunaru (Stradivarius) şi Gabriel Croitoru (Guarneri) şi “arbitrul”, pianistul Horia Mihail, sunt nerăbdători să înceapă a doua rundă, care îi va duce în cele trei principale provincii istorice ale României: Muntenia, Transilvania şi Moldova în perioada 10-19 decembrie 2014. Mai precis, cei trei vor poposi la: Bucureşti, Târgu Mureş, Câmpia Turzii, Roman, Bârlad, Braşov şi Piteşti.
„Noutatea acestei a patra ediţii constă în faptul că am inclus în «duelul» nostru şi două concerte cu orchestra. Pe primul l-am susţinut alături de Filarmonica din Timişoara, cel de-al doilea urmând să deschidă cea de-a doua parte a duelului nostru artistic, la Sala Radio, în data de 10 decembrie. Pentru mine, acest turneu naţional de foarte mare succes reprezintă bucuria de a face muzică, recunosc este pasiunea mea de-o viaţă, alături de doi prieteni şi artişti valoroşi ai României: Liviu Prunaru şi Horia Mihail. În acest an, prezentăm pentru prima dată în România, versiunea pentru 2 viori şi pian a Anotimpurilor de Astor Piazzolla şi mă bucur nespus să fac parte din acest proiect de succes”, a spus Gabriel Croitoru.
De altfel, reacţiile publicului demonstrează că acesta a apreciat sunetul ambelor viori – Stradivarius ”Pachoud”, pe care cântă Liviu Prunaru, dar şi Guarneri del Gesu, pe care cântă Gabriel Croitoru (care este pusă la dispoziţie de Muzeul Naţional George Enescu, în patrimoniul căruia se află), dar a admirat mai ales măiestria violoniştilor:
„Este extraordinar. Aşa ceva se vede la 100 de ani o dată. Nemaipomenit. Extraordinar. Amândoi sunt grozavi”. „Mi-a plăcut foarte mult. Sună frumos şi vioara. E o vioară deosebită, dar contează cel mai mult interpretul. Virtuozitatea interpretului”.

Duelul viorilor
Pianistul Horia Mihail este de asemenea nerăbdător să înceapă a doua rundă, mai ales că, de data aceasta, un recital va avea loc şi la Braşov, în oraşul său natal, pe 18 decembrie:
„Primele concerte din această ediţie a Duelului Viorilor s-au desfăşurat în cele mai bune condiţii, programul ales fiind un adevărat regal pentru publicul care ne-a ascultat. Sunt convins că şi cea de a doua parte a turneului ce va începe în curând la Sala Radio şi apoi ne va purta câteva mii de kilometri în alte şase oraşe din ţară, va decurge în aceeaşi stare de armonie, atât pe scenă cât şi în afara ei”.
Turneul va continua în luna decembrie cu acelaşi program dens, atractiv, spectaculos şi dificil: Serghei Rachmaninov – Vocaliză op. 34 nr. 14, transcripţie pentru vioară şi pian, Niccolò Paganini – Variaţiuni pe coarda Sol din opera Moise de Rossini, Ernest Bloch – Nigun, Niccolò Paganini – I Palpiti op. 13, introducere şi variaţiuni pe tema Di tanti palpiti din opera Tancredi de Rossini, Franz Schubert / Jascha Heifetz – Ave Maria, Camille Saint-Saëns – Havaneza op 83, Frédéric Chopin – August Wilhelmj – Nocturna op. 27 nr. 2, Henryk Wieniawski – Poloneza nr. 1 în Re major şi Astor Piazzolla / Mariano Castro – Anotimpurile la Buenos Aires, J. S. Bach – Concertul în re minor pentru două viori şi orchestră BWV 1043.
Cei trei muzicieni vor mai putea fi ascultaţi în recitaluri şi concerte în luna decembrie în mai multe oraşe din Transilvania şi Moldova, dar şi la Bucureşti.
Concert cu orchestra: Bucureşti, Sala Radio, 10 decembrie, ora 19.00. Acompaniază Orchestra de Cameră Radio – dirijor Tiberiu Oprea.
Recitaluri: Bucureşti, Sala Radio, 11 decembrie, ora 19.00; Târgu Mureş, Aula UMF, 12 decembrie, ora 19.00; Câmpia Turzii, Palatul Cultural Ionel Floaşiu, 13 decembrie, ora 19.00; Roman, Casa de cultură, 14 decembrie, ora 19.00; Bârlad, Pavilionul Marcel Guguianu, 15 decembrie, ora 19.00; Braşov, Cercul Militar, 18 decembrie, ora 19.00, Piteşti, Sala Filarmonicii, 19 decembrie, ora 19.00.
Maestrul Corneliu Gheorghiu, celebrat în templul muzicii şi al instrumentelor muzicale

Corneliu Gheorghiu alături de şeful de orchestră Nicolae Boboc
„Muzica este respiraţia lui Dumnezeu. Nu ştiu, nimeni nu ştie, dacă Dumnezeu există. Dar El este un muzician, aceasta o ştiu”, afirma Dinu Lipatti.
Cu prilejul lansării cărţii Despre pianistică a maestrului Corneliu Gheorghiu, în limba română, Institutul Cultural Român Bruxelles şi Ambasada României în Regatul Belgiei organizează în 13 decembrie, la ora 14:00, un concert în interpretarea autorului, la Muzeul Instrumentelor Muzicale din Bruxelles.
Personalitate de prim rang a muzicii româneşti, pianist, profesor şi compozitor, cariera artistică şi talentul maestrului Corneliu Gheorghiu (n. 1924) au fost prefigurate de George Enescu şi încurajate de pianistul Dinu Lipatti.
Muzicologul Viorel Cosma îi dedică un capitol aparte în lucrarea sa De la Cantemir şi Enescu până la Lipatti şi Ursuleasa: copiii-minune ai muzicii româneşti (1673-2013), iar pianistul şi profesorul de jazz Marius Popp afirmă în revista Q Magazine că ”Profesorul de la care am învăţat şi căruia îi port o amintire puternică este pianistul Corneliu Gheorghiu. E plecat din ţară de peste 50 de ani. Îi datorez enorm”.
Campania de comunicare pentru Concursul Enescu 2014 a luat Aur la Gala PR Award
.jpg)
Recent, în cadrul Galei PR Award, Campania de comunicare pentru Concursul Enescu,creată de OMA Vision pentru Artexim, organizatorul Concursului şi Festivalului Enescu, a fost distinsă cu două premii: Aur – marele premiu la categoria Comunicare în domeniul public şi Argint la categoria Cultură, Artă, Fashion, Sport.
„În 2013, Guvernul a redus consistent finanţarea Festivalului şi Concursului Internaţional George Enescu, cel mai important brand cultural al României. Pentru a proteja Festivalul, Concursul a fost reprogramat pentru 2014, deşi, tradiţional, cele două evenimente aveau loc concomitent. Provocarea noastră a fost să comunicăm şi să poziţionăm Concursul Internaţional George Enescu, separat de Festival, dar în cadrul brandului acestuia. De asemenea, să-l transformăm într-un prilej de bucurie pentru public şi pentru iubitorii de muzică clasică.
După ediţia din 2014 aConcursului, autorităţile au decis ca Festivalul şi Concursul să fie organizate de acum înainte separat, aşa că ne vom bucura de câte un eveniment marca Enescu în fiecare an”, a declarat pe scena Galei PR Award, directorul de comunicare al Concursului şi Festivalului Enescu, Oana Marinescu.
„România contează!” a fost mesajul acestei ediţii a Concursului Enescu (1-27 septembrie 2014), care a adus împreună deopotrivă parteneri naţionali şi internaţionali, arătând puterea României de a deschide uşi pentru tinerii artişti în muzica clasică internaţională. Două televiziuni străine – France 24 şi Mezzo – au fost parteneri media principali ai Concursului, Euronews l-a inclus în agenda sa culturală, iar reţeaua ICR şi Ministerul Afacerilor Externe s-au alăturat evenimentului şi au promovat înscrierile în Concurs în plan internaţional.
Campania de comunicare a urmărit să arate felul în care Concursul Enescu este un eveniment prin care România contează cu adevărat – în viaţa artiştilor, a iubitorilor muzicii, în lumea muzicii clasice. Aceasta şi-a propus să transforme Concursul într-un eveniment inspiraţional, pornind de la valorile compozitorului, şi să umanizeze competiţia.
240 de tineri artişti din 36 de ţări de pe 5 continente, cu 20% mai mult faţă de ediţia trecută, s-au înscris în Concurs. Au fost înregistrate, de asemenea, mai multe premiere: implementarea unui sistem de înscriere pentru public pe site-ul Concursului şi Festivalului, în formulă occidentală, organizarea unui Concert de Gală, cu laureaţi din trecut ai Concursului (Alexandru Tomescu – România şi Amir Tebenikhin – Kazahstan), recunoscuţi pentru cariera lor, amplasarea unui ecran cu transmisii live de la Concurs în faţa Ateneului Român, precum şi lansarea campaniei social media SoulsOfEnescu, care a inclus poveştile artiştilor participanţi la Concurs legate de întâlnirea cu muzica lui George Enescu.
3.000 de oameni s-au înregistrat pe site-ul evenimentului pentru a face parte din publicul Concursului în doar 24 de ore. Site-ul a fost accesat în proporţii aproape egale din România şi de peste tot din lume: 55% din România, 6,27% din Germania, 5,80% din USA, 3,98% din Japonia etc., comunicarea fiind făcută atât în limba română, cât şi în limba engleză, cu anunţarea rezultatelor Concursului în timp real.
De asemenea, şapte artişti recunoscuţi astăzi în plan internaţional, care au debutat în cariera internaţională datorită Concursului Enescu, s-au alăturat campaniei şi au vorbit despre importanţa României şi a Concrusului – Alexandru Tomescu, Remus Azoiţei, Elisabeth Leonskaja…
Au fost mai bine de 1.400 de materiale în presa naţională despre Concursul Enescu, 221 de postări pe bloguri, 297 de postări pe Twitter şi 1102 pe Facebook.
Următoarea ediţie a Concursului Enescu va avea loc între 3 şi 25 septembrie 2016. Artişti de marcă pe piaţa internaţională au confirmat deja că vor face parte din juriul internaţional: Jean Philippe Collard – Preşedintele juriului de pian, Natalia Gutmann li Arto Noras (Secţiunea Violoncel), Peter Ruzicka (Secţiunea Compoziţie), aclamata violonistă de origine română Silvia Marcovici şi singurul român angajat vreodată al Academiei Regale de Muzică din Londra, violonistul Remus Azoiţei (Secţiunea Vioară).
OMA Vision este la al doilea an de colaborare cu Artexim. În 2013, firma de consultanţă a creat şi campania de comunicare pentru Festivalul Enescu, laureată, de asemenea, cu Aur la Gala PR Award.