Recomandare surprinzătoare a CE: mai ușor cu de-oligarhizarea în Ucraina

Înăsprirea luptei împotriva corupției este o solicitare constantă a statelor și organizațiilor occidentale. De aceea, când Comisia de la Veneția a Consiliului Europei recomandă ca Ucraina să amâne aplicarea unei legi împotriva oligarhilor, avem de  face cu adevărat cu o știre și asta generează și multe întrebări. Recomandarea aceasta a fost anunțată de ministrul Justiției din Ucraina, pe 9 iunie. Comisia de la Veneția a argumentat că invazia rusă a redus deja din influența oligarhilor, în special din cauza distrugerii infrastructurii de producție, motiv pentru care ar fi greu de evaluat impactul legii anti-oligarhi asupra sistemului politic și juridic din Ucraina

Legea de-oligarhizării a fost semnată de președintele Volodimir Zelenski la finalul anului 2021. Comisia Europeană a stabilit că aplicarea acestei legi este unul dintre criteriile pe care Ucraina trebuie să le respecte pentru aderare, ceea ce face cu atât mai surprinzătoare recomandarea Comisiei de la Veneția ca discuțiile despre această lege să ia o pauză.

Loviturile cele mai dure aplicate oligarhilor ucraineni au venit din partea regimului Zelenski. Activele oligarhilor au fost confiscate sub legea marțială, oligarhii au fost excluși de la privatizarea activelor statului. Legile de-oligarhizării au fost însoțite de introducerea unor experți străini în instituția omoloagă Consiliului Superior al Magistraturii din România, de legea pentru vânzarea terenurilor agricole din Ucraina și pentru privatizarea industriilor strategice.

Legea de-oligarhizării, adoptată la finalul anului 2021, dă definiția oligarhului: persoana care are influență în politică, deține un trust de presă, are monopoluri economice de minimum 100 de milioane de dolari. Principalii vizați au fost miliardarii Ucrainei: Rinat Ahmetov, Viktor Pinciuk, Vadim Novisnki, Ihor Kolomoiski și fostul președinte Petro Poroșenko. Cu câteva luni înainte de invazia rusa, Poroșenko a fost acuzat de înaltă trădare (pentru că i-ar fi ajutat material pe separatiștii din Donbas), iar Ahmetov a fost acuzat că a pus la cale o lovitură de stat în Ucraina. Interesantă a fost reacția presei occidentale la acea vreme, similară cu recomandarea de acum a Comisiei de la Veneția: ”În timp ce trupele ruse sunt masate la frontieră, președintele Ucrainei se concentrează pe dușmanii interni”, scria The Washinton Post, pe 22 decembrie 2021. Iar Financial Times a luat decizia rarisimă de a-i oferi tribună lui Rinat Ahmetov.

În vara anului trecut, când devenea limpede că războiul din Ucraina nu va fi un blitz, mai multe analize au încercat să ofere o explicație pentru această aparentă îngrijorare generată de decăderea oligarhilor ucraineni. Prima ține de structurile piramidale uriașe create de oligarhi, cu baza în straturile profunde ale societății, care, pe lângă razboi, ar putea fi destabilizată și de o de-oligarhizare brusca și radicală. A doua explicație tine de natura regimului Zelenski – fie tendințele autoritare ale liderului, fie cele ale grupărilor ce dețin cu adevărat puterea și pentru care Volodimir Zelesnki nu este decât un colector de fonduri.

În imaginarul occidental, Volodimir Zelenski este eroul cu flaneluță kaki. În Ucraina și la nivelul înalt al statelor vestice nu se uită însă modul în care actorul Zelenski a ajuns la vârful puterii – fără vreun program bine precizat și dezbătut, în urma unei campanii ce a constat într-un serial de televiziune de un populism despre care astăzi nu se mai amintește. Serialul ”Sevitorul poporului” îi prezenta pe ucraineni ca pe un tot lipsit de orice divergențe și sciziuni, iar oligarhii și politicienii corupți erau excluși din acest tot. Personajul principal (interpretat de Zelenski) spune că ”a pus la cale o lovitură de stat” pentru care doar poporul îl va judecat, nu oligarhii. Țara ar urma să se însănătoșească doar după ce va scăpa de oligarhi și după confiscarea averilor, privatizări masive și alte reforme neoliberale dure. Platforma oficială a candidatului Zelenski a avut doar 1.600 de cuvinte, pentru că adevărata platformă a fost serialul TV.

Tendințele autoritarea ale regimului Zelenski se pot distinge în acel serial, iar Occidentul știe care este rezultatul victoriei unui lider autoritar împotriva oligarhilor. Istoria politică a Ucrainei post-independență a fost o rotativă a clanurilor oligarhice, un fel de structuri piramidale având în vârf câțiva miliardari și extinzându-se la nivelul instituțiilor de forță, al justiției și până la simplii cetățeni dependenți de locurile de muncă oferite de oligarhi și acoliții lor. Crizele politice din Ucraina au fost create și întreținute de oligarhi, care s-au plasat în ambele tabere, astfel încât înfrângerea unor clanuri însemna victoria altora. Astfel, la conducerea de facto a Ucrainei s-au perindat clanurile din Dnipropetrovsk, din Sumî, din Harkov sau Donețk. Situația a fost asemănătoare cu cea din Rusia lui Boris Elțîn.

În Rusia, regimul Putin a urmat o cale autoritară în relația cu oligarhii ruși. Prin războaiele din Cecenia și procesele împotriva lui Mihail Hodorkosvki și a altor miliardari din epoca Elțîn, Putin i-a inclus forțat pe oligarhi într-o structura piramidală asemănătoare cu cele create de ei înșiși, dar de dată aceasta cu centrul al Kremlin.

În Ucraina, statul a fost mai puțin puternic, iar oligarhii și-au menținut independența și influența asupra guvernelor. Atacurile cu adevărat importante împotriva oligarhilor u venit după așa-zisa revoluție Maidan din 2014, prin înființarea, la cererea creditorilor externi ai Ucrainei, nu numai a unui parchet anticorupție, ci si a unei politii anticorupție și chiar a unui tribunal care să judece marile cazuri de corupție – existența a atât de multe instituții anticorupție este unică în Europa și poate fi întâlnite doar în câteva state africane.

Lupta politică din Statele Unite împotriva președintelui Donald Trump a revelat o parte din caracteristicile anticorupției ucrainene: noile instituții de resort ajunseseră să acționeze la recomandările Ambasadei SUA la Kiev, ONG-urile cu finanțare străină aveau o influență majoră în strategia anticorupție, erau de neatins de către organele statului și ajunseseră să integreze în rândurile lor foști angajați FBI, iar situația demiterii la presiunile vicepreședintelui SUA (Joe Biden) a unui procuror general al Ucrainei care ancheta compania Burisma, ce îl angajase pe Hunter Biden, spune multe despre mersul anticorupției ucrainene.

Cei mai bogați oligarhi ucraineni și-au pierdut jumătate din avere încă din primele șase luni ale războiului. Unii dintre ei au fost deposedați de cetățenia ucraineană, în virtutea legii de-oligarhizării țării (cazul lui Ihor Kolomosiki, care, în mod ironic, a fost finanțatorul televiziunii ce a difuzat serialul care l-a făcut președinte pe Volodimir Zelenski). Pentru a scăpa de includerea în cercul oligarhilor (potrivit definiției amintite mai sus), Rinat Ahmetov a renunțat la televiziunile sale și a pus licențele la dispoziția statului, adică a regimului Zelenski. Libertatea presei in Ucraina este un subiect rareori tratat, invocându-se războiul cu Rusia.

Războiul și sprijinul occidental masiv i-au tocat pe oligarhii ucraineni suficient de mult ca afacerile lor să fie lesne de ruinat sau de preluat de companiile din statele aliate. Ucraina are șansa de-oligarhizării, însă nu este limpede dacă acest proces va duce către democrație sau autocrație. Avertismentele publicate în urmă cu aproape doi ani de The Washington Post sau de Financial Times, precum și recomandările de acum ale Comisiei de la Veneția par să sugereze că ”Vestul colectiv” se teme de o potențiala derivă autoritara a eroului în uniformă de instrucție care face turul parlamentelor și guvernelor occidentale cerând bani, arme și sprijin diplomatic.