Recompensă uriașă de la Guvern pentru David Popovici

Guvernul a alocat, din Fondul de rezervă, suma de un milion de lei pentru a recompensa performanța lui David Popovici. „Fiind vorba de o performanță excepțională, să avem o recunoaștere pe măsură”, spune premierul.

„Am luat decizia de a recunoaște performanța sportivului nostru David Popovici și am decis ca, fiind vorba de o performanță excepțională, să avem o recunoaștere pe măsură. Am hotărât să îi fie alocat din Fondul de rezervă al Guvernului o sumă în valoare de un milion de lei”, anunță premierul Nicolae Ciucă.

Ministrul Sportului, Eduard Novak, a afirmat, joi, la finalul şedinţei de Guvern, că iniţiativa de acordare a premiului de un milion de lei sportivului David Popovici, îi aparţine, fiind convins că în viitor vor mai apărea astfel de performanţe.

„De când am preluat acest minister am spus că sportul trebuie să fie important. Am militat ca acest minister să aibă un rol de conducător al sportului românesc, să îl reprezinte cât mai bine în guvern şi sportivii să fie mai bine sprijiniţi. Am reuşit anul trecut să dublez premiile sportivilor după Jocurile Olimpice. A fost o satisfacţie extraordinară să ştiu că aceşti sportivi au beneficiat de nişte premii substanţiale. Ei cheltuie câte 15-20 de ani din viaţa lor în antrenamente şi competiţii. Astăzi am o veste extraordinară, acum s-a terminat şedinţa de Guvern şi mă bucur că vocea mea a fost ascultată în consens de toţi colegii mei, cărora le mulţumesc foarte mult. Îi mulţumesc domnului prim-ministru şi domnului vice-prim-ministru Kelemen Hunor că au încredere în mine, în sportivi, şi dovedim încă o dată că Guvernul sprijină sportul. Am reuşit să fie aprobat de către prim-ministru un premiu în valoare de un milion de lei pentru David Popovici, campionul care a reuşit să ne arate care este valoarea noastră, a României. Suntem alături de campioni, suntem alături de performanţă şi voi milita cât voi fi în fruntea acestui minister ca sportivii să fie apreciaţi, sprijiniţi, şi vom avea rezultate din ce în ce mai bune, credeţi-mă”, a transmis ministrul prin intermediul unui material video difuzat pe pagina sa de Facebook.

El a spus despre David Popovici că este un copil special, un talent înnăscut.

„În aceste zile am trăit emoţii pe care nu le-am mai trăit în ultimii ani. Am reuşit să sărbătorim un campion mondial în adevăratul sens al cuvântului, care ne reprezenta ţara, care ne-a făcut mândri, fericiţi, şi acest lucru trebuie să se fi respectat, sprijinit. Ştiu foarte bine, îi înţeleg pe aceşti sportivi câtă muncă şi cât sacrificiu fac pentru aceste rezultate. El este un talent înnăscut, un copil special, un copil care se naşte la 100 de ani poate. Dar talentul nu ajunge, acest copil se scoală în fiecare dimineaţă la ora 4:30-5:00, face două antrenamente a câte trei-patru ore, stă izolat, se concentrează doar pe performanţa lui. Într-adevăr sunt nişte excepţii şi aceste excepţii sunt vârful de lance al sportului românesc”, a mai spus Eduard Novak.

După titlul câștigat la 200 metri liber, românul de 17 ani s-a impus categoric și în finala probei de 100 metri.

Rezultatul este unic în istoria natației românești, Popovici devenind primul înotător român care devine campion mondial în probe masculine de natație. În plus, el este și deținătorul recordurilor mondiale de juniori la ambele probe.

Mai mult, a devenit abia al doilea înotător din istorie, care reușește dubla, în cele două probe de liber, 100 și 200 metri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Author

23 de Comentarii

  1. Poate nu stiti cum l-a recompensat Romania pe Dorneanu si pe clanul lui!
    Daca mai construiau in regim de urgenta si un strand olimpic, asta dadea un semnal copiilor!
    Oricum, felicitari tinere, felicitari si familiei pentru greutatile peste care a trecut!

  2. Bre,asta nu-i nimic,inca nu lati vaziut pe mandelul cum inoata..Ca un serpe,Ca un pastrav ,ca un veveritoi la gramada de nuci,ca un parlamentar la pensia speciala,ca Oha spre Sibiuu la Ravasitoare,ca MaCiuca la popota unitatii la fasole cu costita afumata..He..he..he..Ps,Nu am dubiu ca nea Klausica a sal cheme pe rumanache la Palat sa-si mai faca niste imagine politica pe seama meritului lui,basca colea o medalie ca doar nu da de la dansul.Bre,probabil la ora asta e foc si para ca nea MaCiuca i-a luat fata cu meleonul de lei moca si i-a stricat ploile.Ghi-ni-on.Bre,burtosul gheneral MaCiuca e deja mazilit ,da nu pare sa gandeasca,sa priceapa ca la calcat pe coada pe nea Klausica si la cat e de megaloman si rezbunator a cam pus-o de mamaliga.Aleluiaaaa…Aleluiaaaa…He..he..he..

  3. La 100 de metri nu s-a impus categoric, să nu exagerăm. Vorbim de 6 sutimi, cu care l-a învins pe…uuuultimii metri pe francez.

  4. Se vrea iar un idiot sa și tragă o poza cu un ranjet idiot de președinte sau de un obez cu epoleți balbait

  5. B,a, măgarule, useristule, securistule și rusoiule, ca ala esti,acum ai nimerito, saschrihu sh ieu cum vrea mușchiul, cu și fără lihniutza! Mișto si Baftalo.

  6. 200.000 de euro pentru ca a dat din brate in apa?

    Pai 40-50 de oameni ar munci din greu cate un an incheiat pe banii astia, in Romania.
    Nu cumva Guvernul a dat peste pusculita banilor din pix de la PENERERE si-i arunca pe fereastra unde se nimereste?
    Mai util era sa fi facut de exemplu un bazin sau patinoar olimpic, lasati aruncatul banilor pe fereastra!
    Ii ajungeau 20.000, ca doar n-a cucerit Everestul cu mainile goale si nu s-a batut cu leul din Nemeea.

  7. Felicitari guvernul Romanie, traiasca sportul,moarte AUR-olacilor, parazitii societatii

  8. Întâi și întâi statul să RESPECTE legile in vigoare ,adică fără prorogări/înghețări/amânări ale veniturilor tuturor cetățenilor ! După aceea,premierile .campionilor.Oricum David va lua o indemnizație lunară de cca 10000 Lei la doar 17 ani ! Câți dintre noi avem venitul acesta ? FIȚI CORECȚI CU TOTI CETĂȚENII !!!

  9. @ACID; baiatul a muncit pana la 17 ani mai mult ca tine in toata viata ta inutila de postac prost filorus!Nu mai tine cu bagatul batului prin gard AUR-olacule ,la munca cinstita, nu la stat pe net,platit de KGBisti

  10. @Pe locuri, fiti gata, start: pe tine te-as lasa in largul marii, la 20 de mile in larg si te-as pune sa ” dai din brate ” pana la mal. Poate nu mai ajungi… David a muncit si munceste pentru performanta, nu pentru bani.

  11. Important sa ne plateasca pensiile speciale.
    Dar parca i s-a dat cam mult.
    Adica 200.000 de euro e mai mult decat ia campionul nostru special Dorme Anu intr-un an.
    Nu e corect. Adica asta ia pensie speciala la 27 ani si noi am asteptat pana la 45 de ani sa ne pensionam si sa ne reangajam la stat?!

  12. bani multi? lasatil sasi plateasca uleiul de bucatarie, etc ca de rest ce sa mai vorbim.

    ncepetiva la cu gropi commune, bha tatarilor de teleorman. Va voi, ca bill gaytes si khazarii ailanti de „occident”, reduceti saracia pa planeta pan omorarea omului. Om ce, an capitalism, mananca prea mult.

  13. @ Ursule , Mare îți e doar coeficientul de ignoranță.Ai debitat în șase rânduri cam tot ce poți concepe. Adică inepții . Ai probleme mari, să nu le dai mai departe…

  14. Un apartament si o masina, ceva peste medie – nu este exagerat, este onorabil si rezonabil.
    Nu ce face David ne face pe noi mai bogati ci ne aduce bucurie si ne incalzeste sufletele, pentru asta sa-l rasplatim. Recompebsa nu este nici indemnizatie, nici salariu, nici premiu… Este forma materiala a recunoasterii valorii dar si a recunostiintei pe care i-o datoram (!) fiindca se identifica la fel cu noi, cinstit – fiind de-al nostru!
    Sigur ca eforturile sale si ale parintilor, antrenorilor, sustinatorilor au contribuit la asta insa noi nu le vedem; noi vedem ce baiat bun estesi asta este adevarata mandrie, ca e – totusi – dintre „ai nostri”!
    „Altii” au inghitit de zeci de ori mai mult fara sa se apropie de inaltimea performantelor sale si nu s-a „atacat” cineva….
    Altii nu avem… iar reusitele lui – fara sa avem noi vreun amestec – produc adevarate emotii de bucurii! Multumim!

  15. A adus glorie Romaniei, merita. Dar mai tineti minte Ilie Nastase tenisman care a adus glorie Romaniei, si general al armatei romane, i sa pys genuchiul pe gat de agaricii din militia lui Basescu.

  16. comentarii vedem ca proletarii inca traiesc.
    Tovarasi, vremea egalitatii absolute, a apus. Au trecut vremurile cand unii munceau pe rupte sau invatau pana dimineata cu picioarele in apa rece ca sa impartim in mod egal.
    Va revolta o prima normala pentru „NR 1 MONDIAL” dar intrati sub masa cand milioane de bugetari traiesc bine si foarte bine de pe spinarea celor muncitori si destepti!

  17. Fratilpr, merita fiecare banutz primit, ce munca sa ajungi campion!
    Voi credeti ca invinsii nu au muncit si au facut tot ce au putut, au fost fraieri?
    Bravo lui, a fost doar lupta si a castigat. 😀

  18. 200.000 de euro este „o suma uriasa” doar pentru un presar care preseaza. Un om normal are suma asta (costul unui ap. cu „3 camere” nou) doar sa se joace cu ceva investitii financiare. Deci, guvernul i-a dat bani pentru un apartament mobilat. Frumos Ciuca.

  19. Baiatul aceste a muncit grozav de mult pentru aceste medalii fără ajutor de la statul corupt așa ca merita mai ales ca sunt sigur că-i va împarți cu toți dinspatele lui.
    Mulți pe-aici bateti câmpi binișor cu comentarii la fel de nule ca voi.

  20. Baiatul acesta muncit grozav de mult pentru aceste medalii fără ajutor de la statul corupt așa ca merita mai ales ca sunt sigur că-i va împarți cu toți din spatele lui.
    Mulți pe-aici bateți câmpi binișor cu comentarii la fel de nule ca voi.

  21. După extraordinarele performante ale acestui puști minunat au apărut și fariseii, lăturile politice și non politice, care s-au urcat cu bocancii, la figurat, pe succesul băiatului! Tipic românesc, niște lași, politruci de duzină! Cât despre bani, chiar îi merită!!! Succes!

  22. foarte bine!sa-i dea omului ce merita!sa te trezesti la 3 dimineata sa mananci ,la 5 esti la bazin ,la 8 la scoala,nu-i lucru usor!bravo lui pentru o performanta greu de egalat!alte state,daca l-ar fi avut ca sportiv, i-ar fi dat 1 mil de $ premiu!astia care comentati a proasta,tineti-va frustrarile pentru voi si nu ne mai iritati retina cu commenturile voaste aberante!sunteti ca niste neamuri proaste pe care nu prea vrei sa le intalnesti des!

    BRAVO David!bravo tie,parintilor si antrenorului!

  23. Postacii cretinoizi de serviciu nu se pot abtine nici la aceasta performanta a acestui minunat baiat care ne aduce bucurie si mandrie si o dau de zor cu politica lor scarboasa , ca altceva nu stiu, totul le pute, zi de zi indiferent de subiect pun aceeasi placa .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.