Rectorii, între politică și afaceri

Rectorii aleși prin vot universal, direct și secret, numesc prorectorii și decanii și construiesc prin proprie decizie o piramidă de putere pe care nici președintele României nu și-o poate permite

Rectorii, între politică și afaceri

Rectorii aleși prin vot universal, direct și secret, numesc prorectorii și decanii și construiesc prin proprie decizie o piramidă de putere pe care nici președintele României nu și-o poate permite

Nici universitățile n-au scăpat de marile afaceri ale tranziției. Cînd toată lumea face bani de la gunoaie pînă la privatizări și închirieri de orice, cum să nu încerce unii să facă bani din examene, din admiteri, din diplome de licență și din doctorate? Sau măcar din ore de curs neținute! Cum, de la certificatele medicale și scutirile de sport pînă la permisele de conducător auto, toate au devenit afaceri, cum să nu devină și eliberarea diplomelor un truc de făcut bani, mai ales că universitățile private au luat-o cu mult înainte?
Mai zilele trecute, Agerpres a difuzat comunicatul Universității București prin care eram informați despre modalitatea de alegere a noului rector (probabil cel de dinainte!).

„La scrutinul organizat în cele trei secţii de votare au participat 793 dintre cei 1.388 de membri ai comunităţii academice cu drept de vot, prezenţa fiind de 57,13%. Membrii comunităţii Universității București au putut alege între două posibilităţi de desemnare a rectorului, conform legislaţiei în vigoare, şi anume pe bază de concurs public sau pe bază de alegeri generale, prin vot universal, direct şi secret. Astfel, 84,96% dintre votanţi au optat pentru modalitatea alegerilor generale, în timp ce 15,04% au optat pentru varianta concursului public”, informează un comunicat de presă al Universității București, transmis de Agerpres.

Nimic nou, mai ales că aceeași metodă de alegere a rectorului a fost utilizată de instituție şi la scrutinele din 2011, 2015 şi 2019.
La prima vedere, alegerea prin vot universal, direct și secret este o procedură democratică obișnuită. Așa au fost aleși președinții României, parlamentarii, primarii, președinții consiliilor județene și conducătorii unor ONG-uri. Rezultatul? Catastrofă!

Rectorii aleși prin vot universal, direct și secret numesc prorectorii și decanii și construiesc prin proprie decizie o piramidă de putere pe care nici președintele României nu și-o poate permite. În cele mai multe universități, piramidele construite de rectori după alegeri au funcționat ca un fel de partide didactice, bine constituite pe baze de clan, de mafie sau de grupuri disciplinare (de catedră) didactică.
Așa au ajuns pe postul de rectori tot felul de personaje cu un oarecare CV și cu unele realizări, dar fără operă și prestanță în comunitatea universitară și fără valoare academică. Alegerea „universală” a rectorului (reconfirmată cu atîta elan democratic la Universitatea București!?) a deschis porțile pentru oameni fără operă fundamentală și i-a transformat în personaje cu o mare putere didactică și instituțională. Cazul rectorului Mircea Dumitru de la București și, mai apoi, al lui Marian Preda sau al lui Daniel David de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj ori al lui Marilen Pirtea de la Timișoara sunt elocvente.

Votul popular în universități ridică mediocrii și oportuniști și îngroapă știința de carte. Legea Educației nr 1/2011 (legea Funeriu), de pe vremea lui Traian Băsescu, a pus toate universitățile din România sub controlul unor disperați de putere și ascensiune, rămași undeva la periferia domeniului din care s-au ridicat. Ascensiunile lui Mircea Dumitru și Daniel David la Academia Română sunt mai degrabă exemple de oportunism decît de știință. Cazul președintelui Iohannis (un mare blocant în evoluția societății) se multiplică în universitățile românești cu oameni aleși prin acest vot, să-i zicem „popular”. El devine terenul propice pentru mediocri și sforari și duce la reducerea anvergurii unei instituții de învățămînt superior la nivelul de gîndire al celui susținut la conducere cu mai multe voturi.

„Rectorarea” unor personaje este o afacere politică de care nu sunt străine partidele parlamentare. Explicația este simplă. Pe lîngă indemnizația de mandat, parlamentarul poate încasa bani și pentru prestațiile didactice în universități. Am dat de profesori universitari parlamentari care, la un moment dat, predau pe la cîteva universități. Și încasau la greu! Vă dați seama cîtă carte făceau ei cu studenții și la cîte ore mergeau într-un an universitar? Și ce rezultă din învățămîntul în care unii sunt mult mai proști decît cei pe care îi examinează?

Și ce se va alege din învățămîntul superior din țara noastră dacă „România educată” a lui Klaus Iohannis (plus Monica Anisie, Sorin Cîmpeanu), cu prevederile sale aiuritoare, va începe numărarea mandatelor de rector (majorate la 5 ani) abia după promulgarea acesteia? Nu vom avea rectori pe viață, dar vor fi destui pietrificați la putere pentru aproape 20 de ani!

Distribuie articolul pe:

53 comentarii

  1. Un crîmpei grăitor din cum se aleg rectori: la ubb la Litere, se asigură funcții pentru Braga, fiul șefului culturii din Sibiu, prorector; soția sa, Cesereanu, fiica unui ziarist, șefă la Literatură Comparată; Moldovan, fiul directorului de la Familia, decan; Adrian Papahagi, fiul fostului prorector, profesor, soția lui, șefă la Franceză; alți copii la Engleză, Italiană, etc. La ubb la Economice absolvent oarecare. În alte locuri, la fel.Cum să funcționeze o universitate? Cu corupție și apoi păcălire!

  2. maxtor, ma gandeam la un filosof recunoscut, la un scriitor recunoscut, la un academician recunoscut, la un medic cu mare faima… al carui cuvant sa fie ascultat. Cineva pe vremuri, spunea, „am citit in ziar” si asta era argumentul forte.
    Actorul Florin Zamfirescu a avut o pledoarie frumoasa in favoarea lui Rares Prisacariu. A spus, eu insumi am fost un Rares care la 4 ani am urcat pe scena…
    Din pacate, nu s-au cultivat valori intelectuale si sunt sigura ca exista. Avea Coti o emisiune in care a invitat un economist care m-a impresionat…
    Era odata Iosif Sava…

  3. @Core
    ” ma intrebam daca exista macar o autoritate morala, intelectuala si nu-mi venea nimeni in minte.
    Cineva care sa poata spune „destul!” si o majoritate de români sa-l inteleaga si sa-l asculte.”

    in Iran exista, e ayatollahu
    „liderul suprem (moral)”
    -un necinstit care poarta masca ca cadana si acum,
    probabil ca ii place.

    -alte intrebari?

  4. Ce poate fi mai incantator?

    „Ciobănaș cu trei sute de oi” în interpretarea Mariei Lătărețu și Mia Braia pe imaginile unor picturi de Grigorescu.
    Superb!

    https://youtu.be/ybn4WLgIJZY

    Video realizat de profesorul Laurențiu Roșu

    Drag de România.

  5. Toti caraghiosii care au sarit la cap la editorialul lui Nistorescu au mers pe fenta. Fiecare scrie cat il duce mintea prelucrata de propaganda vrand sa para cunoscatori. Unii au bagat-o si cu comunismul (!). Tantalailor, de securitate ati auzit? Aici este cheia problemei.

  6. Doamna Core , macar atit pot spune , vazind ca tineti in aceste vremi stindardul ridicat – ceea ce spuneau Eminescu si conationalii lui la studii in strainatate : „Traiasca NATIA , Sus cu ea „!Si atita timp cit mai credem ( noi)in TRICOLOR : „Sus steagul cu albastru linga lance ” .Seara frumoasa si linistita va doresc.

  7. Pe când ” extirparea” totală
    a PNL din politica din România, precum PNT CD? Pe când? Pe când Frații Muraru out? Alina Gorghiu cu Lucian Isar out? Rareș Bogdan cu Vasilică Câțu out? Pe cand? Dle Nistorescu, dacă cancerul PSD-PNL mai sta încă 4 ani, România se descompune! Tunurile pe „măcar” PNL! Când începeți Chimioterapia Peneleului! Când?

  8. Are dreptate Cornel Nistorescu. Alegerea rectorului prin vot universal nu are legătură cu nici o tradiție. În România au introdus-o funeriu, miclea și vlăsceanu, cu Legea din 2011, ca să împiedice rivali. În România votul universal este cel mai penetrabil la ingerințe. Candidatul promite funcții, bani, posturi pentru rude, influență, orice și cîștigă. Tradiția românească a fost cu alegerea rectorului de către Senat, cu prorectori și decani stabiliți în fond de facultăți. Acum,zice Maria, sunt clanuri cu destui șmecheri, de la rector la decani. Și ea are dreptate. Cel mai calificat corp electoral rămâne Senatul. În cele mai multe țări. Cu alegerea prin vot universal, ca la parlament, votată de universitatea din bucurești, se distrug universitățile. Rectorii actuali sunt, într-adevăr, probă. Tristă, dar adevărată.

  9. Yahweh, multumesc mult pentru incurajarile tale. Si mie imi place stilul tau. Din cand in cand imi iau riscul de a ma expune si, de regula, ma pot astepta la „represalii”.

  10. Crime, vânzări de țară, luăm Armament american de 38 mld de Euro, avem cei mai mulți copii bolnavi de cancer din Europa! Trolii mărunți pzd, vorbesc la Infinitiv, la modul impersonal! Nimic de cancerul generalizat PSD-PNL, nimic de ei! Libelule! Mă pufnește râsul! Diluție ppm! Adică părți per milion! Era ca să zic pârț de cal! Nimic de vânzarea resurselor? Nimic? Ce mesaj transmiți? Trolii mărunți pzd, slugoi la Adi Năstase, Vasilică Câțu, Alina Gorghiu? Lucian Isar care a vrut ca să distrugă moneda națională ca Soros Lira Sterlină? Mă amuz! Trolii mărunți pzd, dacă erau in Mossad, erau cu 5.54 mm în deșertul Negev la 2 metri, în primele 4 minute de misiune! Prea proști, prea pe față! Varane! Next! Alții! Ăștia e de mămăligă! Mămăligă între dinți!

  11. Multumesc si iar multumesc pentru ca exista OAMENI , precum @ Core si @ radu humor. Credeam ca s-au dat la fund dupa atitea imbecilitati si elucurbatii pe forumul Cotidianul. Dragostea de semeni si dragostea de PATRIE se cultiva din copilarie.Cind iti iubesti PATRIA si semenii esti un om intreg.Pacat . Nu ma pot considera la fel ca ei. Auguri.

  12. Dedicație pentru un om scolit! Parol! Domnule Radu Humor credeți în Bunul Dumnezeu? De ce credeți că d-lui Comaroni ziarist, i-a fost retezata mâna cu care scrie? Există în Univers legea Cauză-Efect? Am rude care din SRI Slobozia, sunt pensionari la 44 de ani și sunt în CJ Călărași la Iliuță, milionari in Euro? Principiul vaselor comunicante? Știți cât de cancerosi, de Ebola, sunt PSD cu PNL? Știți sau „intuiti”? Știți cum se joacă la „mezat” Sufletele Oamenilor din Provincie, la piteala, la fereala, Sufletele părinților, Bunicilor Noștri? Știți? Vă trimit filmări? Cred că dați cu Napalm, Fosfor Alb în două partide, ipotetic vorbind! Știți că unii grași, cefe de taur, consideră România și cetățenii ei, un mare grajd? Știți??? Cred că faceți 8 accidente vasculare grave și 9 preinfarcturi! Știți ce studii au ” politicienii de succes” coloana vertebrală a PSD-PNL din provincie? Pușcărie Veselie, Bioterra la FF! Suntem dle Humor,suntem o țară bananiera, pierdută, jegoasa, unde Aurescovici Goldberg MAE și Renate Weber de la Avocatul Poporului, sunt cârpe la B’nai B’rith! Deci? Meci nula la nula!

  13. Cine seamănă se adună, domnișorule Radu Humor.
    Du-te la miezul nopții jn cimitir si caută să verifici dacă fiul amicului tău a înțeles sfatul tău plin de înțelepciune și adâncă k gelepciune duhovnicească. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească.

  14. Decât să postați prostii, mai bine vizionați filmul cu Roxana Lungu în rolul Reginei Maria.
    Helo, Radu, se aude?

  15. Treaba asta, mare și urât mirositoare de la ucrainieni ( mită de trei milioane E la vârful Curții Supreme de Justiție)), mi-a adus aminte și de aia de la noi. La fel de puturoasă, doar că cu alți actori și de o speță care se dezbate acum : pensiile speciale !
    Adică pierdem bani, cu încuviințarea șnapanilor din EU, pentru că nu se pot desființa, nu tăia ! aceste pensii că nu ne dă voie, ați ghicit, CURtea noastră cică Constituțională !
    Păi aici nu-i conflict de interese, dacă ei judecă o speță catre-i privește direct ?
    Nu se mai satură ăștia de bani și m-a impresionat chiar azi o discuție cu cineva care a participat la înmormântarea mamei unui barosan de ăsta: cică l-am luat deoparte , lângă sicriu în care o mână de om se pregătea să părăsească pentru totdeauna acest pământ și i-am spus fiului ei:
    Vezi cât loc ar mai fi în sicriu pe lângă răposată, de ce nu-l umpli cu banii furați , sau îi ții pentru când îți va veni și ție rândul ? ?
    Dobitocii ăștia nu înțeleg că nu iau nimic cu ei în mormânt decât blestemele celor pe care i-au jecmănit , umilit și sărăcit în ultimul hal din funcțiile politice din care și-au bătut joc de o Țară întreagă !
    P.S.
    Nu știu dacă amicul meu chiar a făcut acest gest, dar ar trebui făcut !

  16. Desconsiderarea învățământului românesc, lipsa de criterii științifice , dar mai ales brambureala continuă din cadrul programelor școlare, culminând cu dispariția oricăror norme de conduită școlară ,au dus rapid la scoaterea pe bandă rulantă a unor analfabeți funcționali la toate nivelele de învățământ și mai departe la calitatea execrabilă mai întâi a profesorilor, educatorilor , a învățătorilor și a profesorilor de toate gradele și apoi a produsului lor final- cetățeanul român care contribuie, potrivit pregătirii sale, la bunul mers al societății românești .
    Unde suntem astăzi ? De unde odată eram singura țară fără datorii externe, am ajuns astăzi să avem datorii de peste 700 de miliarde ( peste 55 % din PIB), cu mult peste limita de îndatorare a unor țări cu mult mai sărace decât noi ca bogății naturale, dar mai bogate în ce privește calitatea umană , mai ales a celor care ne conduc. Și asta s-a întâmplat mai ales în ultimii ani, când mai toate funcțiile principale, vitale ale Statului Român au încăput pe mâna unora străini nu doar de Neam și Țară, dar și de problemele specifice domeniului de activitate pe care-l păstoresc !
    Altădată cei școliți în străinătate ( și erau nu numai copii de bani gata, ci și tineri talentați susținuți de stat, sau de patrioți adevărați) erau un real câștig la reîntoarcerea lor în România, astăzi servesc interese străine și-i îmbogățesc pe alții ! ;)

  17. De ce nu verifica nimeni la USAMV Cluj, ce transferuri de terenuri ale universitatii a făcut tov. Rector, veterinarul Cornel Catoi cu tov. Tise Președintele Consiliului Județean Cluj. Se pot verifica Hotărârile CA și de Senat, începând din 2019-prezent.La ora actuala sunt niște afaceri uriașe din patrimoniul acestei universitati, după ce a fost lichidat fostul Rector al USAMV Cluj Profesorul Liviu Marghitas, de către mafia acestei universități,în 14.05.2021. Actualul Rector, veterinarul Catoi, după instalarea ca Rector la USAMV Cluj, în 2017, a realizat cea mai drastica epurare a personalităților academice din universitate. La ora actuala USAMV Cluj, sub administrarea acestui Rector veterinar Cornel Catoi (care a fost dansator la Mărțișorul) a ajuns aproape de desfiintare, prin politica galopanta de falimentare pe care a implementat-o, de când este Rector. Nu se mai promovează universitatea pentru admitere ca să se reducă treptat numărul de studenti, motivând desfiintarea învățământului agricol din aceast universitate agronomica Clujeana, care datează din 1869. Asa cum a dispărut fabrica de bere Ursus din Cluj (care data din 1868)în 2014,sub îndrumarea mafiotului Buzoianu, (soțul rectoritei de la UMF Cluj) unde s-au dezvoltat imobiliare și afaceri ale fostului ginere a lui Rus, hotelul Platinia a Tov. Rus, asa v-a dispărea si renumita Universitate Agronomica din Cluj. La ora actuala, la Cluj, cu „grupul de la Cluj” totul este o caracatiță și o grupare mafiota de neimaginat. Clujul se sufoca de imobiliare. Multe sunt de spus despre alegeri și conducerea dictatoriala a rectorilor din universități, după implementarea Legii 1 din 2011.

  18. Ienachita Vacarescu, 1740 – 1759 lasa testament grija pentru limba română.

    Eu redau un vers dupa Florian Pitis, „hai sa ne avem ca frati” Un singur „i” subîntelege ca toti suntem frati. gmbplay, un tip inteligent, sesizeaza si da alta nuanta prin adaugarea unui singur „i” spunand „hai sa ne avem ca fratii”.
    Cuvinte, litere, gesturi, speranta. (Daniel Luca)

  19. Un caz pe care l-am observat si care ar putea fi analizat, ar fi cel al lui Irinel Columbeanu si tanara lui sotie Monica. Familia Columbeanu, tata si fiu, pe cai mari, o zdrobeau pe fata. Era o mama „comentatoare” care i-o oferea lui I. C. pe „fiica ei, absolventa de filologie…” As intreba-o pe acea mama daca a invatat ceva din povestea de viata a celor doi, intre timp.
    Superficialitatea si mediocritatea ridicate la putere chiar la nivel de rectori, aduc mari prejudicii dezvoltarii unei societati si asa fragila.

  20. Imi amintesc aparitia senzationala a Cleopatrei Stratan pe cand avea 5 ani. Era talentata, dezinvolta, apreciata atat de mult incat a starnit gelozia unor parinti mediocri ce nu s-au lasat pana nu i-au trimis pe ea si pe talentatul ei tata, Pavel Stratan, inapoi in R Moldova.

  21. 14:25, am vazut mai multe clipuri cu R. P. Are replici, este spontan, asta inseamna ca intelege ce vorbeste, are o gandire inteligenta, este remarcabil si sunt sigura ca mai sunt multi copii la fel de reusiti dupa cum cred ca si multi dintre noi am fost la vremea noastra.

  22. Admir memoria si patosul recitarii unor texte de Rares Prisacariu. Dar la varsta lui nu cred ca si intelege pe deplin aceste texte. Daca dansa, picta, canta la un instrument clasic, facea calcule matematice rapide, da, se mai intelege talent si IQ superior mediei. Insasi numele lui de Rares este de fapt un nume de familie a unui domnitor, numele mic real fiind de Petru.

  23. Am citit ca baiatul din Serbia care si-a ucis 10 colegi, se intreaba daca a ajuns cunoscut pe retelele de socializare, probabil, la fel se intreaba si „copilele” din Rm Valcea care si-au nenorocit o colega, influerinta matura care nu poate „functiona” fara alcool si droguri…

    De ce nu ar ajunge influenceri, copii precum Rares Prisacariu si multi altii ca el, pentru ca el nu este singurul, sunt sigura, numai eu mai cunosc vreo doi baietei care exceleaza in diverse alte domenii?

  24. Cat suntem de rau intentionati, de distructivi, de prosti pana la urma, se vede si din acest fapt recent.
    Fara indoiala, copilul acesta Rares Prisacariu are un IQ considerabil. Daca i s-ar oferi acceptul unor scoli de prestigiu din afara, l-am lauda cu totii, ne-am mandri cu el dar daca sta cuminte acolo, la el in Botosani, „leaganul culturii române” cum spune el, o multime tălâmbă il acuza pe el si pe parintii lui. Si, nu exista o autoritate româneasca, KWI si prima doamna? care sa spuna, destul!

  25. In țara in care niste minuni ale lui Dumnezeu, copii, palmieri… cad prada mediocritatii si vrajbei, in țara in care ura dintre oameni, dintre partide, decide in care testamentul lui Ienachita Vacarescu a fost demult uitat,
    „Urmasilor mei Vacaresti,
    Las voua mostenire,
    Cresterea limbii românești
    Si-a patriei cinstire”,
    in care cultura este aservita politicului, este imposibil sa se faca remarcate valorile morale si intelectuale care, cu siguranta, exista!

  26. Nu va mai stresati pt.ca in sistemul dintre politica si afaceri rezulta exact
    invatamintul ,educatia ,rezultatele scontate-
    invatamintul rectorilor si al retelelor lor,
    asa cum avem „republica procurorilor”
    adica impostura,falsificare,traficare, vinzare cumparare, o bursa asemenea bursei bucuresti,unde se speculeaza,tranzactioneaza materia cenusie,mai degraba lipsa ei ,dar ocupant de functii, rectorate,academii,catedre universitare.
    Sa deplingem ca ,precum in orice domeniu, burghezia capitalist-stiintifica a cancel inv ,ed si cultura s-a departajat de „glodul”de jos.
    Dar sa nu dplingem in totalitate pentru ca doar in cei de jos,din toate sistemle ,necuprinsi in mafia detasata ,a mai ramas ceva sanatossi fie sa nu fie distrus de samsarii invatamaintului.
    Acestia,in strada isi cer drepturile,-Hadae linisteste burghezia universitara spunind ca grevele nu au legatura cu eiDeci acest brav televizat stie care este diferenta intre palmasi si vechilii burghezi din sistemul universitar.
    Doar copiii,elevii fie sa apuce sa poate invata cit de cit ceva in noaptea vrajbei noastre dintre „elitele vrajitoresti ale invatamintului ” si o societate normala ce si-a stirpit valorile si umane si umanist-religioase,crestinesti.

  27. Si sunt zisi profesori universitari care nu se dezlipesc de pe sticla. Exemplu este Anton Hadar, care-si plimba mutra pe la toate televiziunile, dandu-si cu parerea despre tot si toate. Asta e profesor de recreatie. La fel e si Monica Pop, la concurenta cu Tatoaica.

  28. Asaltul mediocritatii.
    Si inainte de ’89, conta daca parintii candidatilor la invatamantul superior erau membri PCR, era un criteriu de departajare, mai erau si altele… erau gaști, se sustineau reciproc dar dupa ’89, gasca Iliescu, minunata Andronescu, au lasat ca invatamantul sa poata ajunge o afacere in care selectia candidatilor, absolvirea sa se poata face pe bani, criteriul performantei pierzandu-se…
    Legat de asaltul mediocritatii asupra unui copil fenomen de 7 ani, ma intrebam daca exista macar o autoritate morala, intelectuala si nu-mi venea nimeni in minte.
    Cineva care sa poata spune „destul!” si o majoritate de români sa-l inteleaga si sa-l asculte.

  29. Un articol care scoate la suprafață cangrena învățământului romanesc. Continuturile care se predau, cum se predau si cu ce relevanta practica sunt ultimele care contează. Din păcate, cei vizati si-au pierdut de multa vreme responsabilitatea si onoarea. Banul sa iasă!! De văzut cate venituri cumulează acești pradatori

  30. O persoana care este parlamentar + prof. univ. ( rector ) , in aceeasi perioda de timp , nu le poate indeplini pe amindoua concomitent . Iar daca incaseaza salarii pt. amindoua , unul dintre salarii este necuvenit . Este un sarlatan ! PS –- Cum sarlatani sunt si membrii CCR , care judeca cauze cu pensii speciale , ei insisi fiind beneficiarii de pensii speciale … un conflict de interese stigator la cer ! Sindicatele , societatea civila , ONG , de ce nu protesteaza ? Ce asteapta ?

  31. Tot fără minte ai rămas,???????. La tine nici o actualizare nu mai e posibilă. Ar fi bine de tine să ai cultura actualizată și vigoarea lui nea Andrei Marga, cum îți place să zici. Nu are cum se lipi de tine nici una, nici alta. Așa-i cu cei care vin din periferiile locale, cum zice cineva mai sus.

  32. Daca universitatile de stat fac afaceri din bani publici, atunci dispare conflictul de interese! Deci, eu ca rector pot avea trei firme care fac servicii universitatii! Foarte misto !

  33. Ooooo, da.. RECTORII,. Sunt o specie aparte de români tâlhari, cică educați.. Nu cred că in ultimii 30 de ani să fi intâlnit unul normal.. Sunt zeloși, sunt slugi politice șantajabile, sunt inculți și incompetenți, cu singura preocupare de a forma gașca universitară cu care sub semnul ”autonomiei” universitare să-și permită orice,. Iar acest lucru e extrem de simplu de văzut, de demonstrat..

  34. Lui @userist=trotinetist: Nu din partidul celenteratelor necuvântătoare și nevertebrate din care faci tu parte gurist=trotinetist, ci din cel al vertebratelor verticale. Nu oricine poate ajunge rector, cum întrebi tu stupid, ci doar securistoizii universitari profund încastrați în sistemul mafiei academice. Ai înțeles celenterat userist=trotinetist, sau trebuie să-ți desenez?

  35. & Nea Nistorescule, dacă nu îl faci pe Marga ,”nea Marga”, e probabil să te facă și filozof, prin actualizare, ?

  36. Chiar esti Buridan? Deci oricine poate ajunge rector! Din ce partid zici ca esti?

  37. Alegerea rectorilor se înscrie plenar în paradigma acestor timpuri românești, de asalt al sfertodocților în nucleele de putere ale statului. Și, da, este o maimuțăreală a procesului democratic, însă trucat pe supt mesele verzi ale senatelor universitare, așa cum semnalizează maestrul Nistorescu. Că rectorii au transformat universitățile în malaxoare în care se râșnesc banii proveniți din doctorate șmenuite, este iarăși o realitate tristă a mediului academic românesc, care a sucombat academic demult. Însă universitățile românești, astăzi desconsiderate și ignorate în vest, nu degeaba orice diplomă de acest fel românească este lovită de nulitate la angajarea absolventului în vreun post acolo, sunt în profundă adecvare cu sistemul instituțiilor culturale românești. Cu învățământul nostru liceal, cu cel școlar, cu institutele noastre de cercetare, adică absolut cu tot cadrul așa zisei intelighenția românească. Adică, în acord cu haznaua care a devenit România așa zis Educată.

  38. Exemplele sunt mai multe. S-a ajuns la nivel jos și cu rectorii. Stabilirea lor în alegeri tip parlament duce la ascensiunea de nulități și apoi la feudalism academic. Să se vadă ce decani și prorectori numesc nulitățile ajunse rectori. La București, ubb și în alte locuri sunt decani inși de nota aproximativ șapte la absolvire, care fac preș la cei care i-au numit. Lingușirea electorală a devenit sursă de funcții. Dacă te uiți în cv-ul lui daniel david sau mircea dumitru vezi ușor falsificarea de date. Operete pretins novatoare pentru fraieri! Altădată rectorii contribuiau la progresul țării. Acum toți salută o lege a educației care îngroapă educația. Marea realizare a lui marian preda a fost că i-a retras titlul mareșalului Antonescu (nici comuniștii nu au făcut-o!), iar a lui daniel david că se aranjează cu serviciile secrete. Să nu vorbim de ideile lor de băsism răsuflat, unde au și lucrat. Este bine că ajunge rector oricine, inclusiv inși din periferii. Dar valoarea dovedită în prealabil?

  39. De cand toti securistii noi si-au atribuit doctorate, securitatea a devenit ‘academica’. Este normal ca ea sa faca legea in universitati. Unele din ele au devenit veritabile unitati militare ca UBB. Este insa bine ca Academia istorica este doar o popota pentru baietii destepti.

  40. Afacerile in invatamint exista de mult , dupa 90 s-au multiplicat , perfectionat , legiferat .

  41. Rroman estem cu cheptu de Aramă coclita, Aramă pentru cazane de țuică. Cum să nu fii mândru? Cum? Dl Câmpeanu cu Îmbunătățiri Funciare la Agronomie, șanțuri și gropi, Șeful Rectorilor? Dl Daniel David, cel mai citit om de pe Planetă, cu ghiul și unghia mică de 15 cm, unghie cornoasa pt extragerea mucozitatilor, Rector și ” nembru” al Academiei Române? Mândrie, Pride, tot tacâmul! Heron din Alexandria de acum 2000 de ani, superior acestor impostori! Trăim într-o bulă a prostiei, hoției, care pe care! Care pe care…

  42. Acest proces de coruptie si trafic de influenta dateaza dinainte de 1990. Foarte multi parlamentari dar si functionari publici devin orofesori de ocazie pentru ca legea le permite. De aia vor doctorate fara continut. Acum s-a osificat mai bine. Ca sa ajungi asistent in orice facultate nu conteaza ce stii ci al cui esti..sau pe cine servesti….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.