Reding așteaptă ca angajamentul președintelui Obama să se concretizeze

Vicepreședintele Comisiei Europene, Viviane Reding, a declarat, vineri, că angajamentul luat de președintele Barack Obama de a reforma operațiunile de colectare a datelor telefonice este ”un pas în direcția cea bună”, relatează AFP.

”Comisia Europeană a cerut în noiembrie să fie puse în practică acţiuni pentru restabilirea încrederii. Declaraţiile preşedintelui Obama reprezintă un pas în direcţia cea bună”, a comentat comisarul european pentru justiţie, drepturi fundamentale şi cetăţenie.

”Sunt încurajată de faptul că cetăţenii care nu sunt americani vor putea beneficia, de asemenea, de protecţie împotriva spionajului, însă aştept să văd că aceste angajamente se vor concretiza cu legi”, a adăugat ea.

”Vrem o protecţie a datelor”, a insistat Viviane Reding.

 Președintele american Barack Obama a anunțat, vineri seară, că Administrația Statelor Unite a aprobat o directivă care prevede sporirea mecanismelor de supraveghere a serviciilor de informații.

De asemenea, Obama a promis o creștere a transparenței asupra activităților de supraveghere și metode suplimentare de protejare a vieții private.

„În primul rând, am aprobat o nouă directivă prezidenţială pentru activităţile serviciilor de spionaj, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern. Directiva se va asigura că vor fi luate în calcul cerinţele în materie de securitate, dar şi alianţele externe, activităţile comerciale şi investiţiile, angajamentele în materie de protejare a vieţii private şi libertăţile fundamentale”, a declarat președintele american, precizând că deciziile în domeniul activităţilor serviciilor de informaţii vor fi revizuite anual.
„În al doilea rând, vom reforma programele şi procedurile pentru creşterea transparenţei asupra activităţilor de supraveghere, pentru consolidarea garanţiilor referitoare la protejarea vieţii private a persoanelor din Statele Unite”, a mai spus Obama.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.