Regal Jazzistic la Castelul Peleș

Bourbon Jazz Unit, formație alcătuită din Georgiana Popescu – voce,  Alexandru Șveț – pian și Ciprian Parghel – contrabas, va susține sâmbătă 6 octombrie, de la ora 16:00, ultimul concert de jazz din cadrul Stagiunii “Sunetul Muzicii”, ediția a X-a, manifestare organizată de Muzeul Național Peleș și Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, în sala de muzică a Castelului Peleș.

Evenimentul este parte din proiectul ambițios „100 de ani în 100 de concerte” organizat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale și a Administrației Fondului Cultural Național.

Bourbon Jazz Unit  şi-a început parcursul în 2007, ca ansamblu instrumental avându-l cap de afiș pe pianistul Alexandru Șveț. Adăugarea, ulterior, a vocii soliste, a permis abordarea unui sound nou, personalizat.

Ansamblul concertează în spații dintre cele mai diverse, de la săli clasice de concert și până la cluburi sau chiar centre comerciale, muzee și biblioteci, atât în București cât și în ţară (Sibiu, Braşov, Sighişoara, Reghin, Cisnădie, Odorheiu Secuiesc, Târgu Mureş, Bistriţa, Galaţi, Iaşi ş.a.). Printre cele mai notabile apariții ale lor se numără Festivalul internaţional de jazz – Târgu Mureş, Brasov Anniversary Jazz Night din Piaţa Sfatului – celebrând 775 de ani de la prima atestare documentară, Festivalul ICon Arts – Sibiu, SIMN 2010 – Săptămâna Internațională a Muzicii Noi – București, stagiunea de concerte a Filarmonicii Pitești sau Vara de Jazz și Poezie la Mogoșoaia.

Bourbon Jazz Unit sunt câștigătorii etapei de jazz a emisiunii-concurs “Drumul spre celebritate” realizat de Radio România Cultural în 2010.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.