„Regele” Cioabă i-a oferit un cadou Regelui Charles al III-lea

Autointitulatul rege al romilor, Dorin Cioabă, invitat, marţi, la recepţia oferită la Viscri de Regele Charles al III-lea, a afirmat că, la intrarea în acest sat, soţia sa şi-a pus dorinţa de a fi vecină cu suveranul britanic şi, drept urmare, va căuta să cumpere o casă în zonă.

„Sunt foarte onorat, foarte onorat şi ne-am dorit de mult (să îl întâlnim pe rege – n.r.) pentru că, pentru noi, Familia regală a fost un model atunci când s-a trecut de la titulatura de bulibaşă la cea de rege. Ca şi model a fost luată Casa Regală a Angliei. Regina Angliei şi acum Regele Charles sunt, ca să spunem aşa, conducătorii noştri pentru că în ţările care sunt administrate de ei sunt foarte multe comunităţi de romi – Scoţia, în Irlanda, în Australia, în Canada. (…) Asta a fost una dintre dorinţele mele şi mă bucur că astăzi sunt aici, la Viscri, mai ales că e la noi aici, în ţară, şi într-un loc atât de frumos pe care şi noi îl descoperim acum. Cu această ocazie, soţia mea şi-a pus o dorinţă la intrare aici: a zis ‘vreau să devin vecină cu Regele’ şi o să căutăm şi noi o casă aici, să cumpăr”, a declarat pentru Agerpres Dorin Cioabă.

Dorin Cioabă şi soţia sa i-au oferit Regelui Charles al III-lea un cadou – un cazan de cupru în miniatură, care îi reprezintă pe romi.

„Este un obiect de cupru care ne reprezintă pe noi. Dacă ne-a invitat în casa lui, acasă la el, nu puteam să venim cu mâna goală. Îi aducem un cadou pentru rege, pentru casă (…) E o căldare, un lucru reprezentativ pentru comunitatea noastră de căldărari şi un obiect pe care vrem să-l aibă în casă. Este un mini-cazan de fabricat ţuică. Noi suntem cei mai mari meşteri în astfel de obiecte şi am adus un astfel de cadou să-l aibă la el în casă. (…) Este steagul nostru internaţional. El semnifică verde albastru, adică iarba şi cerul, iar roata este simbolul nomadismului”, a spus Cioabă.

El a precizat că are şi un mesaj pentru Regele Charles al III-lea, legat de comunitatea internaţională de romi.

„Aş vrea ca Domnia Sa să se aplece puţin şi asupra problemei internaţionale a romilor şi asupra romilor care migrează în ţările Uniunii Europene, pentru că Uniunea Europeană, de un timp, ne-a lăsat deoparte, pentru că a fost problema sirienilor, a fost acum problema Ucrainei şi întotdeauna romii au fost lăsaţi. Romii o duc foarte greu şi sunt, să spunem aşa, discriminaţi în aceste state şi ne dorim ca prin vocea Regelui să dăm puţină presiune pe autorităţile internaţionale, pe instituţii şi să ne ajute în bunul demers al activităţii mele”, a susţinut Cioabă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

24 de Comentarii

  1. Scârbos mai e ăsta! Neamul prost iese la suprafață ca uleiul în apă.

  2. Chiar merită citită declarația lui Cioabă.
    Postarea ta este a unui imbecil.
    Cu o asemenea „gândire” sunt tratați uneori și românii, in bloc, drept nație … troglodită.

  3. O zis ca-i da si o fata cu zestre serioasa,numai sa o ia un duce ca harry poate divorteaza de negresa si o ia pe farfuza

  4. A uitat sa-i spuna lui Charlie de unde a ciordit cuprul. Curata mahala regala!

  5. Asta ar fi chiar subiect de un film comic,regele Anglei vecin de casa cu Regele Cioaba .

  6. Invitația, asemenea întâlnirii cu Helvig, poate fi rezultat al unui atentat asupra ‘lebedelor'(bunurile) regelui Charles deși zona este populată cu romii de parte maghiară.

  7. He he ! Adica, cuprul s-a intors la proprietarii de drept, acum sub forma de cazan, acum citeva luni fiind sub forma de cabluri de cale ferata (semnalizare, ca de aia mai si sare cite un tren de pe sine, din cind in cind, prin Rajastan …) Pe de alta parte … vecini cu familia regala … mare pericol pentru gainile englezului ! Ca se aude ca atunci cind a plecat maiestatea sa tuciurie, sunau porticurile de alarma mai ceva ca la aeroport ! …

  8. Majordomul lui Charles intra in viteza, fara sa bata nici macar la usa : „Maria ta, la poarta sint niste minoritari de pe aici, din zona !” Charles : „Spune-le sa plece, n-am timp acum !” Majordomul pleaca, dar se intoarce dupa doua minute, si mai inspaimintat : „Maria ta, au disparut !” Charles : „Cine ? Minoritarii ?” Majordomul : „Nu … portile !”

  9. După ce terminați glumițele-bancurile-opiniile denigratoare despre romi, incercati să vă reamintiți comentariile batjocoritoare ale occidentalilor despre noi, români și românce !

  10. cadoul -un cazan de cupru în miniatură, care îi reprezintă pe romi, este simbolul contrabandei de alcool , evaziunii fiscale, EXACT ceea ce sunt tignii orisiunde s-ar afla!

  11. ” un cadou – un cazan de cupru în miniatură, care îi reprezintă pe romi. ”

    -lampa lu Aladin:
    il trimiti dupa audy q9 !

  12. Păi,.. acu ce puii mei poți zice despre ”regii” adevărați ai romanilor,. iar vizibil charles al 3 la știe de cine-i românu și cine dictează in romania, chiar și președintelui, serviciilor, politicului.. Deci lumea bună e informată..știe..

  13. Ne bucurăm ca dorinta ,,regelui “ Cioabă ,,exprimata” cica , la Recepția Regală de la Viscri, preluată ,,totuși “ de Agerpres , de a fi vecin cu Majestatea Sa , Regele Charles al III- a ,in frumoasa localitate , nu a existat in transmisia directa a DIGI 24. Aici nu este vorba de denigrarea Regelui Mihai I al României , care de când revenise in țara , 28.02.1997 a fost pus intr- o situație deplorabila in media romanesca detinuta de mogulii fosti comunisti care cu banii Securității au revenit la conducerea din umbra a României prin așa numita ,,platforma populară “ rusesca FSN- Frontul Salvării Naționale. Care s- a dovedit si se dovedește antipopulara si conduce țara la faliment. România azi, are o ,,gaura “ de 22 miliarde lei fiind pe toboganul împrumuturilor la dobânzi umilitoare pentru generațiile care vor veni . Ci este vorba de puternica Monarhie a Lumii , Marea Britanie cu i forța sa economică, politica si militară demnă se luat in seama.

  14. „Autointitulatul rege al romilor, Dorin Cioabă, invitat …”

    … autoinvitat …

  15. Este cel mai penibil eveniment dupa incoronarea acestui rege, dovada ca n-are ce cauta pe tron. In loc sa achizitioneze un conac, ori un castel de la ” contii ” din secuime, sa-l restaureze si modernizeze, a cumparat niste cocioabe, doar ca sa se plimbe cu toiagul pe ulite si sa manance dulceata de rubarba facuta de sasoaice. Prima grija a lui a fost sa-i pupe pe crestet pe Joianis si pe Hellvig, seful securitatii. Si ca sa fie masa bogata, s-a ” infratit ” si cu Cioaba. Televiziunile tabloide, in frunte cu Latrina 3, s-au tinut scai dupa el pentru audienta. Numai la buda s-a dus fara reporteri. Bine c-a plecat! Sa mai vina cand l-oi chema eu!

  16. Birlicu’ din poza are o mecla de zici ca-i dupa o noapte de betie !

  17. Ca să vezi bre de cine-i șef in romanika bre.. Să știi de cine-i rege.. și cine plăvan din regatu lui..

  18. Charles își caută și acum rolexul, telefonul regal și cheile de la Rolls.Bucătarul șef numără încă odată, preocupat , tacâmurile iar valetul se miră unde o fi prosopul și dispenserul de săpun din baie, cum o fi ieșit suportul cu șuruburi cu tot din perete și pe unde o fi căzut…Dar preșul de la intrare?Zdrăngănea ceva pe sub fustele reginei si a rămas o dâră de săpun după ea însă eticheta l-a împiedicat să observe cu voce tare lucrul acesta.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.