Farul a decis să schimbe complet foaia pentru noul sezon. De fapt a mai făcut-o de două ori până acum, dar de fiecare dată a fost ceva temporar pentru că lucrurile nu au mers așa cum s-a dorit nici cu antrenor spaniol și nici cu Mircea Rednic. De fiecare dată omul care a pus mult suflet în proiectul echipei fanion a Dobrogei și al Academiei de la Ovidiu, Gică Hagi, a trebuit să revină și să rezolve impasul în care se intrase.
De numele lui Hagi se leagă și cele două titluri cucerite la Constanța, primul cu copilul său de suflet Viitorul iar apoi cu Farul. El este omul care a ținut-o și financiar, pentru că este acționarul majoritar, ceilalți implicați, printre care și marele fost câștigător al Balonului de Aur, brazilianul Rivaldo, având doar procent de 10 la sută.
Iată însă că Gică a luat pentru a treia oară hotărârea de a lăsa Farul pe alte mâini ca antrenor și cel care a primit misiunea de a-i duce munca mai departe este tot un machidon, Ianis Zicu, autorul fantasticei promovări în SuperLiga cu Metaloglobus.
Cumnatul lui Hagi, Gică Popescu, este garanția pentru Rege a faptului că proiectul Farul va merge pe direcția pe care l-a dus Hagi, dar a declarat într-o conferință de presă că s-ar bucura mult ca antenorul Hagi să meargă la un club din zona Golfului (Arabia Saudită sau Emiratele Arabe Unite) pentru a se gândi și la el.
Mi-aș dori mult să facă acest pas pentru el. Pentru că ar fi important și din punct de vedere financiar. Plus că s-ar duce într-un alt campionat, mult mai puternic, chiar dacă e Arabia Saudită sau Emiratele Arabe… dar ar fi bine să plece, să se rupă puțin pentru psihicul lui. Gică are 10 ani pe banca acestei echipe și nu a fost o perioadă ușoară.
Să te trezești la fiecare început de sezon cu un deficit bugetar pe care să nu știi de unde să-l iei, nu e tocmai simplu. Dar Gică a stat aici, a condus echipa în momente foarte, foarte delicate, dar și în momente senzaționale. Pentru că tot ce s-a clădit aici i se datorează lui”.
Brasoave . Pe unde va antrena , va fi dat afara rapid . CARACTERUL INFECT il va trada permanent . EL si Popescu , urmaresc sa fure FARUL , nu sa il salveze .