Regele Iordaniei: ”Rusia este esențială pentru încheierea celui de-al treilea război mondial”

Rusia este cel mai bine plasată în acest moment pentru a găsi o soluție politică în Siria, declară regele Iordaniei, Abdullah a II-lea, într-un interviu pentru Euronews. El a făcut apel la cooperare între toate părțile implicate în conflict pentru a pune capăt la ceea ce numește ”al treilea război mondial”.

”Moscova este cheia pentru o soluție politică în Siria. Sunt singurii care pot oferi garanții regimului că va avea un cuvânt de spus in viitor”, a declarat regele Iordaniei.

Iordania a primit peste un milion de refugiați din Siria până acum, reprezentând circa 20% din populația țării. Costul pentru găzduirea refugiaților este de 3 miliarde de dolari anual și Iordania resimte puternic aceasta presiune financiară, socială și demografică.

”Cred că sosirea refugiaților pe țărmurile Europei a fost un semnal de trezire pentru noi toți, că trebuie să ne coordonăm mai bine. Dacă este să ne uitam la ce am făcut până acum este vorba despre războiul împotriva terorsimului. Europa suferă de pe urma luptătorilor care se întorc. Este un subiect asupra căruia am atras atenția în ultimii doi ani. În opinia mea este un război împotriva terorismului, un al treilea război mondial. O acțiune comună în Siria ne permite sa avem o abordare cuprinzătoare. Deci trebuie să ne ajutam reciproc în această problemă. Și, dacă e să vorbim despre implicarea Rusiei, aceasta este o oportunitate”.

”Am spus în ultimii cinci sau șase ani că Moscova este cheia pentru o soluție politică în Siria. Ei sunt cei care pot să garanteze regimului că va avea un cuvânt de spus in viitor. Și este un fapt – prezența Rusiei pe teritoriul Siriei este acum o realitate pe care trebuie să o gestionam. După cum am spus, europenii se confruntă cu marea problema a combatanților străini, iar pentru Rusia este o problemă de două ori mai mare. Au o mare problemă cu combatanții străini și trebuie să se confrunte cu amenințarea Statului Islamic”, a spus regele Abdullah al II-lea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.