
Gheorghe Hagi, considerat de mulți cel mai mare fotbalist român și botezat Regele, împlinește astăzi 60 de ani. Cu această ocazie, Farul Constanța a postat un mesaj scurt, dar cu impact pe rețelele sociale pentru ”Regele” fotbalului românesc.
”La mulți ani, Gheorghe Hagi! Managerul tehnic al Farului împlinește astăzi 60 de ani. Un nume, un exemplu, o legendă!”, a transmis Farul pe rețelele sociale.
Supranumit „Maradona din Carpați”, Hagi este considerat un erou în România. A fost numit fotbalistul român al anului de șapte ori, și este privit ca unul dintre cei mai buni fotbaliști ai generației sale. Ca un constructor de joc avansat, a fost recunoscut pentru dribling, tehnică, viziune, pase și finalizare.
Hagi a jucat pentru naționala României la trei campionate mondiale în 1990, 1994 (unde a fost numit în World Cup All-Star Team) și 1998, cât și în trei campionate europene în 1984, 1996 și 2000. A avut 125 de prezențe pentru România, al doilea după Dorinel Munteanu, și este pe prima poziție a marcatorilor (alături de Adrian Mutu) cu 35 de goluri.
La multi ani cu multa sanatate !
Dacă asta e reje, atunci dobrin, balaci ce sunt?…
La Mulți Ani, Gicule! Doamne ajută!
O sa-l felicite si cei de la Real si Barca ca nu au mai avut un lustruitor de banci de rezerva ca el.
Propun Ziua rejilor lustruitori de banci.
Ha, ha! Io cân’ am împlinit 60 atunj’ nghi s-o ‘ntețât potențialu’…