Regimul Petrov s-a instalat prin pură contradicție, la fel cu preluarea puterii de către N. Ceaușescu care l-a “reabilitat” pe Lucrețiu Pătrășcanu. Procesul comunismului girat de președintele “ Petrov” s-a vrut pe baze științifice, strângând în jurul temei o întreagă echipă nu tocmai integră.
Științificul introdus în analiza unui regim criminal a reușit să elimine chestiunile juridice, adevăratul suport de soluționare. Efectele procesului comunismului sub girul președintelui “ Petrov” au fost simple artificii pentru compromiterea temei și posibilitatea implementării noilor strategii securiste.
Regimul “ Petrov” a distrus orice tendințe de emancipare democratică, readucând tiparul statului aflat exclusiv la dispoziția unor impostori, psihopați, securiști ș.a.m.d. S-a întâmplat o situație greu de imaginat și în comunism. Puterea publică a fost încredințată Securității. Condamnarea comunismului în asemenea condiții este tipică manipulării torționarilor.
Petrov își vede mai departe de afacerea sa politică, oferind expertiză europeană nu întotdeauna de neglijat. Dezastrul pe care l-a activat în regimul său prezidențial continuă.
Faptul că Petrov ar putea fi tras pe dreapta, nu înseamnă că la fel se va întâmpla cu monștrii care au ocupat România în urma managementului său de specialitate. E o situație din care nu există ieșire, predecesorul presedintelui Petrov fiind un alt european întemeiat pe contradicții care se regăsesc numai în cazurile acoperiților.
Agitator desăvârșit, Petrov, a devenit o piesă lipsă din decorul actual, într-atât de disfuncțional a ajuns mediul public.
Dosarul lui Petrov este parte integrantă a dosarului României, care în momentul de față nu mai poate face un pas, interzicându-i-se prin interpuși orice interes de țară. Petrov este președintele generic, clonat în majoritatea partidelor.
Daca vorbim de Petrov, care in strafunduri, sau i s-a inoculat ca tatal lui adevarat ar proveni din tara sfinta (nu tatar, khazar, rommy ca tot s-a incuscrit cu ei, si cine mai stie ce, ca tot aia este, nu???), ar trebui sa vorbim de toti alogenii rotiti la virf in Romania, asa cum a stabilit GURU in Dec.89 dupa crima NKVD a lui Ceasca.Deci chibitzul(kibutzul&Soros) Brucan, a prezis ca pentru stupid people este suficient 20 de ani, ca sa poata distruge s-au fura tot in Romania, dar din pacate mai este de furat, si nu se stie cind se va opri procesul, ca sa apara un neos, care sa nu apeleze la Justitia anilor 50, sau doctrinele Khazare ale Oracolului de Damaroiac.Petrov care plingea pe umarului lui Tov.Stolo, a aplicat cu brio inteligenta lui stimulata de alcol, cucoane, care i-au lipsit la vreme pe corabia lui de Marinar, pentru ca in firea lui de agent dublu/triplu, se credea si el ca a fost predestinat, asa cum alt alogen Petre Constantinescu se prezinta creator de Istorie precum Gorby al lui.Dar botezul lui de Anticomunism a fost dat de alt cominternism, Tismenesky. Deci daca nu au venit Rusii, visati de Ilici Iliescu si p.Roman, nici nu trebuia, pentru ca distrugerea facuta, este mai mult de doua WW pentru Romania. Deci cu Votcaroiu, flota distrusa, Mineriade, crime Staliniste, stat Mafiot recunoscut, cu Secu ne-a invins si nu invers, s.a.m.d., nu putem decit sa uram alogenilor care ne-au „eliberat” si ei, sa se bucure si ei de libertatea care le-a mai ramas, asa cum ne-au vrut-o noua. Un politician care n-a avut noroc spune-a sa le distrugem Gasca!!!
Dumnezeu sa ocroteasca pe Romani, si sa ne apere de acesti alogeni, care de cind a aparut in Principate, numai rau au facut, altfel eram si noi cel putin ca alte tari normale.
O zi buna.
Con
@@Neos Eu n-am „pus” nimic…
De unde reiese din toate comentariile mele precedente ca nu as fi interesat si de arhiva securitatii?!
Democratie fara arhive pastrate in conditii decente, catalogate si accesibile nu exista.
Ma intereseza toate arhivele si nu accept sa imi fie ingradit accesul la ele de cei pe care ii deranjeaza continutul lor.
Arhivele de la care astepti tu ceva spectaculos se vor dovedi pura birocratie. Ai pus botu’ la diversiunea securitatii. De ce nu esti curios de arhiva securitatii? Aia cu petrovii daca cumva nu a fost distrusa.
Au trecut treizeci de ani si arhivele P.C.R. centrale,judetene si locale nu pot fi inca cercetate de orice cetatean.
Sa fie la fel si in Germania relativ la arhivele partidului national-socialist german? Evident,nu.
Ingradirea accesului la studierea arhivelor PCR a pus bazele dezvoltarii Securistanului multilateral dezvoltat si globalist.
„ileana”, ii desfid pe flacaii din „comitet care prin introducerea unor „etapeE in Procesul Comunismului de fapt il trimit in desuetitudine! E un fel de…”disjungere” care poate expedia ansamblul intr-un viitor incert. Genocidul bolsevic nu a incetat dupa 1964, acestuia dandu-i-se si alte forme in afara exterminarii in inchisori, asa cum stim din cazul „ing Ursu”
si TORTZIONARUL STALINIST AL SECURITATII Augustin Lazar. Ceausescu a fost unul din autorii genocidului din „etapa 2 si 3”!
La fel de marsava e sustinerea ca in 1989 in Romania o „revolutie anti-comunista”!? Atat aceasta provocare ordinara,cat si
aceea cu „confiscarea” sunt parte din propaganda asasinilor din decembrie care prin INSCENAREA REVOLTEI POPULARE, cum am sustinut de nenumarate ori MANIFESTATIILE DIN 20 dec la Timisoara si din 21 si 22 dec in majoritatea municipiilor AU FOST ORGANIZATE IN NUMELE REGIMULUI CEAUSIST, altfel romanii muncind in fabrici si institutii ca in primele 3 zile ale acelei saptamani fatidice, 18-19-20 decembrie, deci care prin inscenarea revoltei au cautat o legitimare populara Loviturii de Stat Comintern!!! Va repet a MIA OARA, nu putea un grup redus de asasini sefi sa stea cu „arma la picior”, doar-doar o sa
se „ridice poporul”!!! Suntem oameni mari, ce naiba!!! Armatele comasate de „frati” la hotare tot in asteptarea „ridicarii
popolului”? Orice pot admite, numai sa nu-si bata cineva joc de inteligenta mea NU! Flacaii nominalizati se demasca, ei au
un rol asemanator cu al securistilor deplin conspirati ca…dizidenti pusi sa pazeasca Arhivele Securitatii…
Prin „Declaraţia Comitetului de Reprezentare a Victimelor Comunismului,a sustinut Dos. 35P/2006 de la Parchetul de pe lângă ICCJ, trimis la CEDO pe 23 august 2013 ,denuntand rolul procuraturii în evitarea Procesului comunismului, contrarevoluţiei şi tranziţiei criminale .Membrii CIVES,Gheorghe Jijie, Grigore Caraza, Cicerone Ioniţoiu, Ioan Roşca,au sustinut ca Procesul comunismului,are 4 etape-1.a. 1921-1944 (complotul)-activitatea P.C.R. în perioada interbelică; b. 1944-1964 (instalarea lagărului prin genocid) c. 1964-1989 (explotarea lagărului); d. 1989-AZI : „Programul” nescris al dezinstalării comunismului ca sistem Această etapă de „recoltare”, a demarat prin confiscarea revoluţiei anti-comuniste (plătită cu sînge). A urmat convertirea paznicilor lagărului în „oameni de afaceri”, care au acaparat sau distrus întreaga avuţie „colectivă” produsă de vechii lor prizonieri. Valorificarea prăzii smulse timp de 50 de ani poporului român, astuparea urmelor şi împiedicarea judecăţii şi reparaţiilor, formează „programul” nescris al dezinstalării comunismului ca sistem şi trecerii la o explotare „capitalistă”, monopolizată de aceeaşi Reţea, convertită.”Post-comunismul” nu are deci doar un carcater de injustiţie faţă de trecut. Menţinînd aceeaşi Mafie-Căpuşă la cîrma României, el a distrus şansele de emancipare a victimei. În loc să se bucure de căderea lanţurilor, populaţia, aruncată de jaful post-comunist în cea mai cumplită mizerie, a ajuns să-şi regrete libertatea. Asfel a devenit parte vătămată generaţia tînără: prădata, minţită, descurajată, silită să-şi părăsească ţara. Păgubiţii post-decembrişti trebuie ajutaţi să-şi formuleze revendicările specifice şi să se implice într-un proces al comunismului care ESTE ŞI AL LOR , pentru că este vorba de aceiaşi criminali!”(PS.mai sus ,erata-a se citi-este o rasoleala/farsa).
„Marta…”, de o prostie teribil de…credibila te-ai aratat prin toate comentariile de cand ai aparut pe forum pe post de „prospatura”, pe ideea tembela ca, cu un pseudonim nou se recapata virginitatea!!! Pentru prima oara ai pronuntat cuvantul Securitate, dar numai fiind constransa si chiar ma intreb daca nu cumva a postat altcineva in numele tau. Cineva care e constient de acest adevar simplu, ca Securitatea nu a incetat sa existe decat, iti spun eu, intre 17 decembrie 1989 si 26 martie 1990. In rest se subordoneaza Partidului Bolsevic care detine puterea „reala”, oficial fiind faramitzat in partide
cu nume exotice…Atacul tau marsav la Dl Vieru seamana cu atacurile stalinistei „Rollason/Lilly Marcou” la toti analistii care arata cu degetul Securitatea ca fiind responsabila de toate crimele comise de la infiintare de fiecare data executand
ordinele Partidului. Ne-ai tocat cu „puterea reala”/”puterea oficiala” ca subtitut si mai vag decat „statul paralel” care a fost inventant ca slogan de…Securitate(o alta masha fiind „binom”-ul!?) pentru a ne indeparta de tinta!!!
O Doamna putea spune ca titlul nu e inspirat sau sa-l critice parial, cum am facut-o eu, pentru impresia ca Dl Vieru s-ar fi referit special doar la perioada de dupa 2005, dar in niciun caz sa cataloghezi drept „prostie incredibila!?”…
„Sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului din 18 decembrie 2006
2. Mesajul Preşedintelui României adresat Parlamentului. Prezentarea concluziilor Raportului final întocmit de Comisia prezidenţială pentru analiza dictaturii comuniste.
Domnul Nicolae Vacaroiu:Am ascultat cu toţii mesajul pe care preşedintele României a ţinut să-l transmită Parlamentului pe marginea Raportului Comisiei prezidenţiale de condamnare a comunismului. (Vociferări.)Indiscutabil, stimaţi colegi, în conformitate cu prerogativele preşedintelui, domnia sa are dreptul să constituie astfel de comisii care, în baza analizei efectuate, şi-a spus opinia, însuşită prin mesajul prezent de către preşedinte. (Vociferări).Considerăm noi, stimaţi colegi, că, totuşi, democraţia noastră câştigată cu sânge o dată cu căderea comunismului, va permite o analiză aprofundată a acestei perioade dificile, grele, de peste 45 de ani, printr-o analiză, deci, de fond, asupra tuturor datelor din arhivele existente ale fostului partid comunist român, ale securităţii, cu implicarea institutelor de specialitate, a istoricilor, Academiei Române, societăţii civile şi, bineînţeles, a partidelor politice.Trebuie spus, stimaţi colegi, precizat mai întâi, că concluzia politică legată de această perioadă a fost trasă cu 17 ani în urmă de către poporul român care a ieşit în stradă în neuitata Revoluţie din decembrie 1989. (Aplauze puternice.)”
„Procesul comunismului”,deci,nu este rasoleala/farsa trasa in parlament -fara vreo consecinta juridica- de Basescu-Petrov si clanul sau politic-PD,PDL,intocmita de comisia sa „prezidentiala”si de „comisia Tismenski”.
Un veritabil si adevrata Proces al comunismului poate si trebuie facut pentru ca procesul sa fie dus pana la capat spre adevar,dreptate si redresarea Romaniei.
„Regimul Petrov a lasat urme cat intreg comunismul” titlu superb ce sintetizeaza perfect situatia Romaniei, cu toate ca poate insinua ca regimul Huidumei Natzi-onale sufera datorita acestor urme adanci si nu cacalca ferm pe aceste urme in virtutea succesiunii ideologice securist-staliniste! Securitatea, cum tot repet pt ca scarnaviilor de pe forum nu le intra in tartacutze, a fost driblata de agentii KGB/GRU din institutii, putini la numar, dar cu o veche si solida experienta conspirativa, datorita sprijinului Comintern, atat de la Centrul moscovit, cat si de la Filialele CIA/Dep de Stat-SUA, respectiv Berlin/Bruxelles si a tarilor fratesti. Secu a fost decapitata, ca si Armata, fiind facuta scapata in cadrul Armatei controlata de Romanoctonul Stanculescu, pt a fi reactivata, adica rebotezata in Directii si dotata cu noi sefi prin rotirea cadrelor. Reaparuta in peisaj cu haine noi si mascata datorita virusului bolsevic ce o macina, Secu a trebuit sa astepte cu rabdare 14 ani, cat a fost condusa de kgb-istii gorbaciovisti, pana in 2005 cand s-a incheiat RESTAURATIA STALINISTA sub kgb-istii rasputinisti! Sinteza clara si accesibila romanilor normali pt ca are in vedere cadrul ideologic din Comintern care a suferit in paralel aceleasi convulsii, de fapt convulsiile pornind de la Centru catre baze! Raportat la dogma bolsevica Ceausescu nu a fost un paranoic, ci un soldat credincios ce nu a inteles ca dupa ce 1/2 din Planeta a fost bolsevizata se poate renunta cu atata usurinta in sfidarea miliardelor de victime ale marxismului/bolsevismului. Timp de 170 de ani si-au sacrificat existentele zeci de milioane de ILEGALISTI pentru a forta in etape bolsevizari regionale si continentale pt ca deodata sa fie anulat tot acest efort sisific! Ceausescu a devenit dizident real, nu trucat ca in 1968, in anii cand la sefia Comintern s-a aflat Gorbaciov, iar varsarea de sange a fost necesara pt a deruta sutele de mii de ceausisti…
Securitatea a avut puterea de 70 de ani. Cand ii dai prostului puturos putere (si cei cu patru clase erau facuti securisti), este greu sa i-o mai confisti. Ceausescu si-a impus puterea sa personala treptat lovind surprinzator in capeteniile securiste in care nu avea incredere. Nu a reusit sa distruga puterea securitatii dar a stiut sa se foloseasca de ea. Pana la urma tot securitatea (aripa viitorilor magureni) l-a tradat. Comunismul nici macar nu a existat in Romania la nivel de mase. De aceea nu a ramas nimic dupa el asa cum se speculeaza. Era redus la activul de partid salariat, central si de la judete. Cu cateva exceptii Ceausescu nici macar nu a contat pe comunistii de profesie. A condus singur. De aceea a si facut multe.
Titlul articolului este o prostie incredibilă ca şi afirmaţia că doar regimul „preşedintelui-jucător” a predat Puterea Securităţii. Puterea, nu predată ci luată cu metode specifice imediat ce au avut prilejul, mai exact au putut profita de fricile paranoice ale cuplului dictatorial, situaţie atât de tipică mai ales dictaturilor personale, era în mâna serviciilor ordonate – militare şi civile, egal – din perioada în care regimul naţional-comunist ceauşist a militarizat economia şi a generalizat frica (de aceea ni s-a întâmplat cam tot ceea ce ni s-a întâmplat încă din decembrie 1989)
Dar, fără afirmaţia hazardată (să fie o greşeală şi să fie vorba de succesor??) că, „predecesorul presedintelui Petrov fiind un alt european întemeiat pe contradicții care se regăsesc numai în cazurile acoperiților”, este un articol ce suprinde probabil câteva din cele mai importante urmări ale preluării aproape totale a Puterii Oficiale de Puterea Reală, după 2005.
Cominternistul Tismaneanu…loveste in national socialistul Ceausescu ca sa-l legitimeze pe PDL-stul Basescu..
chici cine-l sprijina pe Petrov…
logica de clasa 2-a
Sa Facem Totul ! Pentru Inaltarea Capitalismului , pe Cele Mai Inalte Culmi ale Socialismului , si sa Invingem Corona-Virus , Ori-Unde in Lume ! Asa sa Ne Ajute ! Cel de Sus ! Ca Democratia , este in West ! Si Drepturile Omului , prin Conferinta de la Helsinki , pentru Reintregirea Familiilor cu Cele din West , prin Purtatoarea de Cuvant , ale Europei Libere ! O Viata mai Buna ! Dragi Cetateni ! In Anul 2020 !