E oficial

Regina încoronată a tenisului pentru al doilea an

WTA a felicitat-o pe Simona Halep pentru că va termina al doilea an consecutiv pe primul loc în clasamentul WTA.

„Toate felicitările noastre merg către Simona Halep, pentru că va termina al doilea an consecutiv pe primul loc în clasamentul WTA. Câştigarea primului primului său titlu de Grand Slam este una dintre frumoasele realizări din 2018”, a declarat Colm McLoughlin, vicepreşedinte WTA.

Preşedintele WTA, Steve Simon, a spus la rândul său: „Este remarcabil că a reuşit să câştige primul turneu de Grand Slam şi a jucat 6 finale”.

„A fost o onoare să termin anul trecut pe primul loc. Faptul că voi termina pe primul loc pentru al doilea an consecutiv reprezintă o realizare specială pentru mine, mai ales că am câştigat şi primul meu turneu de Grand Slam. Mă simt mândră că numele meu apare alături de al altor legende care au ocupat primul loc”, a spus şi Halep.

Simona Halep a început, luni, săptămâna cu numărul 50 în fruntea clasamentului WTA, avantajul ei faţă de jucătoarea de pe locul al doilea, daneza Caroline Wozniacki, fiind uşor mai mare, de la 931 la 960, în comparaţie cu săptămâna trecută.

Clasamentul WTA la simplu
1 (1). Simona Halep 7.421 puncte
2 (2). Caroline Wozniacki (Danemarca) 6.461
3 (3). Angelique Kerber (Germania) 5.400
4 (4). Naomi Osaka (Japonia) 4.740
5 (6). Karolina Pliskova (Cehia) 4.465
6 (5). Elina Svitolina (Ucraina) 4.350
7 (7). Petra Kvitova (Cehia) 4.255
8 (8). Sloane Stephens (SUA) 4.022
9 (9). Julia Goerges (Germania) 3.785
10 (10). Kiki Bertens (Olanda) 3.740
………………………………………………..
25 (25). Mihaela Buzărnescu 1.900
53 (52). Irina-Camelia Begu 1.056
73 (78). Ana Bogdan 803
82 (87). Monica Niculescu 733
86 (80). Sorana Cîrstea 712
141 (140). Irina Bara 429
143 (143). Alexandra Dulgheru 417
224 (224). Andreea Roşca 257
250 (248). Elena-Gabriela Ruse 225
259 (259). Jaqueline Cristian 206
267 (304). Raluca Şerban 202
269 (265). Alexandra Cadanţu 201

Clasamentul WTA Race
1 (1). Simona Halep 6.921 puncte
2 (2). Angelique Kerber (Germania) 5.375
3 (3). Caroline Wozniacki (Danemarca) 5.086
4 (4). Naomi Osaka (Japonia) 4.740
5 (5). Petra Kvitova (Cehia) 4.255
6 (6). Sloane Stephens (SUA) 3.943
7 (7). Elina Svitolina (Ucraina) 3.850
8 (8). Karolina Pliskova (Cehia) 3.840
9 (9). Kiki Bertens (Olanda) 3.710
10 (10). Arina Sabalenka (Belarus) 3.145
………………………………………………………
24 (24). Mihaela Buzărnescu 1.860
62 (62). Irina-Camelia Begu 872
69 (71). Ana Bogdan 803
82 (84). Monica Niculescu 721
84 (82). Sorana Cîrstea 712

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

2 Comentarii

  1. Bun,va dati voi isteti, faceti voi ce vreti, da’ pe mine nu ma intreba nimeni? Eu sunt recunoscut ca as in labtenis, pe asfalt cu creta! Am fost campion de strada,intre blocurile comfort IV de rromi din Medias ,doi ani la rand!

  2. HA, HA,HA, „regina” ziceti ? Atunci, vai de mama ei de monarhie !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.