Regina Maria și prezența ei la „Vila cu clopoței”

La data de 18 iulie 1938, la Castelul Pelișor, trecea în veșnicie Regina Maria, anul acesta împlinindu-se 84 de ani. Născută la Eastwell Park, comitatul Kent, în Anglia, prințesa Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg Gotha, viitoarea regină a României Mari, a văzut lumina zilei la data de 29 octombrie 1875. A fost al doilea copil al cuplului Alfred Ernest Albert de Saxa-Coburg Gotha, duce de Edingurgh, și al Mariei Alexandrovna Romanova, marea ducesă a Rusiei. Tatăl său a fost cel de-al doilea fiu al reginei Victoria, iar mama sa, a fost unica fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei.

Prințesa Maria a fost botezată în ritul anglican la capela privată a Castelului Windsor la data de 15 decembrie 1875, în cadrul unei ceremonii private, din cauza faptului, că botezul a avut loc în ziua comemorării morții bunicului său, prințul consort Albert. Nașii au fost bunica și unchiul pe linie maternă: împărateasa Rusiei, Maria Alexandrovna, și țareviciul Alexandrul al III-lea, ducesa Alexandrine, mătușă pe linie paternă, prințul Arthur, unchiul prințesei.

Tânăra prințesă va fi crescută la Eastwell Park, reședința de la țară a familiei de Edinburgh, iar educația primită a fost una cu adevărat regală. Trăsături precum frumusețea, inteligența, hotărârea, dar și imaginația, senzualitatea și pasiunea au fost trăsăturile dominante ale tinerei prințese pe care le va păstra pe tot parcursul vieții și vor face din aceasta cea mai atrăgătoare suverană a secolului al XX-lea. Un martor al adolescenței sale o descria astfel: „credea în regi și în misiunile lor, dar și în drepturile lor. Nu era trufașă, dar nici umilă, ci regală din rădăcina părului până la tălpile picioarelor, imperioasă, aprinsă, activă, fetița plină de bucuria vieții și de credință în rasa ei.” (Nicolae Iorga, Supt trei regi, 1932:110)

La data de 10 ianuarie 1893, la doar 17 ani, la Sigmaringen, în Germania a avut loc căsătoria Prințesei Maria de Edinburg cu prințul moștenitor Ferdinand. Ceremonia a avut loc și în rit catolic,  și în rit protestant. Prin această căsătorie, Maria a pierdut locul la Linia Succesorală la Coroana Marii Britanii. Noul cuplu au avut șase copii, trei băieți și trei fete.

Frumusețea și naturalețea prințesei a cucerit inima românilor imediat după sosirea ei în noua patrie. A dovedit calități diplomatice, a activat ca soră de caritate în timpul Primului Război Mondial, motiv pentru care, poporul a numit-o „mama răniților”, înființează societăți de binefacere și amintim doar Societatea „Domnița Maria”, înființată la București în anul 1907, societate care cultiva arta populară cu scopul de a reintroduce „vechile însemne românești, îmbrăcăminte, mobilă, covoare”, societate care era pusă „sub înalta direcțiune și președinție a A.S. Principesa Maria a României”. (Gazeta de Transilvania, LXXI, 1908:2)

Mai târziu, în anul 1926, în ziua Buneivestiri, Regina Maria s-a convertit la ortodoxie fiind spovedită și împărtășită de Patriarhul Miron Cristea.

După moartea regelui Ferdinand, alături de Principesa-mamă, Elena se ocupă de bunul mers al țării, sub domnia micului Rege, Mihai. În memorii sale, Regina Maria scria: „Copiii mei erau punctul central al vieţii mele. Femeile din rasa mea sunt mame pătimaşe şi nu ne putem închipui lumea fără copii. Toată munca, toată străduinţa şi năzuinţa noastră n-au alt ţel decât de a-i modela potrivit idealului nostru, de a-i face fericiţi şi de a le pregăti un viitor frumos”( Regina Maria, Povestea vieții mele, III, 2013:85).

După venirea lui Carol al II-lea la cârma țării, apariția reginei este din ce în ce mai rară, iar în scurt timp este obligată să se autoexileze la reședintele sale de la Balcic, teritoriul încă românesc la acea dată, dar și la Bran.

Ultimii ani de viață îi petrece la diferite sanatorii din Europa pentru a-și trata bolile, însă revine în țară în iulie 1938 și s-a stins din viață la Castelul Pelișor.

Conform testamentului a cerut ca trupul să fie înhumat în biserica episcopală de la Curtea de Argeș, lângă iubitul său soț, regele Ferdinand, iar inima să-i fie păstrată la capela Stella Maris de la reședința de la Balcic. Într-o scrisoare către regele Carol al II-lea, regina nota: „ am iubit Tenha Yuvah (Cuibul linistit, Balcic), locul pe care l-am creat, deci dacă lăsati ca inima mea să stea acolo, chiar dacă trupul meu va trebui îngropat la Curtea de Argeș, alături de Papa (Ferdinand), așa cum este corect pentru o Regină” (Constantin Argetoianu,  Memorii: pentru cei de mâine – amintiri din vremea celor de ieri, 1997).

Conform unui obicei anglo-saxon, după moartea suveranului, organele interne erau înhumate în diferite părți ale imperiului său, astfel se considera, că și după moarte, suveranul este alături de supușii săi. Astfel că, după acest obicei, inima din pieptul reginei este scoasă de către doctorul Nicolae Minovici, depusă într-o cutie de argint, și așezată în capela Stella Maris (Mihail Mihailide, Medicii Regilor României, 2016:382). După cedarea Cadrilaterului din anul 1940, cutia cu inima reginei a fost depusă la Bran, iar astăzi este în Camera de aur a Castelului Pelișor.

În capela Muzeului de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici, în divanul din încăpere existau expuse în rame special gândite, fotografii ale suveranei, fotografii care, în negura timpului, au dispărut, astăzi încercându-se o identificare a lor pentru a reveni la locul lor de cinste, special gândit de comanditarul vilei cu clopoței.

Ionuț Alexandru Banu, muzeograf, Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici/Muzeul Municipiului Bucureşti

Fotografii din fototeca Muzeului Municipiului București

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.