Regulă nouă pentru cei care pleacă cu copii din ţară

Guvernul a aprobat, joi, o hotărâre conform căreia persoanele fizice majore, care însoţesc minorii la ieşirea din ţară, nu vor mai fi obligate să prezinte certificatul de cazier judiciar.

„O altă decizie de interes pentru cetăţeni se referă la simplificarea procedurilor de călătorie la ieşirea din ţară în cazul minorilor. În speţă, se elimină obligativitatea persoanei fizice majore, care însoţeşte minorul la ieşirea din ţară, de a prezenta certificatul de cazier judiciar. Poliţiştii de frontieră pot verifica situaţia judiciară a însoţitorilor adulţi ai minorilor prin intermediul Sistemului Naţional de Evidenţă Informatizată a Cazierului Judiciar ROCRIS, iar cazierul judiciar poate fi emis astfel pe loc”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, după şedinţa Executivului, care s-a desfăşurat la Timişoara.

El a arătat că poliţiştii de frontieră au acces la cele mai recente informaţii cuprinse în certificatul de cazier judiciar al unei persoane.

„Aceeaşi Hotărâre de Guvern reglementează posibilitatea de expediere a paşaportului simplu electronic prin servicii de curierat la orice adresă de pe teritoriul României, cu costurile acoperite de solicitanţi, expedierea în cauză realizându-se în contul sumei plătite cu titlul de contravaloare a paşaportului. Sistemul va fi operaţionalizat de la data asigurării condiţiilor tehnice necesare. Deci, mai avem un pas, dar nu mai târziu de 1 ianuarie 2025”, a mai precizat Mihai Constantin.

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

6 Comentarii

  1. @marin, esti batut in cap?
    In vama politistul verifica online pe baza CNP certificatul electronic. Nu te mai duci tu sa depui cerere la politie ca sa obtii un document scris.

  2. deeper: ai idee cati copii dispar din Romania zilnic…? orice est cu trecerea copiilor peste granite NU trebuie „simplificat”. altfel, esti „decat” un postac agresiv…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.