Reguli doar pentru „fraieri”: Turcan nu-i la prima abatere!

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, s-a fotografiat fără mască. Din nou. După eveniment, un companion al lui Turcan a aflat că are COVID-19.

Turcan este președintele organizației PNL Sibiu, iar în weekend a participat la un eveniment la Tălmaciu, alături de mai mulți liberali din județ, unde a fost fotografiată fără mască de protecție.

Nici președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, nu poartă mască.

La eveniment a participat și administratorul județului Sibiu, Adrian Bibu, candidat din partea PNL, în 2020, la funcția de primar al orașului. Luni, el a aflat că are COVID-19 și se află în spital, sub supraveghere.

Turcan a declarat, miercuri seara, presei, că participarea la evenimentul de la Tălmaciu a avut loc cu condiția prezentării unui test antigen.

„Condiția pentru participarea la acțiunea de împădurire a fost ca fiecare participant să facă un test antigen. De asemenea, la locația din aer liber au fost disponibile măști si dezinfectanți. Cea mai apropiata localitate se afla la 6 km, unde rata de infectare era de 0,33”, a justificat Turcan.

Ministrul a mai susținut că fotografiile care apar pe pagina de Facebook a PNL Sibiu nu sunt reprezentative pentru cele aproximativ 5 ore petrecute în aer liber.

„Distanțarea a fost în general respectată, iar măștile au fost purtate, cu puține excepții, de regulă când se făceau fotografii, se servea masa sau când se consumau băuturi răcoritoare”, a precizat Raluca Turcan.

Raluca Turcan nu-i la prima abatere. Anul trecut, alături de Ludovic Orban și alți miniștri a fost surprinsă în timp ce chefuia chiar în sediul Guvernului, fără mască.

Atunci, cinci membri ai Guvernului Orban au fost amendați după apariția fotografiei în care aceștia se aflau într-o sală a Executivului, fumau și nu purtau măști.

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a fost amendat cu 500 de lei pentru că fuma trabuc în spațiu public închis și cu 2500 lei pentru că nu purta mască de protecție împotriva COVID-19. La fel s-a întâmplat și cu premierul de la acea vreme Ludovic Orban care a anunțat primul că a plătit online două amenzi, pe www.ghiseul.ro.

Virgil Popescu și Lucian Bode au primit câte o amendă de 2500 de lei pentru că nu purtau nici ei măștile de protecție.

Vicepremierul  de atunci Raluca Turcan a primit 1000 de lei, pentru că avea mască de protecție dar o purta necorespunzător, pe bărbie.

PSD-iștii îi taxează pe liberali

PSD acuză că Raluca Turcan a participat la petreceri și la alte activități fără mască și distanțare pentru că cei prezenți au făcut teste rapide antigen, însă oamenii de rând nu au voie să facă asta: „Doar voi aveți voie? Ceilalți cetățeni, nu?”.

„„Au lăsat mii de oameni fără loc de muncă, au distrus cultura, au îngropat industria ospitalității, ne verifică și ne numără ca pe vite în biserici, la slujbe, înmormântări, botezuri sau cununii, ne amenință că ne amendează dacă mergem la slujba de Înviere!

Cel mai grav : au distrus o generație de copii cu deciziile aberante de a închide toate școlile, în loc să testeze gratuit și des pentru a izola doar cazurile pozitive!
Iar acum vin cu nonșalanță și ne transmit că am fost toți niște fraieri că i-am ascultat, că le-am permis să ne intimideze și să ne blocheze în case, distrugându-ne viața și economia!
Prin vocea doamnei Turcan – încă ministru al Muncii -, aflăm că ea a participat la petreceri și la alte activități fără mască și distanțare, pentru că cei prezenți AU FĂCUT TESTE RAPIDE ANTIGEN!
Cuuumm!???
Doar voi aveți voie???
Ceilalți cetățeni, nu??
Elevii și profesorii nu au voie să facă teste rapide, pentru a merge la școală normal?
Cei care au evenimente în familie nu pot proceda la fel?
Teatrele, cinematografele, restaurantele, locurile de joacă pentru copii, concertele etc nu pot reveni la o activitate – fie și restrânsă -, asigurând testare rapidă și simplă din salivă?
Cât de nemernici sunt cei de la guvernarea de dreapta??
Impuneți reguli haotice și aberante pentru cetățenii simpli iar pentru mărimile voastre stabiliți ad-hoc alte reguli?
Mai suple, mai prietenoase?
Să vă fie rușine!
Dl Cîțu? Dl Orban? Dl Iohannis?
Ce părere aveți?
Tolerați această nouă discriminare a românilor?
Doamna Turcan mai este ministru???”, se arată într-o postare a PSD pe Facebook.
După toată tevatura creată, Turcan se autopropune la amendă
„Am solicitat să fiu amendată. Consider că este corect, chiar dacă au fost doar câteva momente și în tot restul timpului, am respectat regulile. A fost o neatenție , pentru care îmi pare rău, nicidecum nu a fost o sfidare sau nepăsare.
Înțeleg criticile și mi le asum, dar trebuie să explic și manipulările care au apărut mai ales în mediul on-line: într-un mod tipic lor, cei de la PSD au suprapus imagini de la acțiunea de împădurire cu fotografii mai vechi, cum este fotografia în care apar la masă alături de echipa mea din Sibiu, asta arată și direcția vădit manipulatoare a acestei situații.
Este important să respectăm toți regulile, este important să rămânem prudenți și să ne protejăm sănătatea noastră și pe a celor din jurul nostru. Înțeleg că oamenii au obosit cu toții, dar trebuie să rămânem prudenți și să accelerăm vaccinarea. Putem fi mai bine în scurt timp”, a scris Turcan miercuri la prânz pe pagina sa de Facebook.

O reacție a venit și din partea PSD Sibiu. Ministrul liberal Raluca Turcan și președintele Consiliului Județean Sibiu au făcut petreceri periodice în acest an de pandemie, transmite PSD Sibiu, legat de ultimele imagini în care Raluca Turcan apare alături de alte persoane fără mască de protecție.

Unul dintre aceștia este Adrian Bibu, administratorul județului, care a fost internat în spital la trei zile de la mult-mediatizata acțiune a “vârfurilor liberale” din județ, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de PSD Sibiu.

„Au făcut acest lucru în timp ce oamenii care nu mai vor să respecte restricțiile impuse și protestează sunt amendați și luați cu dubele, de jandarmi. Acest episod dovedește încă o dată falsitatea și ipocrizia acestor așa-ziși liberali care, de dimineața până seara, ne somează să stăm în case, închid activități trimițând spre faliment zeci de mii de firme și, implicit, sute de mii de oameni în șomaj. Să nu uităm că doamna Turcan nu este la primul eveniment de acest fel. La începutul pandemiei a fost surprinsă în sediul Guvernului, în cabinetul fostului premier Ludovic Orban, chefuind cu berea și whisky-ul în față, fără nicio jenă. De fapt, doamnele Turcan și Cîmpean au făcut petreceri periodice în acest an de pandemie, cu colegii lor de partid, în disprețul celor obligați să respecte restricțiile impuse de guvernul lor. Unele fotografii de la cheful din februarie 2021 au apărut în spațiul public pentru că unii colegi de partid nu s-au putut abține și le-au postat pe paginile lor de socializare.
Deși au fost contacți direcți ai pacientului Adrian Bibu, bolnav de Covid-19, doamnele Cîmpean și Turcan s-au prezentat, fără nicio problemă, la serviciu, încălcând legea în vigoare. Vom cere explicații conducerii DSP Sibiu în acest sens deoarece legea obligă contacții direcți să stea în izolare 14 zile. Acest aspect îmbracă o haină penală”, arată deputatul Bogdan Trif, președintele PSD Sibiu.

Acesta se întreabă dacă forțele de ordine își vor face datoria și îi vor amenda pe participanți, în frunte cu Turcan și Cîmpean „și, de ce nu, îi vor încadra și la alte fapte, penale, având în vedere că la eveniment au participat și au fost puși în pericol, din cauza inconștienței și iresponsabilității organizatorilor, și copii minori. Cu atât mai mult cu cât Adrian Bibu, fostul candidat PNL la Primăria Sibiu, a fost confirmat cu Covid-19, deci pericolul la care au fost supuși cu toții este fără dubiu”.

„Vă reamintesc că, în cursul lunii martie, premierul Florin Vasile Cîțu a afirmat despre cei care nu poartă mască: <Sunt niște teroriști!>”, conchide mesajul.

Dar actualul ministru de Interne ce zice?

O sancțiune aplicată pentru nerespectarea masurilor de protecție sanitară poate fi transmisă în termen de 6 luni de la savârșirea contravenției, a declarat miercuri ministrul de Interne Lucian Bode, în legătură cu miniștrii Vlad Voiculescu și Raluca Turcan, surprinși fără mască în spații publice.

„Am spus de fiecare dată şi repet: nu sunt adeptul sancţiunii de dragul sancţiunii. Rolul nostru nu este acela de a sancţiona populaţia, rolul nostru, al structurilor MAI, este de a determina cetăţenii să respecte măsurile de protecţie sanitară. În aceste condiţii, în weekendul trecut, am avut o medie de 103.000 cetăţeni verificaţi pe zi. Amenzile au fost în jur la 8.000 – 8.400 pe zi, deci nu putem spune că scopul nostru este acela de a sancţiona cetăţenii. Evident că toţi suntem egali în faţa legii şi toţi răspundem în faţa legii – şi Voiculescu, şi Turcan. (…) Conform legii, o sancţiune aplicată la Legea 55 – nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară – poate fi transmisă către cel care a săvârşit respectiva contravenţie în termen de 6 luni de la săvârşirea ei”, a zis Bode.

Co-președintele AUR, George Simion, a venit, miercuri, cu mai mulți membri din AUR, la MAI, pentru a discuta cu ministrul Lucian Bode și pentru a-i cere să spună public cum au fost penalizați miniștrii surprinși fără mască.

„S-au impus aceste măsuri de restricții. Cerem ministrului de Interne să spună public cum au fost penalizați miniștrii care nu respectă restricțiile. Ministrul Vlad Voiculescu, ministrul Muncii, Raluca Turcan și ministrul Sportului, Eduard Novak. Nu au purtat mască. Noi, AUR, suntem un partid care militează pentru libertate și împotriva obligativității purtării măștii în spațiul public”, a spus Simion.

Acesta afirmă că „guvernarea este <un sat fără câini>, unde nu știe stânga ce face dreapta” și că restricțiile nu sunt respectate nici de cei care le impun.

Simion cere ca desființarea obligativității purtării măștii în spațiul public.

„Dacă constatăm că atunci când plantăm un copac nu trebuie să porți o mască pentru că ești în aer liber, haideți să desființăm obligativitatea purtării măștii în spațiul public. Haideți să luăm niște măsuri pe care să le respecte toată lumea. E ca în fabula lui Alexandrescu, <Noi vrem egalitate, dar nu pentru căței>”, mai spune Simion.

Anterior sosirii celor de la AUR, Lucian Bode a declarat că parlamentarii AUR ca au stat degeaba în Parlament în perioada de la depunerea jurământului pentru că parlamentarii iau contact cu un ministru din Guvernul României, instituțional, pe calea interpelării, a orei Guvernului.

„La Comisia de apărare pot fi invitat să răspund … Aici este Ministerul Afacerilor Interne, nu este sat fără câini. Nu vine fiecare când vrea și trece pe stradă să se oprească să discute cu Ministrul de Interne. Parlamentarii au drepturi și obligații. Obligația lor este să cunoască legea, să știe în ce condiții pot să vorbească cu mine”, a spus Bode.

Cu toate acestea, membrii AUR au fost primiți în sediul MAI.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Ioana Radu 8516 Articole
Author

24 de Comentarii

  1. He! He! Sunt două abateri, masca si faptul ca se dă in bena autoturismului.

  2. Normal! Jugulara majoritatii trebuie stransa puternic prin teroare si infricosare! Dublu standard din toate punctele de vedere si in orice institutie din Romania!

  3. Comisia Europeană doreşte ca certificatul digital de vaccinare, care va permite o mai bună mobilitate între statele UE în contextul pandemiei COVID-19, să fie gata până la târgul de turism FITUR-2021, care se va desfăşura la Madrid începând cu 19 mai, ”pentru a nu pierde vara”, anunță AGERPRES.

    Intenția Comisiei de a crea un Pașaport de vaccinare pentru europeni datează din 2018, potrivit unei Foi de Parcurs a Comisiei accesate de ActiveNews, din care nu lipsesc un STUDIU pe această temă și un SONDAJ la nivel european.

    SARS nu a aparut in 2019, ci in Noiembrie 2002, a infectat peste peste 8000 de oameni din 25 de tari, si a durat pana in iulie 2003. Locul sau de nastere este Provincia Guangdong din China. Iar vaccinurile pe baza de ARN-mesager au fost testate pe soareci in urma cu zece ani. Intr-o lucrare de specialitate din 2010 („Molecular Biology of the SARS-Coronavirus”) se atragea atentia ca virusul ar putea fi eliberat din laborator si produce o epidemie planetara.

    V-am spus: Problemele globale necesita solutii globale, ce pot fi implementate numai de Organizatii Globale, cum ar fi de exemplu un Guvern Mondial (Autoritar).

    Dupa cum spunea un intelept: Nimic nu e intamplator pe lumea asta!

  4. Mă, da-i voie să cari înghesuite 8 persoane și femei plus un copil, șezând pe jos în bena unei mașini de teren și încă pe un drum de pământ? Șoferul, inconștient ca toții inconștienții până la capăt stă și doar cu o mână pe volan, mândru că în bena cu care cară oile la mârlit a înghesuit floarea femeilor PNL de la mioarele tinere la oile bătrâne. Că președinta Consiliului Județean Sibiu, doamna Daniela Cîmpean care din mandatul trecut și-a delegat toate atribuțiile și are numai activități pe lângă post știam, dar credeam că doamna Raluca Turcan ca ministru, pe lângă principala preocupare a baletatului cu brațele când are trebuie să comunice are un minim de responsabilitate. Poliția, și Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu nu au nimic de avertizat.

  5. Fraieri sunt aia care nu poarta masca din ignoranta si din cauza asta se imbolnavesc. Restul care nu poarta masca sunt nesimtiti.

  6. Cucoana si compania incalca flagrant legea circulatiie rutiere, aflandu-se in grup, fara mijloace de asigurare, pe platforma deschisa a unui vehicul in mers. Astaptam cuantumul amenzii, ca pe (po)pulime n-o iarta organul cind o prinde.

  7. Hahahahhaaa….Bai Analfabetilor Funcionali iacata ce facem noi super Academicienii Analfabeti Nefinctionali ai PNL cu Plandemia…noi Marii Liberai si Agenturili USSRi cu cu diploma de Filologie Rusa la Moskova sau cu adeverinta de cursuri de un an de la Univ Viena. Masca e buna doar pt Analfabetii Functionali nu si pt ia Nefuntionali ba prostovanilor…ia intrebatii somitatile noastre: Cutzu Katz, Klaun Sparangel Bostan Iohanus, Pepsiglass Anisie, Grinda Stefan, Vladut Adeverinta…si alte genii. Cand into bagi picioarele in ea de plandemie tre sa le bagi elegant bai cum bagam eu Tzurcana intre ale Pentiumu-lui PNL-ului Draga Stolo.

  8. Turcan este de o imbecilitate congenitala,se stie,ca si Voiculescu!Nu se mai pot naste o data,asa sunt ei,put de prostie innascuta

  9. So fi dus sa de-a 40 la Suta la Pensionari , sa-si Cumpere Miel de Paste sau Branza de Oaie ! Cu Ceapa Verde !

  10. Raspandirea bolilor este fiarte usoara cand traiesti intro cocina europeana .Daca ereau granite si limitata deplasarea se limita si raspandirea bolilor. Eradicatea virusului se va face cand toti cei care intra si ies din tara sunt testati.

  11. Voi credeti ca aia de la vatican cred in yehova? sau ayatolahu credeti ca se roaga lu allah de cinci ori pe zi? religia e pentru fraoeri

  12. Analiza ceea ce ati scris in articolul https://www.cotidianul.ro/niste-pamanteni-fericiti-isi-iau-adio-de-la-masca/
    ce s-a intamplat in cele doua state Texas si Mississippi?
    Sunt articole in presa din SUA.
    Din site oficial putem observa UK este in scadere, SUA in scadere, numai noi inventam valuri, schimband formula de calcul.
    Pe 3 martie in Texas erau 7629 cazuri in scadere de la un varf de 31.920 din 5 ian. IN 30 martie in Texas erau 4112 cazuri. https://www.worldometers.info/coronavirus/usa/texas/ Dar si in SUA situatia este in scadere de la 308.941 cazuri in 8 ian. 2021 la 62.459 cazuri pe 30 martie https://www.worldometers.info/coronavirus/country/us/ UK tot pe 8 ian atingea un maxim de 68.053 pe 30 martie au avut 4.040 de cazuri https://www.worldometers.info/coronavirus/country/uk/
    Romania in 6 ian. avea 5.719 iar in 30 martie 6.204 dupa ce au schimbat metoda de calcul priviti curba…https://www.worldometers.info/coronavirus/country/romania/ Ce interese ii fac sa promoveze o stare de boala? Din grafic pare ca datorita scaderii au fost nevoiti sa schimbe metoda de calcul ca sa creasca. Comparati si cautati adevarul https://www.worldometers.info/coronavirus/ din toate punctele de vedere https://ourworldindata.org/covid-vaccinations
    Cat depres guvernanti fara restrictii, EI STIU si de aceea sunt relaxati…Starea psihica, lipsa de libertate distrug sistemul imunitar. Ei nu vor ca noi sa traim bine, parca ne vor raul, se hranesc/bucura de ceea ce se intampla, parca se numeste sadism a fost specific celui de al II lea razboi…

  13. Pandemia si restrictiile sunt pentru prostime si saracimei.EI bogatii,smecherii,politicienii,guvernantii,au o alta viata.Ei au dreptul sa circule,cand vor si pe unde vor.Ei,familiile lor,angajatii lor,inaltii functionari de stat inclusiv soferii au,,culoar verde,,pot sa circule in Europa fara testare,fara vaccinare.

  14. Nici Voiculescu nu a avuit masca, nici Turcan, nici Orban. Cum este vorba de oameni informati poti crede ca de fapt virusul nu exista. O inscenare de tipul celui din filmul „intalnire de gradul 3” cand pe drum se purta masca de militari, in curtea din spate nu mai purtau masca.
    A 2-a varianta ar fi ca exista virusul dar in aroganta lor maxima, preluata de la 3 coceni, pur si simplu nu le pasa de iobagimea moderna. Ei sunt statul, noi ceilalti cei care-i intretinem.

  15. @statul securist ue- cei ce poarta masca se imbolnavesc, iar cei ce nu o poarta sunt amendati dar nu se imbolnavesc! Verifica-ti neuronii ca sunt in scadere, cu banii pe care-i castigi din postari nu poti cumpara nici neuroni nici sanatate!

  16. ASTEA SUNT VACCINATE si testate , nu se lasă ele neprotejate, doar își permit!!

  17. Pai este simplu, cum naiba sa ceri unui popor sa respecte legile cand pe tine politician … de doare-n fund de ele. Apoi, care-i diferenta dintre madam Turcan si o … femeie de serviciu, probabil nici una la caracter (dincolo de caracter diferenta este ENORMA, pe madam Turcanu o platim cu zeci de mi de lei PLUS multe privilegii, pe femeia de serviciu … cu salariul minim pe economie !!!), in fata evidentei amandoua vor spune „nu-i adevarat !!!” si totusi „ii adevarat”, madam Turcanu a „incalcat LEGEA”, cand demisioneaza ca, si asa „debiteaza doar prostii pentru … prostii care n-au minte si o cred !!!.

  18. D’ aia ies oamenii in strada ; legea, in Romania, nu este aceiasi pentru toti !

  19. Aceasta ”forma de viata”ar trebui urgent eliminata din viata politica a tarii numita Romania,amendata si condamnata .

  20. Trimiteti ,bre,jandarmii aia din Bucuresti,sa o incalece ca nu poarta masca.Ca ii este dor saraca sa fie calarita,de ce credeti ca nu poarta masca?Tot s-o ivi o patrula sa o tavaleasca bine.Adica dna si-o cauta cu lumanarea.

  21. O panarama cu motor! Ăștia sunt oamenii lui Johannis! Niste jigodii împrumutate de la Petrov!

  22. Cum să acopere frumușeța de retușare!!Să-și pună pepsiglas pe față ca să i se vadă soarele ce emană din vertex..Soarele lui KiliBilli

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.