Reguli noi la spovedanie, după isprava lui Alexa Visarion

Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Patriarhiei Române, acestea sunt…

De (I.R.)
Reguli noi la spovedanie, după isprava lui Alexa Visarion

Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Patriarhiei Române, acestea sunt…

O serie de propuneri ale Comisiei pastorale, monahale şi sociale privind Spovedania şi duhovnicia au fost aprobate joi în şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfăşurată în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub preşedinţia Patriarhului Daniel. Decizia vine după acuzaţiile de agresiune sexuală formulate de o enoriaşă la adresa preotului Visarion Alexa, acuzații recunoscute de  preot.

Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Patriarhiei Române, acestea sunt:

* Sfânta Spovedanie se săvârşeşte în biserică, în faţa unei icoane a Mântuitorului Hristos, pentru ca persoana care se mărturiseşte să aibă conştiinţa cât mai vie a prezenţei lui Dumnezeu alături de ea şi de duhovnic în timpul mărturisirii;

* Preotul duhovnic are în primul rând datoria să asculte şi apoi să întrebe cu delicateţe, doar pentru a-l ajuta pe penitent să fie cât mai sincer în mărturisirea sa;

* Taina Spovedaniei nu poate fi condiţionată de vreun interes material sau de altă natură;

* Orice duhovnic trebuie să aibă şi el un părinte duhovnic la care să se spovedească în mod constant;

* Preotul duhovnic trebuie să fie un cleric cu viaţă duhovnicească matură, care s-a eliberat de robia patimilor trupeşti şi cultivă virtutea sfinţeniei;

* Respectarea cu stricteţe a cadrului adecvat Spovedaniei, adică săvârşirea ei în lăcaşul de cult sau, în mod excepţional, într-un spaţiu deschis şi vizibil, adiacent bisericii;

* Evitarea oricărui gest sau cuvânt interpretabile ca familiaritate nepotrivită cu penitentul (glume inadecvate sau gesturi indecente).

Sfântul Sinod solicită eparhiilor ca în fiecare protopopiat să se organizeze periodic consfătuiri cu preoţii, referitoare la săvârşirea corectă a Sfintelor Taine, precum şi cateheze cu credincioşii, privind rânduiala şi semnificaţia duhovnicească a acestora.

Totodată, în şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a fost instituit Ordinul „Maica Domnului Rugătoarea”, pentru ierarhi, clerici şi mireni şi au fost reconfirmate condiţiile înscrierii la doctoratul în Teologie.

Tribunalul Bucureşti a respins, luni, cererea procurorilor de arestare preventivă a preotului Visarion Alexa, acuzat că agresat sexual o femeie, acesta urmând să stea sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile. Visarion Alexa a fost reţinut de poliţişti în urmă cu o săptămână pentru agresiune sexuală, fiind dus apoi la Judecătoria Sectorului 6 cu propunere de arestare preventivă. Un magistrat a dispus atunci eliberarea sa şi plasarea sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, cu mai multe interdicţii. Preotul a făcut contestaţie la tribunal, la fel au procedat şi procurorii, care doreau să fie arestat preventiv, însă ambele contestaţii au fost respinse luni de Tribunalul Bucureşti.

Distribuie articolul pe:

20 comentarii

  1. Ce te faci cand: in timoul sfintei taine a spovedaniei militia are oameni trimisi si stau si aculta enoriasul daca se confeseaza corect? Sau ce te faci cand se merge si mai departe enoriasul si preotul sunt ascultati chiar in timpul actului sfintei spovedanii prin soft real time pus directionat pe cel care se confesraza?
    Ce te faci cand mandrele alea trimise provocator aveau rolul de sageti honey pot sa-l lucreze pe preot?
    Fratilor, razboiul impotriva Bisericii este in derulare, dupa episodul Constanta cu Teodosie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.