Bursa zvonurilor: nume surpriză pe lista remaniaților

Aceasta ar fi prima etapă a planului, spun sursele citate, premierul intenționând să facă o restructurare mai largă a Executivului la toamnă.

De (I.R.)
Bursa zvonurilor: nume surpriză pe lista remaniaților

Aceasta ar fi prima etapă a planului, spun sursele citate, premierul intenționând să facă o restructurare mai largă a Executivului la toamnă.

Carmen Dan (ministru de Interne), Petre Daea (ministrul Agriculturii) și Răzvan Cuc (ministrul Transporturilor) urmează să facă obiectul unei remanieri, propunerea aparținându-i premierului Viorica Dăncilă, anunță Jurnalul Național.

Surse politice afirmă că noul președinte al PSD urmărește, pe de o parte, să scape de oamenii lui Liviu Dragnea din Guvern, dar și să-i sancțoneze pe cei considerați “responsabili” pentru rezultatele proaste de la alegerile europarlamentare. Însă o altă motivație ar fi aceea de a “detensiona” relația pe care o are cu Klaus Iohannis.

Ei ar urma să fie eliminați din Guvern, până la sfârșitul acestei luni.

Aceasta ar fi prima etapă a planului, spun sursele citate, premierul intenționând să facă o restructurare mai largă a Executivului la toamnă.

Numele lui Petre Daea nu a fost vehiculat până acum pentru remaniere, așa cum a fost cazul lui Carmen Dan.

Distribuie articolul pe:

16 comentarii

  1. Petre Daea este unul dintre cei mai apreciati si cunoscuti ministri de mai toti romanii. PSD-ul si-ar da singur foc daca Dancila il da afara la ordinul Europei.

  2. Îl dai pe Daea afară, il pui pe Cioloș comisar european la agricultura și ai rezolvat problema. Ăștia cred ca am rămas cu capul în pământ, ca acum 20 de ani. Și de aici se naște ura. Ura care, poate, va duce la o revoluție adevărată. Nu neapărat violenta, dar sa aducă dorința de a scăpa de jugul european.

  3. Uite cum se dovedește încă o dată că LEPRELE CARE VOR CA ROMÂNIA SĂ NU SE DEZVOLTE au vrut să îl bage pe Dragnea la pușcărie! !Bine. ..Pentru ierbovorele numite HASTAG REZIST este prea complicat! Și aceasta TRĂDĂTOARE, CEA MAI MARE RUSINEEE PSD -ista din istorie trebuie URGENT SCOASĂ CU FULGI CU TOT din Palatul Victoria. ..La cratiță la Videle! Vai de mama voastră PSD. ..Partid de slugi! Să ajungi să numești Președinte o asemenea CARICATURĂ. ..păi ia sa îi dați o SMETIE și să o dați jos. .La prima Moțiune de cenzură. …IDIOTILORRR! Ăstia oricum conduc țara cu serviciile. ..Ori cu voi ori fără voi. ..asta nu pricep niște HOARDELE USR -iste nici cele PNL-iste! România nu se va mai redresa decât prin ȘOC. ..si acest soc este ori o nouă Revoluție. .Și atunci omorâți toți șerpii securisti și trădătorii. .Ori lăsați să guverneze GUNOAIELE PNL -USR. ..să facă ei ce știu mai bine. ..adică să aducă țara iar la dezastru. ..jumătate din hastagieni sa moara de foame. ..să scăpăm de ei. ..si poate atunci se trezește și POPORUL ĂSTA! Oricum. .Dacă nu se face curățenie în servicii (și asta Boul de Dragnea nu a priceput )suntem o națiune pierdută. Iar președinte trebuie UN PATRIOT ADEVĂRAT! Pe romani îi conduc. ..Johannis, Helvig, Birchall, …ROMÂNI ADEVĂRAȚI. …CE COINCIDENȚĂ!

  4. Daea.Melescanu,Anton Anton,etc., sunt dinozaurii Epocii de Aur!Trebuiau de mult impaiati si expusi la Antipa!Traiasca Vasilica I-a,regina Romaniei!

  5. Respect Dae …pentru mine este imaginea Romanului Agricultor cu bune si rele dar o face cu sufletul si toata inima asa asa cum stie mai bine …sa vina Savantul „Ciolos” fafaitul Francez „Le Serpent”

  6. limba minoritatilor sub 20%, prin care se anuleze ideea de obigatia fiecarui cetatean de a cunoaste limba statului a carui cetatean este(nu cred ca UK accepta sa ofere cetatenie unei persoane daca nu cunoaste limba engleza) PM simte gustul puterii si vrea sa ”faca curatenie”, s-ar putea sa ajunga sa vorbeasca singura,”puterea” poate intuneca vederea. PM blamata pt orizontul modest de cultura ar face mai bine sa si-l largeasca decat sa elimine o parte din colegi, exista loialitate, recunostinta si buna intelegere. Cine a ajutat-o sa ajunga pe lista de europarlamentar, apoi sa fie numita PM? Daca nu poate multumi celor care au ajutat-o sa fie altceva decat o salariata din exploatarea petrolului, cel putin ar putea sa incerce sa se abtina de la ”curatenia” de toamna…

  7. Dancila ingroapa romania mai adanc ca jojanis.Nu te pui cu fomeia,îl scuipă în cap pe meditator.Care o invidiază demult.

  8. Tradatoare Vasilica Viorica Dancila pune pe butuci cele mai performante ministere tocmai pentru ca Tradatoarea nu doreste ca Romania sa devine asa cum merita un granar al Europei si sa aiba in sfarsit autostrazi moderne. Asa a primit ordin Tradatoare Dancila de la Bruxelles ca sa puna pe butuci economia si agricultura romaneasca si aceasta Tradatoare de Neam si Tara isi va duce opera la bun sfarsit.

  9. Incredibil!
    Numai prosti butonati de securisti in fruntea guvernelor Romaniei,partide si alte institutii!

  10. O miza prea mica pentru ca sa il excluda pe Daea, cel mai bun ministru al agriculturii din ultima jumatate de veac. Dar… poate ca Europei ii convine sa ramanem fara agricultura, si o fi cerut asta slugilor ei prea plecate de aici.

  11. lili agronoama cu iluzii de pectoral de dimensiunea pepenilor verzi este la datorie. Servesc tara și statul paralele e deviza sub care munceste, zi de zi, pe ogoarele pline de buruieni ale acoperitelor cu barba și perciuni rabatabili. Astazi nu și-a ridicat, încă, fusta în cap, dar suntem convinsi că o va face. Are tendinta de a epata atat in scris cat si la vedere. La revedere.
    Ps. Cica, Johannis se plimba țanțoș prin Piața Șfatului din Piața Ratatului.La un moment dat se apropie de el un admirator, gen lili, si pune mâna pe el ca să-și dea seama că nu visează. În acel moment Johannis se dezintegrează și cade la pământ. Lumea dezorientată începe să urle. SPP-istul de serviciu priveste uimit și nu-i vine să creadă. O persoană, aparent netulburată, care ștătuse pe trotuar se apropie de SPP-ist și zise„ Nu mai aveți ce face. Lasati-l în pace. Domnul era putred de bogat”.

  12. Asta isi imagineaza ca daca-l linge pe bolsevicul cotrocean, ala n-o va mai cotonogi. Trebuie sa fii chiar debil mintal ca sa-ti imaginezi ca bolsevicul cotrocean va abdica de la marsavii!

  13. Veorico, ce te faci daca scapa Dragnea de la Rahova si revine triumfator in fruntea PSD?!
    Intri in somaj, cu toata familia, va lasa muritori de foame incarceratul de moment de la Rahova!
    Ai grija, Veorico!!!!
    Evident, Veorica schimba analfabetele slugi ale lui Dragnea cu analfabetele slugi ale ei!!!
    Sictir, il laudai pe Petre Daea de fiecare data cand erai langa infractorul Dragnea, acum iti pute Petre Daea!!!

  14. Petre Daea este cel mai bun ministru al agriculturii din ultimii 30 de ani. Daca il da afara, agricultura va fi in mare impas. Veorica dupa cum se vede este in stare de orice. O doare-n cot de romani si Romania.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.