Replică acidă pentru noul președinte moldovean

Igor Dodon – în calitatea sa de preşedinte ales – este ca un copil mic, impresionat de faptul că începe să descopere lumea. Pune degetul pe tot, ca sa vadă dacă frige sau nu. Dacă vrea să-şi potolească curiozitatea, nu are decât să înceapă cu demiterea mea şi poate, cu această ocazie, va afla şi el ce prerogative are, a declarat pentru site-ul deschide.md ministrul Apărării de la Chișinău, Anatol Șalaru, după ce Dodon a spus că va insista pentru demiterea lui în primele zile după învestirea sa.

„Cu această ocazie îşi va afla rolul său în ierarhia puterilor în stat”, a continuat sarcastic Şalaru.

În opinia, ministrului Apărării, Igor Dodon vine la Preşedinţie ca să lupte politic, iar el în calitate de şef al Armatei Naţionale este, evident, cea mai potrivit ţintă de atac pentru ca Dodon să adune acest capital politic. Şalaru este conştient de faptul că aceste relaţii se vor menţine pe tot parcursul activităţii sale la minister.

Întrebat dacă există riscul ca partidul care l-a desemnat să-i retragă încredere şi astfel Igor Dodon să-şi atingă scopul, Şalaru a spus laconic că astfel de riscuri nu sunt.

„Eu mă bucur de susţinerea Partidului Liberal, inclusiv a domnului preşedinte Mihai Ghimpu. Dacă, la un moment dat, ei vor decide că eu nu fac faţă, mă voi retrage, dar eu nu cred că va veni un astfel de moment”, a conchis şeful de la Apărare.

Președintele ales al Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat că, în calitatea sa de comandant suprem al forțelor armate, dorește să-l „zboare” din funcție pe actualul ministrul al apărării, Anatol Șalaru, pe motiv că acesta încalcă prevederile Constituției Republicii Moldova și se ocupă doar cu „provocări” (Detalii aici).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.