Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, într- conferinţă de presă susţinută la Turnu Măgurele, că nu comentează declaraţiile făcute de Marcel Ciolacu la Paris, dar i-a cerut premierului să explice cât timp a folosit facilităţile de la RAPPS şi apoi să vină să stea de vorbă cu el.
„N-am să comentez o astfel de declaraţie, pentru că ar însemna să consider că domnul Ciolacu are habar de semnificaţia cuvântului mojic. Dar văd că, totuşi, mai sunt reminiscenţe de anumite sentimente. Acum, ca să închidem chestiunea aceasta, cu tot ce înseamnă acea hotărâre de guvern, vreau să spun de la bun început că este o hotărâre de guvern de mai bine de un an de zile, despre care s-a ştiut şi care a fost finanţată inclusiv de domnia sa. Eu nu fug de niciun fel de răspundere, pentru că nu am fugit niciodată, îmi asum orice. Dacă a considerat că nu este o hotărâre de guvern potrivită, de ce nu a vorbit atunci când am elaborat-o sau de ce nu a vorbit în momentul când a preluat dumnealui funcţia de prim-ministru şi s-a găsit tocmai acum, în campanie electorală, să o aducă în discuţie? Ok, eu o asum, n-am o problemă”, a spus Ciucă, întrebat despre declaraţiile făcute de Ciolacu la Paris.
Marcel Ciolacu a precizat luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Ambasada României de la Paris, că nu poate oferi informaţii despre vila din Bulevardul Aviatorilor nr. 86, despre care presa a relatat că ar fi pregătită ca locuinţă pentru preşedintele Klaus Iohannis la terminarea mandatului, deoarece anumite documente sunt încă secretizate, dar că va pune la dispoziţia opiniei publice informaţiile referitoare la devizul total al lucrărilor, după ce va fi parcurs tot traseul necesar în vederea desecretizării.
„Eu nu pot să fiu, iarăşi, ipocrit. E normal că cunosc. Sunt primul-ministru al României. Am lucruri pe care am dreptul să le spun, lucruri pe care nu am dreptul să le spun. Am văzut mizeria care se aruncă împotriva domnului Neacşu. Nu poţi să fii atât de mojic să nu îţi asumi lucruri pe care le faci când eşti prim-ministru. Această funcţie de prim-ministru trebuie să o iei şi cu bunele şi cu relele ei”, a spus Ciolacu.
Nicolae Ciucă a afirmat, totodată, că el nu a stat în vreo casă a RAPPS şi i-a cerut premierului Ciolacu să spună cât timp a folosit facilităţile de la RAPPS.
„Doar că diferenţa între mine şi oricare dintre cei care verbalizează acest subiect este că eu am stat în casa mea, eu nu am stat în casă de la RAPPS. Nu m-am folosit de această facilitate. Şi că au zis că îmi place la ţară, recunosc, sunt de la ţară, am stat în curte, nu îi zic bătătură, că bătătura mai are nişte anexe (…). Deci, am stat în curtea mea, nu în curtea RAPPS-ului. Când dumnealui o să explice cât timp a folosit facilităţile de la RAPPS, să vină să stea de vorbă cu mine”, a afirmat Nicolae Ciucă.
Candidatul PNL la preşedinţie, Nicolae Ciucă, a fost, marţi, în judeţul Teleorman. El s-a întâlnit cu liberalii din judeţ la sediul PNL Alexandria şi a vizitat mai multe societăţi comerciale, iar la finalul vizitei a susţinut o conferinţă de presă.
Pentru toate declaratiile care-l dez.onoreaza, Ciuca merita sa nu fie votat, nicio idee in capul de sub cashcheta. Asta vorbeste continuu impotriva lui !
– manevrele și rudele lu berbeku lu haissam
mai ciucalau..toata viata ta , ai stat in casa de la stat ..!! pe vremea lu ceasca, voi ” militarii” traiati ca belferii , iar normalii , adica noi, restul , sufeream de foame , asa ca lasa pianu’ in pace !! tu, si pe vremea aia erai ” rosu si gras ..!!spune-i lui bogdan rolex, sa nu te mai invete prostii..!!
Mârlan, nu bășcălie acest butoi cu slănină! A stat la casa lui, data de la unitatea militară sau casa părintească de la tac’su moștenire? Dodică, ți-a dat statul și ți-a dat șansa să o cumperi la preț de nimic! Nu era teren cumpărat cu bani grei după care sa îți construiești casa cum se întâmplă prin 1955-1956, bai mincinosule! Și atunci te ajutau colegii militari, tot nu depuneai tu munca din plin! În plus, ți-au dat casa de serviciu pe unde ai fost plecat la ‘antrenament’ cu unitatea militară și tot gratuit, nu ai scos bani din buzunar, chiar și la Cincu daca ai avut șansa să ajungi! Dar, ai pensie militara nesimțită plus pensie din politica, nemernicule, prin care nu ai dreptul și nici voie să scoți un sunet despre alții atâta timp cât ai fost premier și puteai sa faci ceva cu PNL sa abrogi legea pensiilor nesimtite! Așa că, nu mai aruncă cu dejecții in alții, pute grav la expeditorul din tine. Taci dracului graunte mucegăit total.
Dl. Ciolacu nu are ferma de troli, sunt risipiti peste tot
” Eu am stat în casa mea, eu nu am stat în casă de la RAPPS „. Da` in banca ta dece nu stai?
”Eu am stat în casa mea, eu nu am stat în casă de la RAPPS.”
Azi, normalul este anormal. Asta nu stie Ciuca.
Toti ”scumpii” nostri conducatori, sensibili, si cu fite, nu pot sta decat in case luxoase, amenajate din banii romanilor. Ce importanta au costurile, cand banii sunt fara numar ?! Traim din imprumuturi sa-i tinem pe lux pe conducatorii unei tari saracite tot de incompetenta lor.
Băi, ne lași? Cât ai fost demnitar (încă ești, că nu te dai dus), ai stat în Drumul Taberei sau în Militari? La etajul 5 din 8?
intoarce-te pe bătătură…ăăă.
Că … ăăă ai pensie specială … ăăă și nevastă … ăăă coloneleasă… ăăă, măăăR🤮g.
● guitZă…ăăă ●
Cocina politica romaneasca…mai este vreo mirare de ce nu merge nimic bine in tara asta??. SILA si SCARBA….RUSINE SA VA FIE!!. De stg sau de dreapta, ati adus tara la sapa de lemn!.
Pai daca ti-ai facut nevasta coscogeamitea colonel cred si eu ca v-ati permis sa va cumparati casa. Plus argintii tradarii si solda de mercenar care nu erau de loc neglijabile. Dar cum este si cu afacerea cu cartea aia nevanduta dar platita regeste sub pretextul unor panouri publicitare?
@parere..:
Merci de clarificari oferite, dar esti prea agresiv. Mai ai putin si sari la bataie pe nimic. Cauta-ti linistea interioara!
De altfel vorbesti cu un parlamentar. Cred ca in locul lui ti-as pune niste piper sub fund sa vad cat de sensibil esti.
Ce ti-a facut omul asta de sari pe el? De ce nu te iei de impostorul fugit la Paris?
S-a suparat mercenarul cu patru picioare.
@Socrape
Poate vrei sa zici patru stele, nu patru picioare. Patru picioare sa primeasca doar in ass, sa-i sara stelele alea de pe umeri..