Reprezentanție extraordinară Fraţi cu Florin Piersic Jr., la Teatrul Național

Florin Piersic Jr

Florin Piersic jr., un creator de sine stătător, rebel, un artist care își creează propriul univers și se ferește de drumurile bătătorite, dar pline de succes, investighează realitatea imediată cu atenția și curiozitatea devoratorului de cultură. Începând cu premiera din 9 mai, Florin Piersic Jr transformă spectacolul pe textul american Frați, împreună cu colegii săi din Teatrul Național, într-un adevărat live-show – un spectacol contemporan despre relații, aici și acum, relații între personaje, cât și între public și personaje.

Florin Piersic jr. se dezvoltă ca un creator modern complex cu precădere în spațiul alternativ, concentrat în special în teatrele capitalei, astfel încât montarea spectacolului Frați  la Teatrul Național din Timișoara reprezintă unul din drumurile noi pe care acesta pășește.

De asemenea, după primele opt întâlniri cu publicul Teatrului Național din Timișoara, putem spune că spectacolul Frați consacră spectacolul live ca spațiu de creație comun celor doi parteneri – actori și spectatori, fenomenul live fiind una dintre direcțiile pe care Naționalul timișorean le-a urmărit cu consecvență în ultimii 12 ani.

Scenă din spectacol

În acest context, Teatrul Național din Timișoara a inserat în programul lunii octombrie o nouă reprezentație cu spectacolul Frați, marți, 31 octombrie, de la ora 19, la Sala 2, pentru publicul care nu a mai găsit bilete la reprezentația de săptămâna trecută și care a dorit să vadă spectacolul.

Și pentru că arta actorului cucerește, pentru că arta actorului strălucind în ochii spectatorului, îl face pe acesta să creadă că orice frumos mai poate fi posibil și pe scenă și în viață, după spectacol, publicul va putea intra în dialog cu Florin Piersic jr. și cu colegii săi de distribuție – Matei Chioariu, Călin Stanciu jr. și Marko Adžić, într-o întâlnire deosebită, o adevărată experiență de viață și de teatru.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.