Maia Sandu, solicită ca numirile în funcțiile cheie să treacă mai întâi prin verificările SIS șI CNA. Într-o conferință de presă sjusținută astăzi, președinta Republicii Moldova a precizat că încrederea populației în autorități a avut de suferit în urma neregulilor de la MoldATSA
„Trebuie revăzut modul în care sunt numite persoanele în funcții-cheie. Trebuie să devină obligatoriu avizul SIS și CNA. Trebuie verificate toate informațiile despre experiențele anterioare și trebuie obținute recomandări de la angajatorii precedenți”, a declarat Maia Sandu.
Potrivit președintei, toate abuzurile sesizate trebuiesc sancționate.
„CNA a publicat raportul pe MolDATSA, Chiar dacă nu am atribuții instituțiilor de control ce să facă, vin cu o solicitare publică pentru FISC, CNA, să facă verificări, orice sumă nemeritată trebuie întoarsă statului”, a precizat Maia Sandu, care a menționat că neregulile de la MoldATSA a afectat încrederea cetățenilor în autorități.
Puterea presei la Chișinău: după o serie de investigații, 5 persoane și-au dat demisia
Republica Moldova este în continuare sub efectele scandalului Moldatsa. Un scandal în care oameni apropiați de putere, ba chiar rude ale Maiei Sandu, au ajuns în funcții bine plătite la stat. 5 funcționari importanți și-au dat demisia până acum, iar totul a pornit de la o investigație de presă, relatează RFI.
Presa de la Chișinău demonstrează că este a 4-a putere în stat și cum a ajuns pe locul 31 în Indexul privind libertatea presei întocmit de Reporteri fără frontiere. Adică mai bine clasată decât Australia, Slovenia, Coreea de Sud, SUA, România, Croația și multe altele.
După o serie de investigații jurnalistice au urmat până acum 5 demisii la Chișinău. Totul a început când Ziarul de Gardă a anunțat că în funcția de conducere la Moldatsa este un director care și-a falsificat CV-ul. Apoi a publicat o informație despre purtătoarea de cuvânt a Moldatsa, care era verișoara Maiei Sandu.
Rise Moldova a publicat o anchetă despre veniturile purtătoarei de cuvânt. Anastasia Taburceanu primea de la Moldatsa 120 de mii de lei, cam 6 mii de euro. Postul de televiziune TV8 a publicat o investigație despre soțul altei verișoare a Maiei Sandu. Acesta și-a vândut compania unui om de afaceri leton aflat sub sancțiuni internaționale. Cetățeanul leton a furnizat tehnologii avansate armatei ruse.
Singapore, China și Thailanda: cum a cheltuit Moldatsa milioane de lei pentru instruiri
Dumitru Vangheli a participat, în perioada în care a condus Î.S. „Moldatsa”, la instruiri în Singapore, China și Thailanda, deși aceleași programe de instruire erau oferite gratuit prin Eurocontrol sau se desfășurau și în R. Moldova.
Constatările se regăsesc în raportul de integritate al CNA, publicat pe 30 iunie, care evidențiază și o creștere de aproape 25 de ori a cheltuielilor pentru instruirea și deplasarea personalului, de la 363 de mii de lei în 2020 la 9 milioane de lei în doar primele nouă luni ale anului 2025.
Potrivit raportului, R. Moldova, în calitate de stat membru al Organizației Europeane pentru Siguranța Navigației Aeriene (Eurocontrol), achită anual cotizații care oferă acces la un număr mare de cursuri gratuite pentru personalul din domeniul aviației. În aceste cazuri, Î.S. „Moldatsa” suportă doar cheltuielile de deplasare.
Cu toate acestea, în 2025, întreprinderea a optat în repetate rânduri pentru cursuri organizate de Asociația Internațională de Transport Aerian (IATA), care implică costuri semnificativ mai mari.
Agenția Proprietății Publice va fi supusă unei reorganizări ample. Premierul Alexandru Munteanu: „Au apărut prea multe semne de întrebare privind activitatea unor întreprinderi de stat”
Agenția Proprietății Publice va fi supusă unei reorganizări ample și va trece în coordonarea Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, a anunțat prim-ministrul în debutul ședinței Guvernului, relatează Radio Chișinău. Decizia vine după suspiciunile apărute în ultimele săptămâni privind activitatea unor întreprinderi de stat, inclusiv MoldATSA și Metalferos, precum și modul de funcționare al unor consilii de administrație.
Totodată, Agenția va fi trecută în coordonarea Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, iar viceprim-ministrul Eugeniu Osmochescu urmează să prezinte în cel mai scurt timp un plan de reorganizare, a declarat prim-ministrul Alexandru Munteanu
„Ficțiuni absurde”. Recean neagă orice legătură cu compania aeriană Polaris
Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Dorin Recean, respinge informațiile potrivit cărora ar avea legături cu compania aeriană Polaris Aviation Group, ce se află în procesul de certificare pentru a intra pe piața aviatică din Republica Moldova, relatează TVR Moldova. Într-o reacție publică, Recean califică acuzațiile drept „ficțiuni absurde” și susține că acestea urmăresc să submineze încrederea cetățenilor în instituțiile statului.
„Accentuez și de această dată că toate activele mele sunt exact aceleași menționate în declarația de avere și interese personale. Nu dețin, direct sau indirect, alte active, bunuri sau proprietăți decât cele prezentate în declarație și care pot fi găsite pe site-ul ANI. Declar că nu dețin acțiuni, nu am interese și nu am nicio legătură cu compania aeriană Polaris”, a declarat fostul premier într-o postare pe o rețea de socializare.
Expert: Lipsa unei opoziții proeuropene sănătoase este o vulnerabilitate sistemică pentru Republica Moldova
Republica Moldova are o vulnerabilitate politică majoră: lipsa unei opoziții proeuropene, democratice și credibile, capabile să sancționeze guvernarea atunci când aceasta greșește. Declarația a fost făcută de Valeriu Pașa, președintele Asociației WatchDog, în cadrul podcastului La prima sursă, relatează anticorputie.md.
Potrivit lui Pașa, absența unei opoziții proeuropene funcționale creează un dezechilibru în spațiul politic, iar acest lucru are efecte în lanț. Pe de o parte, guvernarea nu este presată suficient atunci când comite erori sau abuzuri. Pe de altă parte, criticile legitime la adresa puterii ajung să fie monopolizate de partide sau politicieni cu agende problematice. El consideră că unele tentative de construire a unor partide alternative au eșuat din cauza incompetenței politice, a lipsei de strategie, a incapacității de dialog și de incluziune.
„Unul dintre cele mai importante proiecte de conectivitate cu România din ultimii 60 de ani”. Guvernul R. Moldova a aprobat semnarea unui nou acord privind construcția podului de peste Prut
Guvernul a aprobat semnarea unui nou Acord dintre Republica Moldova și România privind construirea, exploatarea și întreținerea infrastructurilor de transport de interes strategic, inclusiv a podului rutier de frontieră peste Prut, între localitățile Ungheni de pe ambele maluri ale Prutului. Proiectul face parte din conexiunea rutieră cu Autostrada Unirii A8 din România și include construirea primilor kilometri de autostradă pe teritoriul Republicii Moldova.
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a declarat că noul pod reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte de conectivitate dintre Republica Moldova și România din ultimii 60 de ani. Potrivit lui Vladimir Bolea, noul document răspunde necesităților apărute pe parcursul implementării proiectului și prevede extinderea investițiilor în infrastructura conexă, precum și valorificarea oportunităților de finanțare din fonduri europene.
Procesul lui Dodon a fost pus pe pauză. Procurorii pregătesc noi probe în dosarul „Sacoșa”
Examinarea dosarului „Sacoșa”, în care fostul președinte Igor Dodon este judecat pentru că ar fi pretins și acceptat între 600 de mii și un milion de dolari de la Vladimir Plahotniuc pentru a promova interesele Partidului Democrat, a fost întreruptă până pe 19 august 2026, relatează Moldpres.
La ședința din 24 iunie, avocații lui Dodon nu au reușit să asigure prezența martorilor propuși de apărare, printre care Zinaida Greceanîi, Corneliu Furculiță și Vlad Batrîncea. Instanța a avertizat că, dacă martorii nu se vor prezenta nici la următoarele ședințe, procesul va continua fără audierea acestora.
„Completul de judecată dispune imposibilitatea continuării cercetării judecătorești din motivul că partea apărării nu a asigurat prezența martorilor (…). Se atenționează partea apărării, deja nu știu a câta oară, să asigure martorii în ședința de judecată. În caz contrar, instanța va continua examinarea în lipsa acestora”, a avertizat instanța.
Moldova continuă procesul de retragere din tratatele CSI. Parlamentul va examina denunțarea unui alt acord
Republica Moldova continuă denunțarea acordurilor încheiate pe platforma Comunității Statelor Independente (CSI). Comisia pentru politică externă va propune plenului Parlamentului denunțarea Acordului privind împrumutul interbibliotecar în cadrul CSI, informează MOLDPRES.
Documentul reglementează schimbul fizic de publicații între fondurile documentare ale bibliotecilor naționale din statele membre ale CSI. Propunerea de denunțare a fost înaintată de Ministerul Culturii, care argumentează că, în prezent, majoritatea schimburilor și mecanismelor de cooperare biblioteconomică se desfășoară în format digital, iar sistemul prevăzut de acord presupune costuri ridicate pentru expedierea internațională a publicațiilor în format fizic.
Biblioteca Națională a Republicii Moldova va putea continua colaborarea internațională, inclusiv cu bibliotecile din statele membre ale CSI, prin intermediul rețelelor profesionale internaționale, precum IFLA (Federația Internațională a Asociațiilor și Instituțiilor de Biblioteci) și EBLIDA (Biroul European al Asociațiilor de Bibliotecă, Informare și Documentare). În acest context, menținerea mecanismelor instituite în cadrul CSI nu mai este considerată necesară.
ia-te tu de manuta cu Tante-ta Ursula si repetati timpurile verbelor !
sunt frumoasa = timpul trect
Uite o femeie desteapta care actioneaza. La noi, sat fara caini!!! Halal tara!!!
Am verișori și verișoare pe care nu i-am văzut de ani bunicei; nu știu cum arată, cum o duc, pe unde o duc. De fapt, chiar nu mă interesează. Nu stiu daca avem, aici, de-a face cu o conspiratie. Banuiesc totusi că cineva cu obrazul gros a speculat intr-un mod monstruos. Stim ca dna Maia Sandu este o personalitate cu personalitate, cu diploma celor șapte ani de Acasă, cu bun simț și cu obrazul curat. FSB si GRU pun la cale tot soiul de scenarii cosmaresti.