Republica pensiilor

La un moment dat, prin Orăștie, prin zona pietonală, mă trezesc luat de braț de un domn. Avea părul alb, burta mare și o gușă roșie umflată sub un obraz care plesnea de sănătate: Mă, îți mai aduci aminte de mine? Ia spune cine sunt eu?

Chestia asta cu „ia spune cine sunt eu” mă enervează peste măsură pentru că mă supune unui test de memorie vizuală la care adesea nu mai fac față.

-Sunt colonelul B. Am fost colegi de clasă pînă am mers la liceu. Bată-te să te bată, cum de nu mă mai recunoști?

Ce să recunosc eu din umflatul acela care trăznea de suficiență și de o vizibilă gîfîială în gîndire?

În două minute, mi-a spus și restul vieții sale.

-M-am pensionat la 50 de ani și îmi plimb nepoțica. Tu ce zici de chestia asta cu pensiile? Ni le măresc sau nu?

Adevărul este că suntem o țară care arată ca lovită de boala pensiilor. De la cîntatul cocoșilor pînă noaptea tîrziu, la sforăitul politicienilor și al moderatorilor nu se vorbește decît despre pensii. Cu cît cresc pensiile, cu cît scade puterea de cumpărare, de unde ia statul bani, ce se alege de pensiile speciale etc. Dacă treceți noaptea pe lîngă studiourile România TV o să auziți un ecou prelung, ca un urlet de stafii jurnalistice rostogolind amenințător cuvintele „pensii, pensii, pensiuțe și pensioae!”. Pensii la Ciutacu, pensii la alimentara, pensii la șmecherul de Nils Șmecher, cel care a fost 24 de ore director la o mare firmă de stat din Ministerul Transporturilor pentru a semna un transfer cu cîntec, pensii la disperata de Simona Gheorghe, pensii la baie, pensii ca la spitalul de nebuni, pensii la gunoi și la pușcărie. Boala pensiilor a trecut și la Antena 3 și nu-i exclus să se întindă prin CNN și în Statele Unite ale Americii. Pensiile aprind cîte o luminiță la doamnele pensionate, adormite în fotolii. Trag cortina dezamăgirii peste subiectele grave din spatele pensiilor speciale, acoperă situația fondurilor din ce în ce mai sărace, adună pensionarii în fața micului ecran și sporesc numărul punctelor de audiență. Pensiile sunt noua religie mincinoasă a țării noastre. Nimeni nu este în stare să deschidă o discuție despre felurile în care populația ar putea produce mai mulți bani. Și nici despre felul nedrept în care statul își conservă puterea prin plățile uriașe făcute slujbașilor săi devotați. Subiectul pensiilor învăluie în speranță sărăcia bunicilor și îi ascunde într-un val de ceață pe marii profitori ai sistemului, generali de servicii secrete, procurori, judecători, milițieni și multe alte categorii care, în fapt, reprezintă statul și articulațiile sale de metal ruginit. Discuțiile nesfîrșite despre pensii creează amăgirea că într-o bună zi oamenilor sărmani li se va face dreptate, iar profitorii puterii vor fi ușurați la pungă. Iese cîte o hahaleră ca Rareș Bogdan și, ca să ia fața amărîților și să-i încurce pe mălăeții din PSD,  strigă „pensii majorate cu 16%” deși statul nu mai are bani nici pentru jumătate din promisiuni. Iar hahalera de Rareș Bogdan nu vrea să dea nici 10% din banii cheltuiți de el pe vacanțe, petreceri și călătorii. Dimpotrivă, se strofoacă să strîngă mai mult și să urce o treaptă mai sus.

Subiectul pensiilor trădează mediocritatea și lașitatea presei, incapacitatea ei de a depăși o frecție de subiect. Pun patru microfoane pe o masă, iau o caricatură de jurnalist, invită trei reprezentanți de partide și de la o asociație și dă-i, de dimineața pînă seara, în cîteva ture și în reluare pe acest subiect care năclăiește gîndirea și care nu are nici o ieșire pentru cei necăjiți. Statul român este captiv la mediocri și la nehaliți, iar subiectul pensiilor nu-i decît un spectacol de operetă pentru a acoperi neputința conducătorilor.

Recomanda 55

25 de Comentarii

  1. De ce nu vreți să înțelegeți că ăla care scoate capul din rând e „tratat”și băgat în rând la loc, dacă nu este lămurit este făcut sărăcie,și exclus!cu o conștiință națională nu se pot pune!

  2. Decât să te lamentezi, să te of.tici și să ameninți pe alții … încearcă mai bine sa te LUPȚI, tu însuți, pentru BINELE țării noastre ROMÂNIA.
    Vrei sa te bați pentru România ? Întra în politică, mai apoi întra în Parlament și CREAZA legi pentru BINELE și VIITORUL României. Poate poți ajunge chiar PM și/sau Presedinte . Mai știi !
    Și atunci să te vedem cum LUPTI și ce poți CREA, dpv. politic, economic, financiar și social, pentru România !

  3. @ Core spune:17 septembrie 2022 la 15:33
    Multumesc pentru link! Viata, nu Ursule editat si Bideni care sa editat in nadtragi. Dar lacomioa inca ii domina chiar si atunci cand coasa mortii vine peste ei! Ghilotina sa le binecuvinteze faptele acestor asasini ai umanitatii, nu-i enumar pe toti, se stiu ei singuri dupa faptele si conspiratiile lor, sa li se intoarca lor cu varf si indesat tot ce au conspirat impotriva omenirii. De asta crapa elita de invidie, caci oamenii chiar si saraci tot gasesc prilej sa se bucure de darul vietii primit de la Dumnezeu! Pe ei, pe elite nimic nu-i bucura oricate bogatii aduna prin jaf si specula, raman toti doar niste biete pungi pline cu venin, gata sa ucida pe toti ce-i care-i inconjoara.

  4. Ce chestie, poluare la Imgb, amendă de la mediu, sau nu? , locuitorii indignați, întreabă cine e de vină. Cum cine, Tică, a recunoscut pe forum, scris așa :”Praf-Tică la Imgb, am făcut și eu, adică Tică. Watson, elementarpraf..,Tică ” flagrant, păi ce, are antrenament de pe forum?caz elucidat. Doru, Doru!
    Ce te-aș bate, dar mă doare fix la spate.

  5. România este un taram nord-dunarean de sorginte latină (PIE pre-latina de tip satem) numit asa de pe la anii 325 AD (de la Constantin dacul) și 383 AD (de la Auxențiu de Durostorum). Si așa trebuie să rămână, ca nume și sorginte, și la anii 3250 și 3830.

  6. Indivizii astia frustati si complexati gen Tica (corect ii cheama Barna) polueaza forumul cu obsesiile lor. Este mereu coada la Arsene pentru consultatii din cauza lor.

  7. Dar din dar, se face rai!

    Mladin Grdović

    Vremea zboara, zilele pleaca
    Totul este la fel ca’n anii trecuti
    Sotia in casa, eu afara, pensia la carciumar.
    Fara griji, imi duc zilele
    Beau, fumez, lucruri rele mi se pregatesc…
    Nici ca-mi pasa, sa fiu eu, sanatos!
    La ora 3 cand ma trezesc capul ma innebuneste…
    Extraterestrii pregatesc ceva!
    O mie, nu mai mult de o mie, au trecut anii
    Si femeile m-au imbatranit…

    https://youtu.be/2-tOSBU2fEw

  8. Te numești Mărgelatu, sau Mărge Latru? De mușcat, ai dinți, sau ca mine, ca mine, cu lătratul?

  9. Nu te-ai prins nici acum . Beneficiarii de pensii si salarii uriase , ar face moarte de om ca sa nu li se anuleze si confisce aceste sume de bani ilegale . Schema asta blestemata de a fura banii munciti de altii , prin legi antinationale , va duce la mari nenorociri in tara , dar orbii nu vad !

  10. Dați lege sau OUG că și pensiile sa fie actualizate in același an cu inflația la zi!cum și voi,parlamentarii,politicienii, magistrații,doctorii și alte elite,plătite de noi, sunteți la zi cu banii!numai noi,care vă plătim,nu suntem la zi!și idem pensionarii!

  11. Azi au făcut praf IMGB. Să nu rămână nimic.
    Am făcut o practică acolo, ca student. Schimbam un troleibuz cu un tramvai și, în fine, un autobuz. Drumul dura 90 de minute, trei odedus întors. Erau locuri de muncă de înaltă calificare. Producție de top pentru România și export. Apoi, avenit PSAL 1 și 2,conditia privatizării, închiderea unor societăți cu piață, dar cam energofaga. Am vrut UE, avem. Milioane de șomeri, sărăcie, trădare „în interes național”. Am devenit „competitivi” în șomeri plecați în occident. Acolo au creat plus valoare, iar țara a mers din ce în ce mai rău

  12. Amintiri din „iepoca de aur”.

    Asteptam tramvaiul la dus si la intors, ore intregi… Nu stiai cand vine. De la un timp, sadicii puneau puncte in condica pt orice minut de intarziere.
    Odata, cam prin 60 si ceva, au fost niste ninsori mari. In cartier, era un cuptor de paine. Am intarziat la serviciu si m-am dus sa iau paine. O multime de lume. Niste barbati, ma compatimeau. M-am dus acasa, mi-am schimbat cizmele ude cu pantofi. Nu aveam cizme de schimb. In autobus, o pereche radeau de mine ca am pantofi. Cand am ajuns la serviciu, tarziu, secretara m-a dat pe lista de absenti, la director…

  13. Stimate domnule Cornel Nistorescu. Sunteti suficient de in varsta pentru a va putea aminti ca in perioada zis comunista, exista un mare numar de pensii de ilegalisti. Asa se numeau ele, pentru ca acei premiati cu pensii de ilegalist de regimul comunist, savarsisera anterior ilegalitati pe care comunistii le considerau fapte de arme impotriva regimului burghezo-mosieresc. Cam asa este si cu pensiile speciale, se acorda doar celor care savarsesc ilegalitati impotriva Romaniei ca sa tina ciocul mic. Exclud pensiile militare pentru ca nu sunt pensii speciale cum pretind unii care vor sa semene confuzie, pensiile militare sunt pensii de serviciu, sunt unice, asta este toata pensia lor la sfarsitul activitatii. Spre deosebire de militari, parlamentarii si alte categorii primesc pensii speciale (pensii de ilegalist) care sunt un adaos masiv la pensia lor legala contributiva. Echivalenta dintre pensiile speciale si pensiile de ilegaliste este izbitoare si se acorda doar ilegalistilor.

  14. Domnule dragă d-le Justinianus!!! Nu mai scăpați! Vorbesc cu Redacția, ca să vă aflu adresa de net și să vă iau de mână, de mânuțe ca să vă duc la Witting! Că e Spiru, Ecologica Bioterra, e tot un drac! Vreți să vedeți mortul? Eu vă mint stimate domn? Bine, bine! Nu e Spiru, e Ecologica, schimba asta ecuația? Vine mortul de la groapă? Vă mint, vă mint? Vă iau de mână și vă dau de 2 miliarde de ori cu căpățâna de crucea mortului? Veniți să vedeți Malpraxis de „lipsă carte”! Cată carte aveți? Vă ține bracinarii? Eu mint, sau dvs țineți cu cancerele României? Veniți la mormânt????

  15. Poporului roman ii plac tortionarii precum Basescu si PD-L aliat/transformat in PNL si sub toate culorile. Cele mai grave cresteri ale dobanzii peste 150% prin care unii si-au pierdut casa pt ca au incercat o afacere a fost CDR=PNL, PD si PNTCD, apoi Nastase a linistit avantul distructiv, dar poporul invidios si nemultumit ca nu s-a continuat ruinarea l-au votat pe Basescu si pe aliatul imoral Voiculescu/PUR. Apoi fascinati de dezastru i-au votat iar sub denumirea Alianta DA adica Dreptate? si Adevar? In 2008 salariul minim brut era 500 lei si puctul de pensie la fel. In 2009 dupa alegerea lui Basescu au crescut TVA 24%, au scazut salariul cu 25% „ajutand” profesori/medicii si profesionistii sa plece in exod. Atunci uleiul era 8-10 lei/l, cartofii 3,5lei/kg, carnea 25 lei/kg. Preturile au scazut pe vremea lui Ponta prin scaderea TVA la 19% respectiv 9%, a crescut de la 670 la 1050 in 2015 si prin legea salarizarii s-a ajuns la 2550 lei. Azi este jale mare pt ca avem aprox. aceleasi preturi din 2009, dar salariul s-a dublat sau triplat. Este drept ca unii sunt fani medicamente si au senzatia ca-s tot ce le trebuie. Aseara pt o aspirina am asistat la achizitia cu sacosa a unei seniore 70+ care nu s-a multumit de reteta a mai achizitionat si altele de inca 160 de lei. Comentatorii ar trebui sa aiba respect fata de seniori si fata de ei insisi. Daca ai muncit 15-35 de ani, poate ca iti doresti sa poti sa primesti pensie macar cativa ani. Eu am cunostinte care s-au dus la 54 de ani, asa ca unii ganditi-va ca viata poate avea multe necunoscute si unii chiar daca ar ajunge la 100 de ani daca au iesit la 70 de ani si 44 de ani vechime nu au timpul de a primi ceea ce au dat societatii. Daca sunt pensionati pt ca nu mai pot de la 50 de ani atunci de ce ajung parlamentari si PM?

  16. Sculaţi, voi oropsiţi ai vieţii,
    Voi, osîndiţi la foame, sus!
    Să fiarbă-n inimi răzvrătirea,
    Să-nceapă al lumii vechi apus!
    Sfîrşiţi odată cu trecutul negru,
    Sculaţi, popor de osîndiţi!
    Azi nu sînteţi nimic în lume,
    Luptaţi ca totul voi să fiţi!.

    Hai la lupta cea mare,
    Rob cu rob să ne unim…

    Si s-au unit si au schimbat oranduirea cea cruda si nedreapta.
    Au intrat cu tancurile, cu catusele, au nationalizat, au confiscat dar, in „vartejul revolutionar”, au distrus la gramada, destine. Au creat o lume noua, cu bune si cu rele. Nu stiu daca se poate spune, s-a lichidat analfabetismul dar s-a asigurat accesul la invatatura. Din pacate, nu pentru toti copiii, cum ar fi fost normal.
    S-a construit, s-a creat o viata noua mai buna pentru unii, cei iubiti de „partid”
    Il auzeam pe M. Badea spunand ca toata degringolada cu foametea si frigul din ultimii ani, a fost dictata de Gorbaciov care se suparase pe Ceausescu. Au inchis robinetul si Ceausescu a dat totul spre industrie, nepasandu-i de durerile populatiei. Aceasta s-a revoltat dar, oameni noi, metehne vechi.

  17. Educatule, Iliescu ascos la pensie ca să aibă tinerii loc de muncă, să nu plece unde văd cu ochii. Iar Băsescu a închis firme, ca să plece. Asa am rămas cu Tică, ultimul deștept din România. Cu feromoni la poartă în loc de felinar.

  18. A știut Iliescu de ce a scos anticipat la pension 1 milion de oameni în 1991! Din moment ce Romania a pierdut războiul rece și economia a fost jefuita de străini împreună cu cozile de topor din tara, Iliescu și-a asigurat veșnicia!

  19. Bre,chestia cu pensii de mariri si majorari e fix ,,jucarica,,politrucilor de toate culorile…Uite-o.Nu e.He..he..he..Intre timp mai fac ,,pasi,,un combinat,se mai maresc niste pensii speciale,mai un minister nou ca s-au multit finii,nepotii,amantele..Noah,seniorii trebuie musai sa stea lipiti cu nasetele de sticla cu sfletul la gura..Pica? Pica ceva ? Ciuci bre.Ciuci.De dau suta au grija pe partea cealalta s-o ia inapoi si ceva peste in plus prin mariri de biruri si scumpiri.Pas cu Pas.Cum era aia bre ? Rominia euriopeana,Rominia norr-maaa-laaa,Rominia lucului binee fecut.Romanii miei.Dragii miei romani.Ghi-ni-on.

  20. Domnul Meu și Dumnezeul Meu! Dă Doamne când am nevoie la Urgență, să nu fiu tratat „decât ” de medici cu facultate la Carol Davila! Mi-a spus „plângând” asistenta cu școală la Carol Davila de la Witting, că medicul cu studii la Spiru Haret prin „nepricepere” a lăsat răniților ca să moară cu zile la 2 Dimineața! Domnule Justinianus! Dragă domnule ! Dvs sunteți cancerul, sunteti „Kerosenul” lui PSD-PNL! Dvs prin votul dvs, ați „exilat” 8 milioane de Români în Europa! Dvs distrugeți România și nu Davos, Clubul de la Roma, Comisia Trilaterala! Vă place Alexandru Stănescu Tractoristul fără studii? De Medici nu vă place? De examene pe funcții nu vă place? Aprindeți o lumânare pentru pacientul de la Witting băgat la 2 metri de Absolvent Spiru Haret? Justinuanus! Ești cel mai mare impostor de pe site și cea mai mare infecție! Îți dai seamă ce va fi cu sufletul tău după moarte? Bei șpriț cu Ciolacu? Vai de sufletul tău, vai de tine…

    • Mai Tica, se vede ca esti paranoic in credintele tale! De unde stii tu cu cine am votat? Care este facultatea aia de medicina de la Spiru Haret? Zbieri degeaba si nu vezi ca majoritatea raului l-au inspirat liftele straine, sa aiba ele piata de desfacere in Romania!!

  21. Adevarul inteleg ca este cinic si crud. Celor puternici care ar putea avea „glas”, li s-a cumparat tacerea iar ceilalti isi duc in tacere si tristete, necazurile lor…

  22. Unde sunt doamnele jud. STOICESCU , GIRBOVAN , MARCU , BALTAC , sa explice inexplicabilul . Ca profesioniste . Cum primeste o categorie de cetateni romani PRIVILEGII uriase , botezate cinic si sfidator salarii si pensii ( speciale ) ? Daca Constitutia interzice privilegiile ! Si consacra egalitatea tuturor cetatenilor in fata legii ! ps- Pensionarii speciali , prin functiile pe care le detin , obliga , sileste , Romania sa faca imprumuturi uriase pt. a le achita pensiile lor divine ! IN acelasi timp Romania se ingroapa de vie dpv economic ! pps–- Iar la pensie speciala se iese la 50 de ani !

  23. Multi pensionari ar renunta la majorarea de 100-150 lei,stiind ca aceasta majorare de 10 procente ,pentru altii ar insemna 1000-1500 lei cat toata pensia lor.Aici ar trebui sa lucreze guvernul.

  24. …Stire:IERI O FIRMĂ SPECIALIZATĂ „A DOBORÂT” TURNURILE COMPLEXULUI IMG BUCUREȘTI -COMPLEX CARE PRODUCEA „UTILAJE” PENTRU COMBINATUL SIDERURGIC GALAȚI,CENTRALA NUCLEARĂ CERNAVODĂ ȘI ALTE CENTRE INDUSTRIALE,AICI LUCRAU 13 MII OAMENI .(ACEȘTIA SUNT ACUM PENSIONARII NEFERICIȚI DE AZI-CA ȘI ALȚI ROMÂNI PENSIONARI DAR CARE PRIN CONDUCEREA–MANAGERIEREA– „„ÎNȚELEAPTĂ,PATRIOTICĂ,ECOLOGICO-DEMOCRATICĂ” A CELOR CE AU ACCEPTAT „PUTEREA DUPĂ 1989–NU MAI AU „ÎN SPATE NICI O COADĂ DE SALARIAT–FORȚA DE MUNCĂ APLECAT ÎN APUS,UNII -FERICIȚI -AU DEVENIT BUGETARI CARE NU PRODUC CEVA- !?:;.,/,. ȚI ATUNCI DE UNDE MĂRIRI DE PENSII NORMALE PENTRU NOI FRAIERII,CREDULII,NAIVII ȘI „INGHIȚITORII DE GULGUTE DEMOCRATICE,LIBERTATEA INDIVIDULUI… .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.