Restricţiile de circulaţie pentru camioanele de peste 30 de tone, menţinute şi astăzi

Restricţiile de circulaţie pentru camioanele de peste 30 de tone (masa proprie a vehiculului plus greutatea mărfurilor transportate) instituite de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) din cauza caniculei se menţin şi vineri, în intervalul orar 13:00 – 19:00, pe drumurile naţionale şi autostrăzile din cele şase judeţe din vestul ţării aflate sub avertizare cod portocaliu.

”Mâine, 11 august 2017, în intervalul orar 13:00 – 19:00, pe drumurile naţionale şi autostrăzile care tranzitează şase judeţe din vestul ţării vor fi menţinute restricţii de circulaţie pentru autovehiculele cu o masă totală maximă autorizată de peste 30 tone (masa proprie a vehiculului plus greutatea mărfurilor transportate)”, a anunţat compania.

Restricţiile de circulaţie au fost impuse în urma avertizării cod portocaliu de caniculă, cu temperaturi maxime cuprinse frecvent între 37 şi 39 de grade, emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) şi care vizează judeţele Dolj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Arad şi Bihor.

Fac excepţie de la aceste restricţii autovehiculele destinate transporturilor de persoane, transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală, care participă la intervenţii în caz de forţă majoră.

Totodată, nu se supun restricţiilor autovehiculele destinate transporturilor funerare, transporturilor poştale, transporturilor de echipamente de prim ajutor, pentru distribuire de carburanţi, transporturilor de mărfuri sub temperatura controlată, pentru tractări vehicule avariate, pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate, transporturi cu vehicule specializate destinate salubrizării, transporturi apă îmbuteliată, transporturi produse provenite din exploatări agricole şi transporturi militare implicate în exerciţii multinaţionale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Radu Vintila 70 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.