Rețelele sociale, pericol pentru copii. Ce spune Bolojan despre interzicerea accesului la aceste platforme

Premierul Ilie Bolojan susține că implementarea unor măsuri prin care să fie interzis accesul minorilor la rețelele de socializare este greu de pus în practică.

Rețelele sociale, pericol pentru copii. Ce spune Bolojan despre interzicerea accesului la aceste platforme

Premierul Ilie Bolojan FOTO Inquam Photos / George Călin

Premierul Ilie Bolojan susține că implementarea unor măsuri prin care să fie interzis accesul minorilor la rețelele de socializare este greu de pus în practică.

Medicul Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a făcut recent declarații prin care solicită autorităților să ia măsuri în vederea interzicerii accesului minorilor sub 16 la rețelele sociale. Premierul Ilie Bolojan susține că o astfel de decizie e greu de aplicat.

„Este greu astăzi să iei o măsură care să pună în practică o astfel de interdicție. Copiii au abilități foarte bune când vine vorba despre utilizarea telefoanelor mobile și pot ocoli acest lucru” susține premierul.

În schimb, oficialul consideră faptul că ar trebui aplicate măsuri preventive prin care părinții să poată interveni astfel încât să limiteze accesul copiilor la rețelele sociale. „Cred că ce putem face este să luăm măsuri de prevenție, astfel încât părinții să reglementeze, pe cât posibil, accesul copiilor la rețelele sociale” a mai spus premierul.

Solicitarea lui Raed Arafat

Medicul Raed Arafat a atras public atenția cu privire la impactul negativ al rețelelor sociale asupra minorilor, solicitând interzicerea lor în cazul copiilor.

„Nu este vorba despre cenzură. Este vorba despre protecție… Așa cum nu permitem copiilor și adolescenților accesul la tutun, alcool, jocuri de noroc sau filme destinate adulților” a mai spus Raed Arafat.

Citește și: O altă țară europeană se pregătește să interzică accesul minorilor la rețelele sociale

În alte state europene, precum Germania, Portugalia sau Spania, se discută intens despre implementarea unor astfel de măsuri. De altfel, Franța a votat un proiect de lege potrivit căruia se interzice accesul la platformele sociale pentru minorii sub 15 ani. Actul normativ al Parlamentului francez arată că este vorba despre o măsură al cărei scop este protejarea sănătății adolescenților.

Distribuie articolul pe:

0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.