„Reţeta” din cazul Ion Stan, utilizată în cazul Silaghi?

Procurorii DNA se pare că au folosit în cazul Silaghi „reţeta” utilizată în cazul deputatului PSD Ion Stan, adică punerea unui infractor sau a unei persoane cercetate penal de a denunţa altă persoană. Reamintim, în cazul „poveştilor” despre Ion Stan a fost utilizat un personaj cercetat de DNA şi aflat într-o situaţie deloc roz. Acum, […]

Procurorii DNA se pare că au folosit în cazul Silaghi „reţeta” utilizată în cazul deputatului PSD Ion Stan, adică punerea unui infractor sau a unei persoane cercetate penal de a denunţa altă persoană. Reamintim, în cazul „poveştilor” despre Ion Stan a fost utilizat un personaj cercetat de DNA şi aflat într-o situaţie deloc roz. Acum, […]

Procurorii DNA se pare că au folosit în cazul Silaghi „reţeta” utilizată în cazul deputatului PSD Ion Stan, adică punerea unui infractor sau a unei persoane cercetate penal de a denunţa altă persoană. Reamintim, în cazul „poveştilor” despre Ion Stan a fost utilizat un personaj cercetat de DNA şi aflat într-o situaţie deloc roz. Acum, se pare – dacă informaţia dată de Realitatea TV este reală – că a fost utilizat omul de afaceri Nelu Iordache, aflat în arest preventiv din decembrie 2012.

Realitatea TV a prezentat următorul pasaj din presupusul denunţ: „Când am ajuns la Silaghi Ovidiu acasă, i-am spus acestuia motivul pentru care am venit. Din ce am observat, ştia că urmează să vin la el şi ştia şi de problema rezilierii. Încă înainte de a începe discuţia, Silaghi Ovidiu a pornit un aparat de bruiaj. După ce i-am spus pentru ce am venit, şi i-am zis că am banii la mine, precizându-i şi cuantumul sumei, mi-a zis că este ok şi m-a pus să pun banii pe o masă din cameră. În continuare, ne-am mutat în altă cameră, unde era şi Ş R, unde Silaghi Ovidiu mi-a spus că va lua legătura cu P M a doua zi dimineaţă pentru anularea rezilierii şi am băut un pahar de vin. Întâlnirea a durat aproximativ 40 minute”. Realitatea TV susţine că este vorba se declaraţia omului de afaceri Nelu Iordache dată procurorilor (autorii ştirii nu ne spun când a fost făcută declaraţia şi, mai ales cum au ajuns în posesia respectivului pasaj ţinând cont că este vorba de o scurgere ilegală, repetăm dacă ea este reală). Evident, nu a existat nicio reacţie oficială a DNA sau CSM privind eventuala scurgere ilegală de informaţii dintr-un dosar penal care nu este public.

Ceea ce pare interesant din presupusa declaraţie este că ea pare dată după dictare. Lipsesc date de identificare în special privind ziua întâlnirii. Pe fond, declaraţia este cvasi-identică cu cea a unui denunţător dintr-un celebru dosar de corupţie din fotbal de la mijlocul anilor ’90, ne referim în special la fraza “După ce i-am spus pentru ce am venit, şi i-am zis că am banii la mine, precizându-i şi cuantumul sumei, mi-a zis că este ok şi m-a pus să pun banii pe o masă din cameră”.

Şi încă un amănunt important: în stenograme publicate de presă din dosarul de la DNA a lui Nelu Iordache, acesta îi spune la un moment dat interlocuitorului său care l-a întrebat dacă a vorbit cu ministrul Ovidiu Silaghi: “Da, dar ăla (ministrul – n.a.) e impotent”. Pare curios Nelu Iordache să fi tratat (inclusiv să ofere bani) cu o persoană pe care chiar el o califică ca fiind “impotentă” (a se traduce, fără putere de decizie sau fricos).

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.