
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, marţi, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, în format videoconferinţă, pe tema situaţiei din Orientul Mijlociu după atacurile Hamas asupra Israelului.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, summitul extraordinar a fost convocat de preşedintele Consiliului European, Charles Michel, cu scopul de a cristaliza la nivel UE o viziune clară şi unitară privind liniile de acţiune în acest cadru complex, conflictul având consecinţe inclusiv pentru Uniunea Europeană şi cetăţenii europeni. Liderii europeni au pledat, în cadrul discuţiei, pentru respectarea dreptului internaţional umanitar, evitarea escaladării conflictului, identificarea de soluţii pentru obţinerea unei păci durabile, în baza soluţiei celor două state, precum şi evitarea tensiunilor şi a exacerbării extremismului la nivelul societăţilor europene, în acest context.
În cadrul reuniunii, preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat necesitatea transmiterii unui mesaj strategic unitar al UE cu privire la evoluţia situaţiei de pe teren, a informat sursa citată. Şeful statului a condamnat încă o dată atacurile teroriste împotriva Israelului, exprimând regrete pentru pierderile de vieţi omeneşti.
„Preşedintele României a subliniat că ţara noastră susţine fără echivoc dreptul legitim al Israelului la autoapărare, care trebuie exercitat în conformitate cu dreptul internaţional umanitar”, adaugă Administraţia Prezidenţială.
Preşedintele Iohannis a mai transmis, cu privire la rolul pe care Uniunea Europeană îl are în rezolvarea acestei crize şi în continuarea sprijinirii soluţiei celor două state, că UE va trebui să continue să se coordoneze îndeaproape cu Statele Unite şi cu partenerii regionali care împărtăşesc aceeaşi viziune, în vederea evitării extinderii conflictului, a asigurării accesului la ajutorul umanitar şi a protejării populaţiei civile.
Şeful statului a evidenţiat necesitatea coordonării eforturilor pentru facilitarea protecţiei civililor şi evacuarea în siguranţă a cetăţenilor atât din Israel, cât şi din Fâşia Gaza şi a dat asigurări că România este pregătită să ofere asistenţă umanitară de urgenţă.
De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a atras atenţia că se remarcă, în acest context, şi la nivelul societăţilor europene răspândirea tensiunilor, a polarizării şi a extremismului, fiind necesare eforturi pentru a limita impactul dezinformării şi al discursului instigator la ură în interiorul UE.
Şeful statului a transmis, cu acest prilej, condoleanţe pentru victimele atacurilor teroriste din Belgia şi Franţa şi a condamnat aceste acte de violenţă extremă, care nu au nicio justificare, mai arată Administraţia Prezidenţială.
Care „sef al statului”? Acesta este un tradator al romanilor si niciun fel de sef, nici macar de bloc!!!!!
In Romania exista Clubul numit Steaua…care are echipe de handbal, polo, baschet, rugbi, etc…si de fotbal…Toate echipele Clubului Steaua se numesc Steaua…Doar echipa de fotbal a Clubului Steaua nu are voie sa se numeasca Steaua!!…De ce nu are voie? Pentruca milionarul Gigi Becali are si el o echipa de fotbal proprietate personala si vrea sa intre in Europa cu numele de Steaua pentruca numele Steaua este cel mai important brand din fotbalul romanesc din toate timpurile. Brandul inseamna bani multi…care trebuie sa intre in buzunar privat
.
Ar trebui cautat in analele istoriei si vazut daca Hitler a bombardat vreun spital civil….
„Preşedintele României a subliniat că ţara noastră susţine fără echivoc dreptul legitim al Israelului la autoapărare, care trebuie exercitat în conformitate cu dreptul internaţional umanitar” – rezultatul este in articolul ‘Raid israelian în Gaza. Spital bombardat, cel puţin 200 de persoane ucise’.
Greu să-i impaci!
Posibil că-i vor scoate cu forța sau prin vicleșug. Gaza trebuie golită de oameni ca să poată fi rasă, adică 6omb 6ack 6etter. Va urma, desigur, 6uild 6ack 6etter.
Unii zic că tăvălirea Kievului la pământ nu a avut loc datorită faptului că majoritatea locuitorilor nu au vrut să plece.
nu va amagitti . gaza asa cum o stiam nu mai exista . cetatenii au plecat spre egipt si iordania . nici o tara araba nu va intra in razboi impotriva israel . cine face asta revine cu istoria in urma cu un secol .le vor fi distruse toate sistemele de apovizionare cu apa , toate rafinariile si uzinele importante in nici macar o ora .hamas a lovit intentionat si un spital doar doar acuzele sa opreasca atacul israel . nu au sanse . li s-a spus clar : ori muruiti ori va predati .