Revenire fantastică a Irinei Begu după o incredibilă serie neagră

Premieră românească la Miami. 5 surprize de proporţii. Cu cine joacă fetele noastre în turul III. Situaţie inedită privind familia Plíšková.

Trei în turul III

Două victorii româneşti din tot atâtea partide şi o premieră al Miami: trei jucătoare din România calificate în turul III: Simona Halep, Monica Niculescu şi Irina Begu, ultimele două în urma jocurilor disputate vineri seara (ora României).

  • Irina Begu (#35) – Sabine Lisicki (Ger-#37): 6-4, 1-6, 7-6

  • Monica Niculescu (#33) – Peng Shuai (Chn-#664) cu 6-1, 3-6, 6-0.

Serie neagră anulată incredibil

Partida dintre Begu şi Lisicki se anunţa din start una echilibrată, este adevărat, între două jucătoare cu un început slab de sezon. Lisicki era creditată cu prima şanşă (1.75 cotă medie pentru victorie, faţă de 2.05, Begu) şi nu doar pentru că era cap de serie 25 (prin prisma locului 27 în WTA pe 29 februarie, dată în funcţie de care s-au stabilit capii de serie) ci pentru că evoluţiile ei din 2016 arătau ceva mai bine decât ale româncei şi probabil a contat şi experienţa. Egalitatea după primele două seturi confirma echilibrul anunţat, dar în acelaşi timp, după cum s-a jucat, confirma şi calitatea de favorită a nemţoaicei. Begu a câştigat relativ greu primul set, a început cu 1-0 setul secund, dar a urmat o incredibilă serie neagră: 11 game-uri pierdute consecutiv. La 5-0 în decisiv pentru Lisicki, Begu îşi fructifică destul de greu serviciul şi urmează un game thriller, de aproape 20 de minute, în care Begu a avut 7 mingi de break, dar a fructuficat-o pe a 8-a, după ce a salvat şi o minge de meci a nemţoaicei. Este 2-5 şi Begu încurajată că a supravieţuit se duce până la 6-5, îşi pierde serviciul, dar în tie-break câştigă fără probleme.

Monia Niculescu a avut în Peng Shuai o adversară clasată înaintea începerii turneului pe locul 664 în WTA, dar această clasare se datora faptului că care din 9 martie 2015 ea nu a mai jucat nici un meci din cauza unei accidentări la spate. Timp de 10 ani însă, Peng a “navigat” între locurile 15 şi 45 în WTA, a jucat bine în primul tur (a intrat direct pe tabloul principal, beneficiind de invitaţie pentru “protejarea palmaresului”) şi era într-un fel o necunoscută pentru româncă. Un singur lucru se ştia: jucătoarea din China nu rezista la un meci în 3 seturi, nefiind pusă la punct cu condiţia fizică. Aspect care a fost confirmat, în decisiv, chineazoaica pierzând categoric la zero.

Cinci surprize de proporţii

În afară de Sabine Lisicki, alţi 8 capi de serie au fost eliminaţi în sesiunea de vineri seara/noaptea, astfel că s-a ajuns ca în turul II, 15 capi de serie să fi scoşi din cursă. Cu unul mai puţin decât la Indian Wells. (Reamintim, la turneele de categoria Premier Mandatory, cei 32 capi de serie intră în concurs în turul II, dar numai din turul III, pot juca între ei). Cinci dintre rezultate intră în categoria surprizelor de proporţii, ţinând cont de numele jucătoarelor eliminate şi de numele celor care au câştigat. Rezultate:

  • Coco Vandeweghe (SUA-#38) – C. S.Navarro (Esp-#11): 6-4, 6-2 !!!

  • Elena Vesnina (Rus-#96) – Venus Williams (SUA-#13): 6-0, 6-7, 6-2 !!!

  • Timea Baboş (Hun-#49) – Ka. Plíšková (Cze-14): 5-7, 6-2, 7-6 !!!

  • Naomi Osaka (Jpn-#104) – Sara Errani (Ita-#18): 6-1, 6-3 !!!

  • Kiki Bertens (Ned-#108) – A. Pavlyuchenkova (Rus-#28): 6-1, 4-6, 6-1 !!

  • Nicole Gibbs (SUA-#74) – Kiki Mladenovic (Fra-#29): 6-2, 6-4

  • Kr. Plíšková (Cze-#101)– Belinda Bencic (Sui-#10): 4-1 (retragere)

  • Magda Linette (Pol-#110) – Jelena Jankovic (Srb-#26): 1-0 (retragere)

Celelalte rezulttate

Din cele 16 meciuri din turul II de pe partea de jos a tabloului principal, doar 7 s-au încheiat cu victoria jucătoarelor cotate ca fiind favorite. Dar, trebuie menţionat că Garbine Muguruza şi Roberta Vinci au supravieţuit cu mari emoţii. În seturile decisive, la scorurile de 4-5, respectiv 5-6, ambele au fost conduse cu 30-0, dar au reuşit să remonteze. Rezultate.

  • Angelique Kerber – Barbora Strýcová: 6-1, 6-1

  • Garbine Muguruza – Dominika Cibulková: 6-7, 6-3, 7-5

  • Victoria Azarenka – Monica Puig: 6-2, 6-4

  • Roberta Vinci – Lucie Hradecká: 1-6, 6-4, 7-6

  • Johanna Konta – Danka Kovinic: 6-4, 6-2

  • Madison Keys – Kirsten Flipkens: 6-4, 6-2

Nu e „Ka”, este „Kr”

Turneul de la Miami are şi un element de „cancan”, acesta vizând familia Plíšková. Gemenele Karolina şi Kristina au fost ambele angrenate în turul II, şi, conform aşteptărilor, una a avansat în turul III. Numai că nu a fost vorba de „Ka” Plíšková, jucătoare de top 15, fostă şi în top 10, care a pierdut în premieră la prima rachetă a Ungariei, ci de „Kr” Plíšková – jucătoare de top 101+, care a beneficiat de abandonul vedetei elveţiene Belinda Bencic, iar punctele acumulate prin intrarea în turul III au audus-o, temporar, în premieră, în top 100.

Adversarele şi programul din turul III

Ieşirea din cursă a unui număr mare de capi de serie, a favorizat fetele noastre care în turul III au parte de adversare destul de accesibile:

  • Simona Halep – Julia Gorges (Ger-#66) – sâmbătă după ora 20.00

  • Irina Begu – Kristina Plíšková (Cze-#101) – duminică h.?

  • Monica Niculescu – Coco Vandeweghe (SUA-#38) – duminică h.?

  • Monica Niculescu/Margarita Gasparyan – Monica Puig/Heather Watson – sâmbătă h.21.30

  • Dublul Simona Halep/Daniela Hantuchova s-a retras din turneu, fiind înlocuit cu dublul Belinda Bencic/ Stephanie Vogt.

Notă: locurile din clasamentul WTA din dreptul fiecărei jucătoare este cel din momentul începerii turneului.

Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.