Revoltă a șoferilor pe un drum județean de pământ

Zeci de persoane au protestat, vineri, în faţa Consiliului Judeţean (CJ) Botoşani faţă de starea proastă a drumului judeţean DJ 293 Mileanca – Codreni – Puţureni – Coţuşca.

Localnicii din comunele Mileanca şi Coţuşca s-au adunat în Piaţa Revoluţiei cerând conducerii CJ să aloce fonduri în regim de urgenţă pentru modernizarea celor aproximativ 16 kilometri de drum.

„Suntem aici pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la situaţia dezastruoasă a DJ 293, o situaţie care se prelungeşte de mai mult de trei decenii. Este inadmisibil ca în secolul XXI să avem în continuare drumuri judeţene de pământ”, a afirmat Bogdan Cărăuşu, unul dintre protestatari.

Înainte de protestul din Piaţa Revoluţiei, manifestanţii au organizat un marş auto pe drumul de pământ.

În Piaţa Revoluţiei, tinerii protestatari au scandat „Ruşine!” sau „Vrem drumuri asfaltate, nu promisiuni deşarte!”.

‘Noi, la fel ca toţi ceilalţi proprietari de autovehicule, plătim rovignetă, asigurări, dar suntem nevoiţi să circulăm cu maşinile în aceste condiţii deplorabile. Anual, din cauza drumului, plătim sute şi mii de lei pentru piesele de schimb”, a spus, la rândul său, Cristian Saucă.

Situaţia este cu atât mai gravă cu cât firmele de transport au renunţat la traseu, din cauza stării proaste a drumului.

Preşedintele CJ, Doina Federovici, susţine că va efectua o investiţie de 78 de milioane de lei în modernizarea drumului judeţean DJ 293, după ce a fost realizat studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic.

„În funcţie de sumele care vor fi alocate judeţului Botoşani pentru anul 2024, vom scoate la licitaţie aceste lucrări, în condiţiile în care avem toată documentaţia realizată”, a afirmat Doina Federovici.

credit foto botosaneanul.ro

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

3 Comentarii

  1. Stati linistiti ca tot nu se va face nimic ! Daca intradevar am dorii sa se faca ceva in tara asta ,atunci nu functioneaza cu vorbe bune ca pana acum pt. ca, politicienii nostrii nu prea inteleg limnajul asta .Cred ca v-ati dat seama ca de ani foarte multi noi ne comportam cu acesti politicieni avind rabdare de fiecare data si avind si incredere in ce ne spun ei mereu,dar dupa cum vedeti ,nu a functionat pana acum.Asa ca trebuie sa ne gindim si la alte variante pt. ca asa cu vorbe bune nu functioneaza .

  2. Toată cearta intre PNL si PSD este prevăzută in coaliția lor se cearta ca in familie soțul nu este de acord cu soția dar nu divorțează ….asta este și aici de ce fac asta de ochii lumii ? Să aibă Pieleanu motiv mâine să spună că PNL a câștigat niște votanți prin realitățile spuse de Ciucă …dar surpriza va veni că PSD-ul a ajuns la 40% anunțând că majoreaza pensiile ….in realitate doar o percepție …nu crește nimic totul se umflă artificial ca și cum ar fi real ………. teatru de 2 lei dovadă că societatea a evoluat și politicienii sunt mai proști pentru că nu au metode noi de manipulare și joacă din ce in ce mai prost teatrul lor politic ….

  3. Asta se intampla atunci cand pnl simte ca o ia pe cocoasa- protesteaza. Poate ma sunt cativa care ii mai si apreciaza.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.