Federaţia Sanitas respinge proiectul de OUG care prevede că angajaţii din asistenţa socială trebuie să prezinte dovada vaccinării, test negativ sau dovada trecerii prin boală, spunând că acesta „obligă doar angajaţii din asistenţa socială să se testeze pe cheltuiala proprie” şi „discriminează o categorie de salariaţi deja profund afectată de nenumărate inechităţi”.
„Deși joacă cu “rezervele”, echipa guvernamentală încearcă să joace tare!
Săptămâna trecută partenerii sociali (atât patronatele cât și sindicatele) au avizat negativ proiectul de OUG care obligă doar angajații din asistența socială să se testeze pe cheltuiala proprie!
Cu toate acestea, Guvernul a avut astăzi (miercuri) pe ordinea de zi, în primă lectură acest document! Ne lasă impresia că este un experiment pentru a putea “lua pulsul” salariaților din sistemul public și al opiniei publice referitor la acest subiect!
Federația SANITAS respinge categoric un astfel de demers care discriminează o categorie de salariați deja profund afectată de nenumărate inechități atât în pandemie cât și în afara ei!”, arată reprezentanţii Sanitas, pe Facebook.
Premierul Florin Cîţu a anunţat, miercuri, după şedinţa de Guvern, că s-a discutat un proiect de OUG care prevede că angajaţii din asistenţa socială trebuie să prezinte dovada vaccinării, test negativ sau dovada trecerii prin boală.
”Am discutat un proiect de OUG care stabileşte că angajaţii din instituţii publice din zona asistenţei sociale vor trebui să facă dovada vaccinării, sau să prezinte un test negativ sau să facă dovada trecerii prin boală.”, a declarat premierul.
Potrivit acestuia, proiectul a fost abordat în prima lectură.
Premierul a precizat că se doreşte testarea tuturor angajaţilor: ”Mergem în această direcţie, clar vom cere testare, personalul medical e vaccinat 70 la sută. Vom vedea cea mai bună variantă”.
Întrebat dacă testarea se va face pe banii angajaţilor, premierul a afirmat: ”În acest moment aceasta este variantă”.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
Marsh la spalat WC-uri in diaspora. Lumea nu se vaccineaza doar ca sa-ti fie tie bine. Sanatatea ta nu e obligatia mea.