Revoltător! Pacient mort la gardul spitalului

IPJ Brăila a anunţat că a declanşat o anchetă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă după ce un bărbat de 53 de ani, internat în Secţia de cardiologie, a fost găsit decedat, pe timpul nopţii, lângă gardul unităţii sanitare.

Conform Biroului de presă al IPJ Brăila, poliţiştii au fost sesizaţi pe 16 octombrie, prin apel 112, de către un medic de la Spitalul judeţean cu privire la faptul că un bărbat care era internat ar fi plecat din unitatea spitalicească.

„Bărbatul de 53 de ani, din Brăila, a fost găsit în stare de inconştienţă, în exteriorul unităţii spitaliceşti, lângă gardul acesteia, situat pe Şoseaua Naţională Veche, fiind declarat decedat. Acesta a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Brăila în vederea efectuării necropsiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. În urma activităţilor de cercetare efectuate, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila s-au sesizat din oficiu şi cu privire la săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, fiind continuate cercetările pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt”, se arată într-un comunicat de presă remis duminică de IPJ Brăila.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Brăila, dr. Dragoş Voicu, a declarat că pacientul se internase în urmă cu două săptămâni cu insuficienţă respiratorie acută şi insuficienţă cardiacă şi prezenta sechele de accident vascular cerebral, „motiv pentru care era confuz, iar asistentele aveau ordin să treacă pe la el din oră în oră”.

„Era un pacient internat la Cardiologie cu insuficienţă respiratorie acută şi insuficienţă cardiacă. A fost urmărit pe parcursul a vreo două săptămâni. Din declaraţiile medicilor – trei medici l-au urmărit pe parcursul internării – reiese că nu prea ţinea cont de ce îi spuneau doctorii, continua să fumeze, nu ţinea regim, nu stătea în salon, asistentele aveau ordin să treacă pe la el din oră în oră. Avea şi nişte sechele de accident vascular cerebral şi era cam confuz, se credea în Italia, probabil de asta nici nu se înţelegeau cu el. Pe acest fond era pus sub urmărire din oră în oră, nu vezi pacienţii din oră în oră decât la Reanimare. În noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 4,50, asistenta care era de serviciu a observat dispariţia lui şi a anunţat medicul de gardă, care a sunat la Poliţie. S-a dat alarma conform protocoalelor şi a fost găsit în afara incintei spitalului, la 10-15 metri de poarta din spatele spitalului, lângă un pom, în pijama, desculţ, mort. Poliţia l-a găsit, pentru că aşa este protocolul. Cazul este anchetat de Colegiul Medicilor, administraţia Spitalului şi Poliţie, care trebuie să stabilească dacă este vorba despre o moarte violentă, dacă nu a fost atacat după ce a ieşit pe poarta spitalului”, a declarat Voicu.

Potrivit acestuia, „veriga slabă” în acest caz ar fi reprezentată de firma de pază a spitalului, având în vedere că „la poarta din spatele unităţii spitaliceşti ar fi trebuit să existe un paznic, care să observe apariţia pacientului, mai ales că era noapte, era desculţ şi în pijamale”.

„Mie mi se pare anormal, nefiresc cum să iasă un pacient din spital, când avem pază, eu acolo văd greşeala, veriga slabă. Noi nu puteam lega pacienţii, nici nu îi putem ţine ca la închisoare, dar, repet, spitalul are firmă de pază”, a completat dr. Dragoş Voicu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

8 Comentarii

  1. Ba jegosilor, termnati dracului cu horcaiala „a continuat sa fumeze”! Era mult prea tanar ca sa va agatati de tutun pentru a arunca cu invinovatiri spre bolnav! Daca voiati, il tratati, dar cum dezinteresul pentru viata cetateanului a scazut ingrozitor de mult si plata la buzunar e la cote alarmante, ori nu a avut omul bani sa va multumeasca, ori, voi l-ati scuipat ca pe o masea stricata cum sunteti voi! Ba nemernicilor, sunt cetateni care au trait pana la peste 85-90 ani cu tigarea in gura! Despre ei, ce motivari mai scoateti, oligarhilor de lux? Acolo ori e tratamentul ineficient, ori stresul si hrana mizerabila din import avizata total de hoiturile din politica romaneasca si voi ca doftori, l-ati respectat si tratat exact cum trateaza si respecta politicieniii compatriotii! Sikkktir nemernicilor! P.s. adevaratii profesionisti au parasit inca din 2011-2012 tara, au ramas un numar minim dar multi cu diplome universitare care habar nu au sa consulte cu stetoscopul, sa citeasca un ecograf, sa citeasca un set de analize, sa dea tratament bolnavului pe baza de: varsta, greutate, analize si boli! Bagati cutii intregi de medicamente, sa mearga afacerile chiar daca sunteti constienti ca sunt ineficiente, trateaza doar moartea lenta si sigura(din 2005-2006 tot scriu despre tratament mai ales despre cel cardio care da halucinatii in somn si te trezesti la geam buimac sa inspiri aer, nu ai timp pentru ca inconstient fiind, cazi peste geam). Nu e bascalie, este crunta realitate traita pe propria mea piele!

  2. Miracolul rumanesc…un miracol, da, ca nu ne dezintegram, ca inca nu ne au pulverizat timpul si istoria la cat de neispraviti suntem… etern primitivi, lipsiti de orice abilitate de evolutie buna. O populatie rudimentara, dar cu noroc pleasca. Cat o mai tine si asta. Aleluia

  3. Adică dacă “că nu prea ţinea cont de ce îi spuneau doctorii, continua să fumeze, nu ţinea regim, nu stătea în salon” de ce“asistentele aveau ordin să treacă pe la el din oră în oră”? Că dacă îl legau de pat iară “ În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul privării de libertate”! În felul aceste nu mai ține mult sistemul de sănătate venit din comunismul de tristă amintire centrat pe umanism. Ajungem la capitalism unde orice inconștență o faci pe banii tăi și ca atare ești mai serios. Nu ca acum că atunci când cheamă salvarea, cu medic! au sacoșa de internare făcută și aduși la spital anunță medicul de gardă sau de la Urgență trebuie, nu trebuie: Am venit să mă internați”. Sau vin aparținătorii cu un bolnav grav la spital de provincie, medicul de gardă negociază minute în șir cu colegi de la județean sau spital din altă localitate cu dotări mai bune, și pacientul ajunge acolo unde refuză sub semnătură internarea. Și este copleșitor câtă hârțogărie. Pentru un tratament de fizio am obținut programare la specialist în 16 octombrie, pentru care m-am luptat cu programarea (o dată la 3 luni timp de 2 ore după care s-a terminat “rabla pentru electrocasnice”) din luna aprilie, timp de 10 minute și medicul și asistenta au completat teanc de hârtii și a trebuit să semnezi semnat în 6 locuri. Dacă și citeam ce am semnat trecea ziua.

  4. @DIN CABANATCAT,

    NU Noi, BA !

    TU esti ca in Descriere …
    Va miiros Boturile a Balega Bashkireza si faceti pe Patriotii ROMANI, cainand FALSRomania.

  5. Trebuie sa ai curaj sa dai raspunderea pe o firma de paza. Toate firmele de paza apartin fostilor securisti si militieni si familiilor lor si sunt considerate imune, de neatins, fara raspundere si repros. Sunt companii parazite care nu isi fac datoria, dar sug beneficii de peste tot.
    Ar trebui sa existe un Statut General-Universal care sa tina companiile de paza raspunzatoare fata de consecintele ce decurg din neindeplinirea sarcinilor ce le revin sau pentru neglijenta si condamnate la despagubiri dincolo de capitalul companiei si mergand in contul bancar al familiei de paraziti.

  6. Ideal ar fi fost sa aiba la capul lui doua asistente si un doctor 24h! Intrebarea este: cate asistente si doctori mai sunt in spital ? Si cate asistente si doctori or sa fie in viitorul apropiat cand pentru fiecare caz vor sa bage pe cineva in puscarie? Ati auzit de doctori bagati in puscarie in Germania, Franta, Anglia etc?

  7. @cacacontestatar
    ai priceput exact un c.acat din ce a scris ala acolo. esti prajit extra cu sare si mojdei de poenis, zît inapoi la pornache ghei, strambule.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.