„Rezist” face scandal: E foarte posibil să-l caute cu Interpolul ca pe Udrea, Bica

Două organizații care au protestat în timpul guvernărilor PSD atacă eliberarea condiționată a lui Liviu Dragnea.

”Liviu Dragnea a fost eliberat condiţionat de către Tribunalul Giurgiu, căci de-aia a cerut strămutarea! N-am înţeles dacă i-au dat interdicţie de părăsire a teritoriului, aşa că este foarte posibil să-l caute cu Interpolul ca pe Udrea, Bica, Ghiţă, Mazăre. Încă o zi ruşinoasă pentru Justiţia Română”, au scris, joi, pe pagina de Facebook, reprezentanţii „Corupţia ucide”.

La rândul lor, reprezentanţii asociaţiei ”Evoluţie în instituţie” au scris: ”Puşcăriaşul Dragnea va fi eliberat de la Rahova după 2 ani de temniţă. Tribunalul Giurgiu a admis astăzi cererea „nimicului” de eliberare condiţionată. Nici nu aveau cum să decidă altfel judecătorii, mai ales ca acesta a suferit foarte mult în tot acest timp cât a fost închis. În plus, a fost şi ameninţat cu violul în puşcărie. Nu ne rămâne decât să sperăm că va mai vizita această puşcărie şi pentru alte dosare care vin din urmă: 10 August, Teldrum, fonduri europene. Are cineva un atelier auto care doreşte angajarea mecanicului Dragnea? Noi am auzit că s-a specializat la Rahova”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

56 de Comentarii

  1. Nu sunt fan Dragnea, dar ăștia care iși zic „corupția ucide” sunt pur si simplu niște izmănari, ca să nu zic altfel. Unde vă aflați voi, deștepților când nazistul, impreună cu cîțu și gașca de mafioți au devalizat România, în această perioadă critică, a pandemiei? Aveți curaj să răspundeți, neomarxiștilor de tinichea!? Voi sunteți corupți deoarece vă aflați în solda ticăloșilor, mai bine marș cu voi la groapa de gunoi a istoriei!

  2. Cele doua ong-uri # sa-l pupe undeva pe Dragnea, si sa-si ia cuvenita placuta suedeza. Sunt multi altii care ar trebui sa zaca in inchisoare dar „justitea” aia independenta desigur, nu vede, nu aude, ca doar e oarba si surda. Nu aude decat comenzile.

  3. Ăștia de la rezist sunt animale,nu au nimic uman în ei,sorosisti fără neuroni, niste roboti.

  4. rezistentilor, unde ati fost cand s-au furat vorurile cu sacii, unde sunteti cand actualii fura de sting fara jena, unde sunteti sa urlati cum ca Romania este ultima la primit bani europeni, ubde sunteti sa urlati la usa lenesului din deal??? sau acum ati primit ordin si plicusor, ca sa aiba si gura voastra spurcata ce sa manance???

  5. Puscariabili sunteti voi,voi,rezistii sunteti raul absolut al prezentului si al viitorului.

  6. O zi rusinoasa pentru justitia bucuresteana, idiotii rezist din completul care i-a negat liberarea lui Dragnea. Un complet de criminali teroristi.

  7. Sfiinte Dumnezeule, Imparate Ceresc da-le celor din asociatia ”Evoluţie în instituţie” si „Corupţia ucide” dupa cum le e sufletul lor de curat asa sa le fie si viata lor acum in colo. Amin!!!

  8. Nimic mai surprinzător, chiar și pentru dl Iohannis. Aventurierul ticălos și infractor, borfașul de rang înalt, doldora de păcate grele și de bani negri, iese…Poate că nici nu el, Dracnea, ci fantoma lui. Va mai plăti cu propria piele bătrână. Fiți siguri, acest individ acesta ramolit, sinistru, înscris deja în Cartea Ororilor, acest personaj cumplit va trăi cu frica-n pantaloni. Vomitiva situație! Frica insidioasă îl va strangula. Căci nu-i treabă ușoară să fii o Personulitate de o abjecție rara care, in ciuda vârstei sale cronologice, s-a comportat ca o ploșniță ticăloasă, plină de mafiot lacuri și smecherlacuri. Ce viitor sumbru îl așteaptă! S-au mai văzut întorsături ale destinului care au năruit cele mai abile urzeli și cele mai viclene tertipuri.

  9. Rezistenții ăștia se activează la comandă, până acum nu prea am mai auzit de ei deși cam era nevoie la cât a ajuns datoria externă a României , nu i-a deranjat nici achizițiile din pandemie, nici corupția din PNL etc. Pui de vipere securiste bag seama!

  10. Rezistenților Meritocrația învinge și voi șobolanilor veți fi trimiși la canal unde este locul vostru de fapt.

  11. Pare ca reprezentanţii „Corupţia ucide” sunt chiar coruptii reali sau traiesc din coruptie, pe model motanul fu.e si el tipa!
    Si , reprezentanţii asociaţiei ”Evoluţie în instituţie”, par a fi urmaritorii incasarilor din coruptie=invidiosii si lacomii, pe model poezia „Zdreanta”:
    „L-ati gasit cumva pe zdreanta,
    Cel cu ochii de faianta, e
    E un javra furacios,
    Buzunarele-s la dos,
    E coruptii anilor,
    Furaciosul banilor,
    …si corupti cu banu-n gura si cu ou-n buzunar, la bulau-n petenciar”. Asta inseamna „Coruptia ucide si Evolutie in institutie” prin minciuni si manipulari terorizand cetatenii! #gistilor lasati-o balta cu minciunile, nu mai tine! Pentru toti inclusiv pentru voi si la totul, se gaseste finalul nodului karmic.

  12. Atata timp cat judecatorii nu raspund pentru sentintele date,atata timp cat tocmai magistratii nu tin cont de nici o lege,motivatiile lor ,sunt de ras daca nu ar fi de plans .Magistratii nu se mai feresc de loc,nu au rusine,nu au constiinta.dau niste hotarari ,in badjocura,parca toti participantii la proces ar fi niste prosti,parca ar fi date de studenti in primul an la drept care nu inteleg legile.Ar trebui la cateva sentinte gresite sa fie penalizati din salariu,iar la un numarar mai mare sau mai grave, de sentinte gresite dati afara.Asa,ori sunt influentati financiar,ori nu au chef sa citeasca dosarele,ori sunt filiere de ajutor reciproc intre ei in procese.Kovesii nu-i mai intercepteaza,liber la decizii dupa bunul plac,cum vor muschii lor.Guvernantii care au sapat groapa altuia,care au creat un sistem judiciar conrupt,un sistem de privilegiati,un sistem judiciar doar pentru oamenii de rand purtati prin tribunale,au cazut chiar ei in ea.Cati oameni au suferit prin nedreptatile sistemului judiciar,dar il plangem doar pe saracul Dragnea sau pe Adrian Nastase.

  13. cine este Rezist, aia cu balena drogata pe care DIICOT-ul nu-i aresteaza pentru trafic ?

  14. Cele mai mari reziduri umane: rezistenții
    Dar, era lor este pe ducă din fericire.

  15. Rezistentii sunt exponentii regimului care demoleaza istoria si ridica statui borfasilor gen Floyd,lupi lacomi,calcatori pe cadavrele inaintasilor,instincte criminale,un tupeu fara margini.nesimtiti,mincinosi sfruntati,degenerati si mai ales idioti,ii numesc bolsevici pe altii iar ei sunt intruchiparea bolsevismului in forma pura.

  16. Acești tineri frumoși și liberi pot spune orice…
    Doar e libertatea de exprimare garantata de Constituție…
    E mai greu insa atunci când alții își exercită acest drept…

  17. Rezistii pot sa stea linistiti, ca nu-l scapa astia din gheare pe Dragnea asa usor. In cateva luni il leaga din nou pentru alta vina inventata, cum l-au agatat si pe Nastase de 2 ori. Au nevoie de el pe post de sperietoare pentru orice politician care ar mai indrazni sa-si apere tara si sa se opuna Ocultei.

  18. Paduchi progresisti ai lu` soros in agonie!
    ONG-urile vanzatorilor de tara! Tradatori! Stau cu steagu-n curcubeu si judeca tot de acolo.
    S-a primit ordin pe unitate: tomberonisti organizati adunarea sclavetilor analfabeti si lingeti-va intre sinapse pana vi de indreapta bolta palatina.

  19. Rezistii sunt aia care se inchina la Matahala(am un dubiu ca nu se inchina Matahala la ei) care albeste marii hoti la DNA.

  20. Dacă tot susțin că sunt #imaculați ăștia de la #rezist, ar fi corect sa-si faca publice toate sursele de finanțare. Dar nu au #curaj și desigur #aprobare.

  21. Bai javrelor, ziua rusinoasa este cand jigodia penala de Ion Stelian a ajuns ministru!

  22. Sa ia cu el tiitoarea Irinuca, ca asa-i la crestinii ortodocsi de rit vechi. Sa nu uite kapeicile de la brazilica, unde si sefu nostru putin a lasat ceva maruntis.
    Asa ca ii asteptam in eliberata Krimee.
    Poate sa-l ia si pe Codrin. Am inteles ca se mai ducea la Liviu, pe la vizitele conjugale, cand Irinuca se ducea la film.
    Ce sapunuri parfumate ii ducea cadou.
    Ailalti de il plangeti, stati acasa si mancati-va saracia sau pensiile speciale, dupa cum s-a putut la poporul esential.

  23. NU coruptia ucide ci prostia ucide mai aprig.Coruptia a fost si-n epoca de piatra,bronz,etc.,daca stau sa ma gandesc si-n era glaciara era unul sa-l mituiasca pe TRex,dar erau mai multi si mai destepti,aveau mintea proaspata,nu poluata ca a astora ce se dau imaculati.Daca ii iei la bani marunti au doldora foloase cuvenite,pune ghilimelele,sunt prea co…rupta cu biticoini,traim in ghilimele si metafore intre doua sughituri.

  24. Corupţia ucide” si ”Evoluţie în instituţie” ,prin „reprezentantii vostri,despre care nimeni nu stie cine sunteti ,ia aratati voi,puslamalelor actele ong-uriloe voastre „de utilitate publica”,sa le vada opinia publica, cat si obiectul vostru de activitate!
    Scutiti de impozite, aratati ce „utilitate publica” faceti asa scri ca aveti dr.sa huiuiti Justitia din Ro, adica institutiile si cetatenii tarii ,facindu-i „corupti si puscariasi”.Und eva aflati puslamale evazioniste plini de afaceri si finantari din strainatate?V-au verificat adm.fiscale veniturile,sursele, activititatea conforma cu legea?Voi nu aveti lege sunteit pe maidanul lui Jorghe Soros ?Este un stat de drept cel putin prin definitie si nu aveti voi, puslamalelor ale statului paralel atributii cu Justitia !Cine v-a chemat la malai sa dati o mina de ajutor-si cui ?Vrem sa stim daca se ocupa vruen control financiar,fiscal,parlamentar sau Guvernul de aceasta dublura fictiva inventata si abuziva de a provoca haos, maidane si scandaluri in societatea romaneasca! Actele normative nu permit obiecte de activitate de atac la institutii,organe de stat,la puterile in stat,la cetatenii romani prin denigrare,disriminare si incalcarea drepturilor publice sau civile !Bode-Mi si Securitatea sa-si retrga factorii tulburarii ordinii publice ,ongurile finantate de Jorghe Soros,manifestatiile fiantate de catre securitatea organ militarizat ,activita ilegala impotriva ordinii si linistii publice!AU avut autorizatie de „protest”incalcatorii de legi?Facebookul si leprele fac „ordine”in Justitie, tovarase Helwig ?Dumneata ce pazesti,ii finantezi?

  25. MĂ BUCUR CĂ O IEȘIT CÂT DESPRE#MARȚAFOII LU WERMER SĂ FACĂ PE EI ȘI SPUME.NU MA CĂ FAC PE BANII NOȘTRII,ĂLA ESTE BAIU.OARE O INTRA ȘICĂ ÎN LOCUL LUI?AR TREBUII TOT GUWERMERUL ÎN FRUNTE CU MATAHALA LUCRULUI PROST FĂCUT.?

  26. nu va place bai useristi MUE USR-PLUS Csolos si Valerie si Cloftilde

  27. Rezistii mor de ciuda,una bucata buna l-a ales pe mustacios,pe cand ei au parte de ingalate isterice,depravate si cu sex incert.

  28. Neterminatilor,poate intrebati guvernul de repetenti despre cele 120 mil. doze vaccin. Sau poate o ajutati pe vreajitoarea de la sectorul 1 sa stranga gunoaiele. Protestati pentru asta, tonomate ruginte!

  29. Godacul lui Merkel a dat instructiuni precise Maidanezului Vasilica sa Semneze OUG pentru Deportarea in Desert la Dabuleni a Tiritoarelor cu limba despicata #REZIST – devenite Inutile.
    Reactivarea lor se va produce dupa 40 de Ani.
    Boboru o Cere…

  30. Rezistilor le place in mizerie,mizerie de toate felurile. Niste gunoaie cu ifose-cica progresisti!?

  31. S-au pornit idioții să grăiască ! De drepturile omului au auzit ? Sau au auzul selectiv ? Lasati-l că nu prea mai prezintă pentru voi un trofeu.Daca îndrăzniți luati-i pe actualii la întrebări. Asta daca sunteți curați cum vă pretindeți. Hai , mucles.

  32. Mi-a trimis un prieten din tara linkul continand comentariile voastre.
    Sa adulezi un hot dovedit, inculpat si cercetat in alte cauze penale e o dovada de complicitate morala sau limitare intelectuala.
    Ideea ca hotii nostri sunt buni, iar hotii ceilalti sunt rai e o dovada de perceptie limitata a adevarului. Limitarea e data de intelect. Hotii sunt hoti. Punct.
    Ramaneti linistiti cu Irina si Liviu.
    Intr- o lume normala hotii fac puscarie si pe urma sunt la marginea societatii. Voi ii aduceti sa va conduca. Va lasati mintiti si ei va fura. Si voua va place. Atat puteti.
    Mi se taie orice chef de a va vedea. Nici macar in concediu.
    Stiu ca voi nu va vindeti tara. Ati dat-o pe mana hotilor pe langa care va gudurati. Restul sunt scuze.
    Cand n-ai erectie toti sunt de vina. Tu nu. Ai tot ce -ti trebuie dar de fapt n-ai nimic. Intelectual ma refer.
    Demnitate, mandrie, orgoliu nu va sunt specifice.
    Acu vestea proasta e ca Dragnea nu va poate da nimic. Doar minciuni. Luati-le, pentru voi sunt un mod de viata.
    De remarcat ca sunt romani apreciati in lume.
    Laura Kodruta Kovesi e una.
    De Maia Sandu care se lupta cu mentorul vostru de la rasarit ati auzit?
    N-are barbat cu 30 de ani mai batran sau mai tanar. N-a ciordit si n-a luat insula Belina.
    Am risipit destul timp cu voi. Nici copii vostri nu va accepta inadaptarea intelectuala si sociala, dar n-au de ales.
    Concentrati-va pe eliminarea hotilor din societate. Oricare ar fi. Nu conteaza culoarea politica.
    Nerelevant ca e Dragnea sau Udrea sau care o mai fi.

  33. Astia cu CORUPTIA UCIDE, sloganul lui johanis, sunt aia care II APARA PE PEDOFILI SI CRIMINALI. D-aia fac ei praf gros cu coruptia, ca sa nu se vada pe cine apara.

  34. Dacă se mai indoia cineva de nivelul de educație, civilizație și inteligență al tinerilor „frumoși și liber” #rezist, să citească comunicatele date de organizațiile astea două. Vocabularul este aceleași ca cel folosit de interlopii manelisti pe facebuce când își amenință „dusmanii”, cu accente de demență nazisto-bolșevică.

  35. Hai nu te mai indigna! Si fratele mirificei era un ciorditor si mirifica o impostoare,plagiatoare,extrasa de devalizatori.
    Magar pe magar dezmiarda.

  36. REPLICĂ PENTRU.,DOAMNELOR ȘI DOMNILOR COMENTATORI.LIVIU CU IRINA NU O FURAT CÂT O FURAT ȘI FURĂ ADULAȚII TĂI .PRIETENUL TĂU DIN ȚARĂ ESTE OCUPAT CU,,,MASTURBAREA S AU NAȘTEREA .DAR DE MONȘTRI ,CA ȘI TINE.MÎNCAȚIAI CE PRODUCI PE ORICICIUL LA CARE SE M AI ZICE ȘI.,,,,CUR,PARDON DOS IA PUȚINĂ MUIE,,NEOMARXISTULE ÎMPREUNĂ CU ZOAIELE TALE DE LA GUWERMERIZARE BORFAȘILOR.?

  37. Mai revoltaule, ce a furat Dragnea si in general ce toy urlati ca PSDiustii sunt corupti. ia uita-te la stia sustinuti de tine si gashka de #rezist ca fura cu miliardele IN APLAUZELE VOASTRE. Chiar nu va e rusine? las-o pe maia sandu ca nu a fost aleasa cu sprijinul Romaniei ci al Germaniei in intelegere cu Rusia. Chiar ne crezi pe toti prosti. Laura Codruta Koves.yi reprezinta un sitem corupt si inefcient din ju.stitie. Va veni o zi cand si europenii se vor dumiri/ Dragnea NU a luat Insula Belina. Ea a fost transferata de la Guvern la Consiliul judetean – adica de la stat la stat. De ce dreak va place sa mintiti in halul asta/

  38. Mizerabilii astia nu ar exista fara presa care isi ia leafa de la fatalaul Partu si care sunt popularizati de dimineata pana seara pe toate site-urile miloage ale regimului.Faptul ca aceste scursuri sunt din ce in ce mai putine la comentarii spune totul despre degringolada ideologiei nazisto-useriste .Dupa iarna viitoare s-ar putea ca slugile aflate pe statul de plata al acestor tradatori de tara sa nu mai aiba curaj sa iasa pe strada.E drept ca si Dragnea a crescut la san multe asemenea vipere atunci cand se credea pe cai mari.Speram ca a invatat ceva din asta daca nu ,sa se duca inapoi de unde a iesit pana i-o veni mintea la cap.

  39. Te-ai enervat si ai scapat caii… „N-are barbat cu 30 de ani mai batran sau mai tanar.” Bre, tocmai ce fuse ieri „quatorze juillet” si matale vii cu chestii de-astea… Daca s-o fi ofensat Doamna Brigitte („notre-dame”, cum ii zic francezii), te-ai gandit?

  40. Pe marele corupator Nastase l-au condamnat pentru vreo 150k de dolari in Trofeu Calitatii si de restul de dosare s-a ales praful… oricum erau legate de Termopane, casa matusii, etc. Adica MARI dosare de coruptie cu IMENSE daune. Pe Dragnea l-au bagat ca si-a exercitat influenta fara sa vorbeasca 2 cuvinte direct legate de angajate, pentru 2 ani de salarii… deci tot vreo 100k, restul de dosare sunt deja compromise ca le-au gasit si pe camp.
    In timp ce la Baselu, i-au pierdut si declaratia de la casa in primarie, mosia de la Nana nu se mai stie nimic de imprumut, de cum au fost comasate terenurile. Cand vine vorba de PNL si PDL, n-au fost in stare sa lege un dosar… si nici „societatea civila” nu a fost mobilizata de organizatiile astea.
    Va meritati soarta.

  41. Si eu trimit o reclamatie ca hotzii rezisti din usr, incepand cu hoata de voturi clotilda si terminand cu statuia anal-fabeta bula=i nu sunt in puscarie

  42. @doamnelor si domnilor comentatori
    Toata lumea si-a dat seama ca ce a pățit dragnia a fost făcătură. Sa ghicim ca țara in care trăiești e Suedia? Care prin ambasada ei prognoza cu câteva zile înainte de verdict că la Bucuresti va fi răcoare luni, ziua in care s-au pronunțat? Poate nu suntem noi românii cei mai deștepți dar e clar că nici cei mai proști. Așa că nu te necăji tu de noi. Și ascultă pilda lu i Dabija, dacă tot nu mai trăiești in România.

  43. Talambii astia din USRPLUS spalati pe bibilici de invatatura lui Sorosh ar trebui sa fie vigilenti cu borfasii lor atunci cand actuala coalitie va pierde guvernarea. Exista acum cei din AUR care nu au fost complicii nici unei guvernari securiste anterioare si in consecinta cand vor avea puterea ii pot vana fara restrictii pe hotii din guvernarea actuala.

  44. Îți cam pute „Zmeul”, că
    văd că nu-l mai folosești.
    Nu păcălești pe nimeni. Sti-
    lu-ți de prostocrat rămâne!!

  45. La casele lui iohanus cand incep sa latre rezistii? Dar la zecile de miliarde imprumutate de ai lor care au distrus Romania? Gunoaiele si sobolanii frantuzestide la sect 1 nu ii deranjeaza de loc ?

  46. afară de scandal ticălos și sonorități puturoase de acțiuni chi-chi rău au fost în stare, au dat dovadă de altceva comunitatea # rezist de ani buni de când poluează spațiul public chi-chi rău. Prospăturile politice, real așteptate ca replică la “partidele tradiționale” sunt o adunătură de neisprăviți, speranțe ratate, străini necalificați pentru exigențele țării lor, copiii mai vechii și noii nomenclaturi. Nici o speranță de nicăieri.

  47. @Sandu. Bagă-ți degetul pa gât! Poate reușești să mai scapi de veninul din tine. Ai stat măcar o noapte la bulău după ce te-au prins cu droașca la volan? Să vezi cum este la comun cu borfași, bombardieri și alți bagabonzi de ți-e frică că te ia somnul? Dup-aia să vorbești curcă plouată!

  48. S-au gasit penalii de useristi sa vorbeasca, chiar jegurile cele mai penale in frunte cu Regina sobolanilor care a ajuns primarita la Sect.1 prin furt de voturi!

  49. Bei rezisti turbati nu este foarte probabil sa-l caute degeaba,ca ala nu fuge cum fugiti voi si o sa fugiti de justite,ca deja l-au cautat si in koorul Brazilei sa-i gaseasca shlapii si chilotii pe acolo,dar nu au gasit nimic,incat i-au considerat si procurorii brazilieni cretini pe calaii lui Kiovesoaica care impreuna cu tartorul lor,nazistul Palton voda,toti tortionari ai lui Dragnea,asa ca si ai lui Rarinca,de frica lui Dragnea,nu stiu ce sa mai faca si ce sa mai invanteze pentru ca nu au demonstrat ca Dragnea nu a furat macar un leu de la romanii care romani stiu ca el le-a ridicat nivelul de trai si nu cum le-au furat traiul decent,pe fatza,gasca de nazisti a lui Catzu si Werner,care vor acum sa incalece si toti judecatorii Romaniei ca sa fie ei siguri ca nimeni nu o sa-i mai bage la puscarie pe politrucii nazisti-rezist-iohanisti unde le este locul hotilor adevarati,care au jefuit tzara,care sunt ei.Dar nu foarte probabil,ci foarte sigur,voi rezistii si toti jefuitori vostri veti fi cautati prin toata lumea pentru jaful de miliarde pe care l-ati facut si il faceti pe pamantul Romaniei.

  50. rezist=soros=deep state=washbrainton swamp
    mai rai decat predecesorii lor, comunistii sovietici.

  51. rezmuedezii sunt scur.sura scarbiciilor straine si eventual ale subordonatelor lor romane (prin fiii lor tarati congenital, vezi Regina Gunoaielor , maestrul Selfiu-rilor,Printul nefericit, regele statuilor si alti Nasoi ) , care au virat in 1989 , sa incapa si ele la comisionul masei succesorale de DESFIINTARE a Coloniei.Sunt trimisi special sa fac lucrurile MURDAREce insotesc activitatea oricaror scarbicii defecte.
    Culmea e ca multi spalati pe creiere chiar i-au votat, ca pe Paltanus.

  52. Bey @ Domnilor si doamnelor…,da ce cauti sa te dai tu inteligent cand stii cat de prostovan esti si ca ai trecut ca gasca prin scoala incat nici nu stii ce este aia o insula si ca Belina era o balta parasita de niste puturosi basisti si plina de mormoloci,pe care au preluat-o unii care au investit sa o populeze cu peste si sa o deschida pentru public asa cum au facut altii cu mii de balti si lacuri in Romania.Dar tu care cel mai sigur esti un spalator de vase pe la vreo carciuma de harabete,probabil prin Italia,te-ai luat dupa draga voastra idioata Kiovesoaica si dupa comunicatele ei puerile cu basme pe care si copiii de gradinita le-ar fi compus mai bine.Iar daca tu zici ca Dragnea este hotz chiar ca esti dus fara intoarcere si fara scapare.Dar la spalat zoaiele din farfurii totusi,esti cea ce iti trebuie si nimic mai mult,pana o sa te hotarasti candva sa dai coltzul.

  53. Nu-mi găsesc locul într-o lume a neoliberalismului reacţionar, în care puterea politicienilor este de departe dominată de cea a unor reţele de ONG-uri dornice de Putere – în relaţie directă cu mass-media – , pline de venin şi ură răspând o imensă intoleranţa faţă de oricine (– lideri sau organizaţii –) care nu gândeşte ca ele -, deşi nici pe departe nu au cunoaşterea necesară, de unde interpretări halucinante ale legislaţiei şi un mizerabil comportamentul public, dăunătoare democraţiei; sunt extrem de implicate în victoria discursului ipocrit cu dublă măsură a neoliberalismului.

    Citatele din articol arată adevărata lor faţă. Este asta una a Statului de drept, a egalităţii în faţa legii??? Mie mi se pare faţa hidoasă a urii şi a neputinţei atunci când nu pot perverti pe toată lumea la „imperiul lor” tot mai totalitar.

  54. Detinutul politic Liviu Dragnea bagat in puscarie de ticalosi jegosi si marionete slugarnice este in sfarsit liber si primeste respectul oamenilor normali.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.