Rezultate Bacalaureat 2023: Se afişează primele note. Cum se pot depune contestaţiile

Foto: Digi24

Rezultatele la examenul de Bacalaureat vor fi afişate luni, 3 iulie, până la ora 12:00, în centrele de examen şi online pe www.bacalaureat.edu.ro/. De menționat că, contestaţiile pot fi depuse/transmise tot astăzi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.

Potrivit Ministerului Educaţiei, candidaţii care contestă rezultatul iniţial al evaluării trebuie să completeze, să semneze şi să depună/transmită prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială prin creştere sau descreştere.

Afişarea rezultatelor finale, după rezolvarea contestaţiilor, este programată pentru data de 7 iulie, în centrele de examen şi online pe www.bacalaureat.edu.ro/.

În funcție de notele obținute la Bacalaureat 2023, candidații vor primi calificativul „admis” sau „respins”.

Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească mai multe condiţii cumulat, respectiv:

– recunoaşterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;

– susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 (cel puţin) la fiecare dintre acestea;

– obţinerea unei medii a notelor, la probele scrise, de cel puţin 6.

Peste 130.000 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru susţinerea examenului naţional de Bacalaureat în sesiunea iunie – iulie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

6 Comentarii

  1. Traiasca partidul in tot si toate, era sloganul pcr securist, acum e liber la slogane pentru ca e continuitate. Sloganul dupa anul 2.000 e bine pozitionat de analfabetii functionali din politica romaneasca „diplomat analfabet codos, interzis sa ma intreaca la invatamant si educatie altii”!

  2. Sa vezi lamentari pe toate canalele tv : analfabeti min 45% ,licee fara absolventi ,mostenirea grea a 33 de ani …Profii vor sta pititi neasumandu-si nimic ,asteptand simbria crescuta si noul sezon al meditatiilor .Liceenii se vor hlizi prosteste la Tv spunand ca nu-i intereseaza scoala si asteptand sa plece la mare sau la cules sparanghel . ,,Romania educata” face prapad !

  3. Cei care au luat bac-ul cu 6 vor ajunge ca Mircea Badea,adicătelea plin de bani! Oricum sunt toți admiși pentru Italia și Spania!

  4. Deci cum se poate depune o contestatie sau scriem articole sa umplem pagina?

  5. La asa profesori IDIOTI, REPETENTI si Penali, asa elevi CRETINI !

    Profesorii IDIOTI si-ai meritat marirea salaroiului pentru aceste rezultate.

    Elevul este oglinda profesorilor si a societatii IMBECILIZATE !

    Dupa metoda de predare de pe timpul lui Caragiale cand Marius Chicos Rostogan vorbea despre ,,comeata’’, in colonia Romanica nu s-a schimbat nimic, doar s-au inmultit TRADATORII, CRIMINALII si JEFUITORII.

    ,,Niciun candidat nu a promovat bacalaureatul în peste 50 de licee.
    Numărul școlilor fără promovați la Bac s-a dublat în ultimii 4 ani
    În peste 50 de licee, niciun candidat de la Bacalaureat 2023, sesiunea iunie-iulie, nu a promovat examenul, potrivit platformei bacplus.ro.
    Spre deosebire de anul trecut, numărul loc a crescut. Din 2020 și până în prezent, PNL a condus Ministerul Educației.
    În județele Buzău și Constanța sunt câte 4 unități de învățământ nuci măcar un promovat la BAC 2023. Luni, 3 iulie, rezultatele inițiale ale candidaților care au susținut bacalaureatul 2023 au fost publicate de Ministerul Educației.
    Procentul de reușită reprezintă procentul elevilor care au depășit nota minimă necesară, adică 5 per disciplină, respectiv 6 în total.
    Acest procent este raportat la numărul total de candidați înscriși, inclusiv cei absenți și cei eliminați din examen.
    În județele Alba, Ialomița, Satu-Mare și Harghita sunt câte 3 licee fără niciun promovat.
    Câte două licee fără niciun promovat sunt în următoarele județe: Sălaj; Timiș; Galați; Olt; Teleorman, Gorj; Caraș-Severin; Bacău; Vâlcea;
    Printre județele care au un singur liceu cu rata de promovare 0% se numără: Botoșani, Bihor, Sibiu, Arad, Prahova, Maramureș, Tulcea, Dâmbovița, Vaslui, Giurgiu, Mureș, Bistrița-Năsăud, Neamț.’’

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.