Poporul se dovedește a fi peste politicieni. Asta este rău de tot. Este o catastrofă. Dacă așa le ies și strategiile legate de dezvoltare sau cele privind războiul din Ucraina, atunci chiar ne-am ars.
Poporul s-a prins că PSD și PNL pun la cale niște alegeri prin care să călărească țara încă patru ani. Și, în loc să lase lucrurile în voia sorții și pe mîna PSD și PNL, a ieșit la vot. Alegătorii au înțeles un lucru: campania pentru europarlamentare a fost un fals. În fapt, n-a existat. Ei bine, alegătorii au trezit-o prin vot.
Alianța face majoritatea (zice sondajul exit-poll) și-i dă lui Marcel Ciolacu ocazia să spună că este semnul că el și PSD au guvernat bine. Și că țara va fi bine reprezentată la Bruxelles!
Diversiunile Coaliției și ale Comisiei Europene, amplificate prin cîteva site-uri și televiziuni, au eșuat. N-a ținut nici diversiunea cu partidul extremist AUR, nici cea cu documentul despre Nicușor Dan. În loc să demoleze, au consolidat. Este un alt semn că alegătorii se pun dintr-un instinct civic împotriva ticăloșiei. Cînd este pe față, se tem. Cînd este anonim, la urne, taxează. Alegătorii țin cu victimele atacate pe nedrept.
O altă concluzie. PNL-ul este pe jos. Trece ca apa de ploaie. Vine în valuri mari și scade repede. La consilieri, liberalii au luat mai nimic. Prin multe locuri, joacă rolul de figuranți. Nu mai pot influența deciziile locale decît prin comune. Iar noua stea pentru urmașii Brătienilor s-a arătat numai ca prin ceață și prin parfum. Sebastian Burduja, candidatul superșcolit al PNL, s-a dovedit a rămîne un figurant. Oricît l-au umflat „papa”, Adriean Videanu și Miky Șpagă, tot la coadă a rămas.
Scade și UDMR-ul, semn că și ungurii și românii se uită mai atent la alte dosare.
Televiziunile n-au produs cît au încasat. Gabriela Firea care era vedeta tuturor (cu ce preț?) în loc să cîștige simpatia și-a retrezit ostilitatea. Toți politicienii iubiți de televiziuni au încasat-o. Mai ales, Firea, Burduja și Piedone.
Bufonul de Piedone cu tot tupeul lui de mahalagiu s-a dezumflat chiar înaintea liniei de sosire. Arăta ca o minge de gumă spintecată cu briceagul. Culmea, cu toată gonflarea lucrată de televiziunile lui Dan Voiculescu și de grupul Intact, fostul ospătar de la mesele PSD s-a făcut de rîs (cu PUSL cu tot!). Umaniștii trebuie să încerce iar formula vulpii și să intre într-o coaliție cu PSD ca să se lipească pe listele de parlamentari și să pupe un fotoliu de ministru.
Televiziunile ne-au mai arătat cum la sediul PSD s-au adunat stelele de tinichea, cu Adrian Cîciu, cu șifonatul de Mihai Tudose, cu Marcel Ciolacu și cu Paul Stănescu, alături de enormul Marian Neacșu, secretarul Guvernului. Adică, tot ce a putut produce PSD-ul mai bun. Numai talente politice, unul și unul. Inexplicabil de ce, fără Florentin Pandele și Gabriela Firea. Parcă ar fi stat ascunși într-o debara din Voluntari unde continuau să vorbească despre termoficare și fluența traficului în București .
Ca de obicei, la alegeri, campionul intratului cu capul în zid a fost același Cozmin Gușă. Pe la amiază, el a dat-o pe Gabriela Firea cu niște procente pe care nu le scotea nici Daria Gușă.
„La București, continuă cu Firea pe primul loc,36% iar Nicușor pe locul 2 cu cu 33%. Piedone a a ajuns la 12 iar Burduja la 10” (Solid News).
Făcător de mecanisme goale, ca nucile fără sîmburi, Gușă s-a întrecut în presupuneri și părerisme, arătînd ca și celelalte făcături ale sale, gen clubul de gîndire și clubul de presă.
Doua lucruri sunt clare. Românii nu pot fi luați de fraieri. Și nu suferă de boala absenteismului electoral!

Alegeri noi, aceeasi candidati excroci si nenorociti, acelasi popor timpit care ii voteaza..nimic nou…
Înțeleg unde vrei să bați nenea anonim. Vrei să-mi spui că și „moroii” votează pe tabletă :).
Foarte bună observația!!! Ei uite că asta mi-a scăpat. Dar și ei, n-au treabă pe lumea ailaltă? :D
Acu înțeleg de ce li se spune psd-eilor „ciuma roșie”, din moment ce au făcut pact cu necuratul.
– 19 milioane locuitori;
– 3 milioane imaturi si altii fara drept de vot;
– 3 milioane cu drept de vot la europarlamentare, persoane cu cetatenia romana inafara tarii.
A fost greu ?
Îl urmăresc pe Valentin Stan,știu cine e bocancel dar nu servesc televizor:).Și totuși de ce se consideră că au fost 19 milioane de persoane în listele de votanți, printre ei regasindu-si oamenii părinții decedați? Câți mai suntem prin țară? 19 milioane nu mai suntem.
Popotaru’ armatei si placintaru’ din Buzau au executat in campanie dansul fetelor de la Capalna. S-au tot miscat in cerc fara spuna ceva inteligibil. Nesiguranta si lipsa de idei a fost caracteristica acestor doi impostori. Macar Farfuridi si Branzovenescu erau niste personaje amuzante.
Acestia sa reprezinte interesele Romaniei ?
Parca-l vad pe presedintele Romaniei in negocieri de cateva zile neintrerupte (cum povestea alt neterminat politic), argumenatand gangav astfel: a…a…a..a..mmm….aha. oh.
Inchideti apa, lumina si gazele ca astia ne vor factura chiar de nu mai consumam deloc.
Ah, sa nu uit, coborati bariera dupa voi la granita.
Cat este de adevarat! Femeia te ridica, femeia te coboara, l-a ridicat pe Vicentiu si la coborat pe Sivestru.
Realizati ce soarta ingrata are bietul Silvestru? Si cu bratara si cu control judiciar, cand putea fi un Crinut 2?
Ce nume misto i-a dat ingratei! A pierdut si nume si bunatate de nevasta!
De aia o duceți așa de „bine” pentru că poporul isteț votează cu bețivi turnători-2 mandate și roboți defecți-2 mandate, care nu au nici cea mai mică legătură cu românii. Vai de voi!
Nenea „Fără Nume” îmi place cum gândești dar cred că te înșeli în anumite privințe, la fel ca mulți comentatori de altfel.
Tabletă magică a STS-ului are limite pentru că dpmdv se bazează pe principiul „nu știe stânga ce face dreapta” când e vorba de ajustări minore sau pe înțelegeri subterane între părțile afectate când se impun transferuri babane. Recunosc că și eu am înghițit această „pastilă otrăvită” pentru că părea să explice situația anormală a rezultatelor exit-poll-ului.
Dar dacă privești mai îndeaproape acel 50% ai să vezi că el e format din 30% al ciumei roșii și 20% al celei galbene (adică situația din 2020 sau principiul bobului de orez). Acum întrebarea de 1 milion de coco e următoarea: cum au reușit să-și fidelizeze electoratul, ai să spui?
Supoziția mea sună cam așa: fără știrea lor!!! De unde rezultă că românii nu-s chiar pierduți cum cred mulți, ci foarte fin manipulați.
Dacă vrei să știi mai multe despre manipulări întreabă-l pe Bocăncel de la stația A3, care în ciuda prostiilor pe care le spune îi dă înainte, ceea ce mă duce cu gândul că știe el ceva și doar o face pe prostul. A doua chestiune care rezultă e că această manipulare necesită mult efort de durată ca să obții rezultate, din moment ce Gâdea nu-și ia vacanțe.
Dacă greșesc nu dați cu parul! Încerc să-mi explic anumite lucruri!
Asa este, romanii sunt cei mai isteti din galaxie. Peste jumatate din bravii mei concetateni au votat cu cei care au indatorat tara cu sume record, imposibil de restituit generatii de acum incolo, cu cei care i-au inchis in case si i-au batjocorit incalcand Constitutia si drepturile omului, cu cei care au testat pe ei un „tratament” experimental generator de decese sau boli grave, si nu in ultima instanta cu cei care se pregatesc sa ne implice intr-un razboi pentru prosperitatea altora.
cu ”ordonanta 13” pe care n-o citisera, ăia care aruncau cu pungi de feca le in politisti, ăia de strigau ”d n a sa vina sa va ia”, ăia de sunt bine platiti de multinationale nu pt. creiere, ci pt. munca de sclavi, ăia voteaza constant cu alde mu cușor, clotilde, fritz, alain ș.a., nu bietii bucuresteni din ce in ce mai putini ramasi in viata.
Au reusit aproape sa distruga Capitala in favoarea kolosvarului ridicul, in favoarea antiromânismului ardeleniesc.
Aud ca in Capitala s-au aciuat in ultima suta de ani un milion de ardeleni de frica ungurilor, dar recunostinta e floare rara. Nistorescule, Orastie e in ardeal?
nicusor dan , este primar general ! in rest , singe , lacrimi si regrete ! pt. oamenii cinstiti si buni , este de bine ! ailalti , sa zica bogdaproste daca vor ramine cu ce au jefuit ! ceace nu prea cred ! lumea se desteapta !
Nu credeam că mai există orbi intr-asa hal,vă dau socialiștii cu o mână și vă iau cu minim 3 din buzunar.pensiile și salariile sunt fin împrumuturi,cine le înapoiază cu dobânzi exorbitante și din ce buzunare? Nu sunt comasatii lgbdq? Eh nu,sunt obligați să legifereze căsătoriile homo,așa că în curand, veti avea toată agenda ticaloasa pusă în aplicare.Daca n-ar fi ultimele glugi de coceni,executanți perfecți și dornici sa-si păstreze beneficiile absolut nemeritate,înțelegeam să existe iluzii.Avem cap,logica nu ne mai trebuie.
Sa nu plangeti dupa tanti Pandele ca joaca la multe capete ca in tinerete si merge la Brusel socialii au 12 locuri. Sincer eu am votat romaneste.
Am avut un soc datorat sindromului Stockholm si am votat cu toti si cu domnul Hitler cu toti am terminat tot tuşul din cabina.
„Nu s-au saturat de ce se intimpla de 34 de ani?”
Poporul roman nu este legionar si nici LGBTist, deci a votat cu cine le creste salariile si pensiile. Tu o duci prea bine, se pare, de vrei dictatura militara in retragere, la pensie, chelara.
Exista doua institutii mai marunte decat politicul: presa si justitia. ADIO!
Dilema: Sectorul 1 era plin de gunoaie si de sobolani? Daca da, cum a fost votata masiv, Clotilda? Este vorba despre acelasi blat ca la capitala? Noi va dam, voi ne dati, facem pace intre… Concesii politice, strategice…
Nu popor istet, STS DISCIPLINAT….Cum poti crede ca vreodata acest besmetic nicu sordan poate castiga o alegere si DE CE….
se rupe lantul de iubire… cine pe cine mizeaza? ha ha ha ha ha
gunoaiele, ca de fiecare data vor mai mult decit au…
Sa-mi fie iertat,eu nu prea vad inteligenta acestui popor din care fac parte!
Nu s-au saturat de ce se intimpla de 34 de ani?
Sau poporul a votat cu totul altfel si softul de peste ocean a rezolvat alegerile?
Hahaha, ATI INFRANT, 09 Iunie va fi zi libera, sarbatoare nationala ca la sirbi. Ati avut ocazia sa simtiti pe pielea voastra cum finul unui (editat), v-a mintit vreme de 1 an si voi ati inghitit gogosile lui ca pelicanii. Minciuni bazate pe borfasii (hoti de rufe de pe sarma de uscare) plecati la „munca” in alte tari de traditie. Cat a facut, 10 % si 3 % la Bucuresti si 3% la Brasov (Tanasa) ? Pe bune, ati fost furati la greu, si-au batut joc de Vlad Tepes, Misu Margeiasu’ si Fane Babanu’. Gitanu’ a furat si istoria Romaniei. Astia sunteti, atata puteti !
Nistorescu e fericit ca a pierdut Firea si ca (editat) a castigat, de aceea spune ca poporul e isteț, cand, de fapt. el este imbrobodit cu minciuni pe care nu le poate deosebi de adevar. Asta e istețime? 10 ani cu bășilă si alti 10 ani cu dușmanul ălălalt?
Ehe, sa vedeti inca patru ani cu mucuș… la primarie… Ghinion cu clocotilda.
Tuasu analist Coti nu se intreaba cine a dat 100.000 de voturi la UDMR pentru a face 5% ? Mai ales ca de data aceasta este putin probabil ca voturile sa vina din Romania ! Cautati prin zona libera de la Oradia, pe la Bolo. Puteti face o analiza, ceva, pana la cotor, o data, macar ? Lasati-va de politica, s-a dovedit ca in politica nu aveti mana buna sau fler, ceva.
‘Poporul isteț’ va plăti, ca întotdeauna, ‘ghidușiile’ aleșilor! Cât de masochist să fi ca să votezi, din nou, Clotilde Armand sau Dominic Fritz ?!
tomlin spune:
10 IUN. 2024 LA 8:09
Postare falsa gratie zgarceniei proverbiale a patronului care refuza sa puna un login la site !
Hillary Clinton a primit directive de politică externă și a coordonat politica internă a SUA cu Soros, împreună cu zeci de milioane de dolari în sprijinul campaniei prezidențiale de la miliardari. Sistemul electoral american fiind printre cele mai proaste din lume. România este un stat vasal al SUA, așa că lucrurile sunt mai rele. Americanii, sau mai bine zis statul paralel american, nu are niciun interes să susțină formațiuni politice care pretind suveranitate și independență. Din contra. O frauda masivă de la început până la sfârsit.
Bine a zis cine a zis,drepturile se cer în strada,nu la urne unde rezolva STS-ul coloniei subjugate! Democrația clamata este o mascarada prin care se mai fura niște bani,atât și se mai slăbește presiunea populației nemulțumite.
Ne-au dat satrapii circ și un colț de pâine,după alegeri,vom culege doar suspine.Dar un popor indiferent cu soarta lui,nu merită mai mult.
Vicleanul nu are drumul drept,circula pe „comasate” ba mai uzează și de Sosoaca pentru a sparge grupul suveranist.Istet popor,își răsplătește calaii!
Ca de obicei România (editat) Europei. Își merită soarta când Vestul a ales schimbarea!
A cistigat NICUSOR DAN ! NICUSOR DAN , este vechiul si noul PRIMAR GENERAL al Bucurestiului ! Am mai spus si altadata , cea mai puternica arma a unui om este cugetul curat ! Este cazul de fata ! Felicitari si sanatate , omule ! Aerul este mai respirabil in Bucuresti , acum ! Felicitari si celor de pe aici care au crezut in puterea bucurestenilor de a se salva si de a da un semnal de Renastere !
PSD a castigat 27 consilii judetene, iar PNL 10.
Editoriale scrise degeaba, cititorii Cotidianul.ro si românii din țară sunt mai destepti decat Cornel Nistorescu.
Oricât a calarit subiectul Gabriela Firea, lui Nistorescu îi rămâne să bombăne, Gabi pleacă la Bruxelles.
”Cineva trebuie să spună că „discursul” -devenit celebru- al domnişoarei din Ineu nu este decât un teribilism al unui copil deştept dar care încă nu a înțeles care e rolul şcolii -aşa imperfectă cum este ea-, nu a înțeles încă exact că ea este responsabila propriei sale vieți în care, din ce iți se dă şcoala, tu triezi, extinzi, utilizezi în clădirea propriei personalități. Mesajul meu către tânăra domnişoară e să-i doresc succes, să-şi pună ca țintă ameliorarea țării noastre, astfel încât copiii ei să fie fericiți. Şi să o invit să continue să-şi clădească personalitatea -încă în formare- pe fundația a ceea ce şcoala, aşa cum e ea, i-a dat.” Daniel Funeriu, fost ministru al Educației.
Votul popular se respectă, nu se explică. Poate fi interpretat în fel și chip, dar respectarea rămâne sacrosantă.
Aparent România merge pe contra-sensul european.
Dacă privim însă mai atent, în Germania AfD a fost adus la putere de politică falimentară a administrației Merkel (imigrație necontrolată, dependența energetică totală față de Rusia putinistă etc). Revoltă populației este de înțeles, pe fondul epuizării resurselor ideatice ale partidelor tradiționale – cu excepția creștin-democraților.
Nici în Franta lucrurile nu stau mai roz – vezi efectele întârziate ale prăbușirii imperiului colonial, oscilațiile impredictibile ale oastei de strânsură a președintelui Macron dau volatilitate spectrului politic. Accentuată de voltele liderului Macron – afirmarea morții cerebrale a NATO înlocuită rapid de rolul asumat de lider în campania ukrainiana sunt asemeni cvadraturii cercului…
Austria e cel mai bun exemplu al limitelor unui populism ieftin, de cârciumă de cartier, practicat de administrația Nehammer, care parcă invită extremiști să preia puterea.
Pe noi ne-a păzit Dumnezeu de asemenea prostii. Simion, Șoșoacă sau Cioloș rămân, slavă Domnului, experimente (editat) de un corp electoral relativ proaspăt. Deocamdată…
Antagonizandau-i pe tineri cu varstnicii, reusesc sa-i scoata la vot. Dar, ce vor ei?
Ai nostri tineri la Paris invata
La git cravatei cum se leaga nodul,
S-apoi ni vin de fericesc norodul
Cu chipul lor istet de oaie creata.
La ei isi casca ochii sai nerodul,
Ca-i vede-n birje rasucind mustata,
Ducind in dinti tigara lungareata…
Ei toata ziua bat de-a lungul Podul.
Vorbesc pe nas, ca saltimbanci se strimba:
Stilpi de bordel, de crisme, cafenele
Si viata lor nu si-o muncesc — si-o plimba.
S-aceste marfuri fade, usurele,
Ce au uitat pin’ si a noastra limba,
Pretind a fi pe cerul tarii: stele.
Stupid people..!
” Ca și în alte dăți, calitatea umana a celui ales va arata și gradul de educație a celor care l-au ales”!
Cum sa nu fie un popor de (editat) dacă au ajuns sa voteze o asa alianță toxica si impotriva firii?!
Se vede din cosmos ca a fost un troc între maharii care trag sforile pt.a fi siguri ca își obțin scaunul la europarlamentare fără sa le pese ca au vândut afectiv Ardealul pt.marsaviile lor.
Prezenta slaba la vot în orașe și municipii a avantajat PSD…iar dacă și în 2024 mai sunt votanți PSD atunci chiar ca suntem un popor degenerat!
Se vede din cosmos ca
scenariu pt prezidentiale: psd si pnl cu catindati proprii pentru a face culoar alesului stapinilor? vom vedea…
O vorbă veche zice cum că,.”fiecare popor iși merită conducătorii și fiecare conducător iși merită poporul,” Dar totuși, azi să pui ștampila pe unii comasați,.. Hmmm,.. Grav.
O mizerie! 54% pentru viermii țării? Si poporul isteț tace.La Bruxelles ne reprezinta aceleași slugi ticăloase,le plătim trădarea? Bine.N-avem nicio șansă. Pregătiți-vă provizii pentru războiul în care vom fi impinsi!
Miza a fost ramanerea sau neramanerea Ursulei Von Der Leyen sefa. Poporul a decis sa trimita vreo 25 de patrioti romani in frunte cu Rares si Tudose in Parlamentul European care, sigur, ne vor reprezenta interesele cu cinste! deci, poporul roman fiind istet o doreste in continuare pe Ursula. Restul nu conteaza…ora exacta se va da de la Bruxelles si, la fel ca in ultimii cinci ani, ne vom incolona si vom zice DA inainte sa ne zica Ursula ce sa facem! Istet popor! Traiasca Poporul Roman! Traiasca Ursula!
Core, încearcă să vorbești cu charlie pe WhatsApp. TIM
‘Doua lucruri sunt clare. Românii nu pot fi luați de fraieri. Și nu suferă de boala absenteismului electoral!’foarte adevarat
Pot candidatii fara noroc sa spuna azi (si in continuare)orice,cifrele vorbesc!
Multi dintre cei care au fost legitimati prin vot,isi vad de treaba din aceiasi postura:Nicusor D.,Boc,Fritz,O.Vasilescu,Lasconi,etc primari in exercitiu care si-au spulberat contracandidatii
” Popor isteț cu politicieni mărunți”
F bun titlul.
Aceste alegeri au fost despre anticoruptie. Geaba intoxicare, geaba ”munca” unor televiziuni smechere si politruci, romanul STIE sa faca diferenta. S-a fructificat si momentul bun cu scamadalul mafiei Coldea. Romanul a fost mai stapan pe votul sau.
La capitolul partide (PSD/PNL) se vede clar cat de ”iubite” sunt . S-a ales omul si nu partidul. Procentele mari ale PSD+PNL nu sunt despre iubire, ci despre aparatul mare ale celor doua partide. Sunt greu de dat jos. Atat timp cat PSD/PNL vor domina scena politica, coruptia, siguranta cetateanului, lupta antidrog etc nu vor fi eliminata. Astept momentul cand acesti doi mastodonti corupti vor fi dislocati de la banul public. Sper sa nu mor pana atunci.
@ Alții care ”rumegă”, Mircea Bade ,,spumegă”,
Fanatik
,,Ce spune Mircea Badea despre realegerea lui Nicușor Dan în funcția de primar: „Se închide orice miorlăială””,
dacă ,,o fi pe treaba lui” cu, libertatea de exprimare a, ”clanului sfincșilor”, ?
„…toate lucrurile pentru care îți faci griji, vor disparea. Oamenii care te critică vor dispărea, tu vei dispărea și toate îngrijorările despre cum te privesc oamenii sau că unii au spus ceva rău despre tine și ești acum furios din această cauză este pierdere de timp și de energie. Marcus Aureliu arăta că singurul lucru pe care ar trebui să te concentrezi este să îți îmbunătățești ceea ce faci. Orice altceva este o pierdere completă de timp…”
Stiam de povestea IP-ului si de aceea am vorbit despre mine. Ar fi fost o lasitate sa nu o fac.
„Lupta cu varstnicii”, este un steag fals. Da, varstnicii au trait niste vremuri, nu pot fi dusi usor de nas…
Charlie, eu am propria personalitate, propria experienta de viata, propria filosofie, propriile naivitati… dar, fii barbat, nu cu mine trebuia sa „te lupti” in idei si in cuvinte.
@livia: au votat ștampilele in plus, doua la număr, adică, la 3 cabine de vot au fost alocate 5 stampile sa poată stampila pe banda rulanta buletinele in momentul când nu erau cetățeni în săli! Apoi s-a rotunjit adunarea prin metoda Anastase-pdl.
Întreținerea minciunii cu „au participat la vot 50 virgulă ceva la sută” ca-n lumea bună democratică. Da, românii sînt deștepți, iar „ca neam n-au greșit niciodată în istoria lor” (P Țuțea), așa că n-au pus botul la validarea pre-alegerilor (candidații au fost prealeși) numită alegeri, au stat acasă.
Ce gluma.. freieri sunteti pentru ca ati participat la circul asta gretos. inclusiv matale, editorialistule
Mascarada asta de rezultate făcute de pieleamu,sunt de fapt ce a transmis ambasada sclavilor că trebuie să fie,mă îndoiesc ,că ele sunt voința cetățeanului
Jos cenzura securiștilor!!! V-ați supărat că v-am făcut isteți? Închideți comentariile, că oricum sunt de kko.
Apa caldă dăunează grav sănătății!
Totul pentru front, totul pentru victorie!
Pupat Piața Endependenții. Atât s-a putut.
Slava!
Daca iese Clotilda, in ciuda a tot ce se plangeau oamenii, este clar ca se reface „scoala de gandire franceza” din care face parte Nicusor si ea cu familia ei.
Deci la compasate au intrat in aceeasi cabina ciuca si ciolacu si au iesit rares si tudose
Este 7.40 si nici un rezultat real nu comandat/platit lui Pieleanu si Palada care au devenit prezicatori utili pt metoda Clotilde.
Franta, Belgia, Germania au schimbat foaia, oare romanii sunt prizonierii exit poll-urilor? sau ale lui Videanu?
Popor istet? A votat poporul, sau tableta sts? Nici nu conteaza. Slugile au castigat; nici nu se putea altfel.
vot inutil, nu s-a schimbat nimic… sa astepti schimbari in situaita in care se face mereu si mereu acelasi lucru iar actorii sint mereu aceiasi, la fel si cei care ii manevreaza din umbra, este inutil.
bucurii marunte fara niciun fel de relevanta…
Isteț pe dracu…
Cu 54% pesedeală, popoul numai isteț nu e. Mai degrabă suferă de sindromul femeii bătute care se-ntoarce cu ochii-n lacrimi la caftangiul care i-a promis a cinșpea oară că s-a schimbat. Atâta e, atâta se poate.Poate fac indienii cu ghiozdan pe trotinete vreun partid care sa scoată Rromânia din beția cu manele a prostanului majoritar, altfel va râmâne doar numele din ea.Aia cu”mintea românului de pe urmă” poate fi înlocuita cu succes de aia care zice că”de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere”.
Votul politic spulbera extremismul din Romania .Alianta aflata pentru inca 4 ani la putere cistiga 54 de procente vot politic .AUR si Forta Dreptei au fost ciuca batailor .In functiile de primar omul sfinteste locul .Partidele nu au avut nici cea mai mica influenta .Drula ,Simion, Barna si Orban se pot duce la culcare .Ciolos nici macar nu mai intra in calcul .Sosoaca s-a facut de ris .Ciuca aduce PNL la 28 de procente vot exprimat nelasind PSD sa isi poata face de cap .Romania si rezultatul alegerilor reconfirma situatia politica actuala dar trendul partidelor ce visau la un scor cu doua cifre devine si mai descrescator.Nu mai au ce spune .Si-au consumat inutil benzina si au inceput sa dea rateuri .Orban fost de PNL si Barna au fost spulberati politic de mult de catre Iohannis .Aceste doua foste forte politice numite AUR si ADU(USR) nu mai au un viitor daca isi pastreaza ca si vectori de reprezentare reprezentantii la virf .Cetateanul a aratat ca stie sa faca si diferenta politica si cea administrativa .Iohannis iar a cistigat .Urmeaza alegerile Parlamentare comasate cu cele Prezidentiale ce il vor transforma pe Ciuca in Presedinte . Alianta PSD-PNL va ajunge undeva la 60 de procente dupa redistribuiri .Bucuria cea mai mare o reprezinta disparitia partidelor mici de tip balama din viitorul Parlament .Cetatenii au dat o lectie de intelepciune .Urmeaza alegerile din SUA unde Trump pierde .Macron dizolva Parlamentul aratind in fata intregii lumii si a cetatenilor frantei ce inseamna democratia .O decizie extraordinara ce ii pozitioneaza pe extremistii in perdantii alegerilor viitoare .Poporul i-a aratat lui Macron nemultumirea si Macron le artata greseala pe care au facut-o dar asta doar o data .
@ Deci, dacă ar putea fi o activitate de ”lobotomizare” a electoratului, cu contol judiciar la o parte din servicii secrete, cu ce alte efecte, ”activități” probabil la alții practicate de mai multă vreme, ?
Spunea un genetician că stângomanii au probleme pe filet. Procentul constant al feseneului arată că Cernobâlul a lovit adânc.Sau, poate, altele mai vechi…
Redai niste rezultate dar nu le explici. In timp ce in Europa partidele suveraniste au inregistrat succese,in Romania tuturor manariilor partidele AUR si SOS in special nu s-au incadrat cotelor valului european. Adica sa fie romanii din nou mai nepriceputi ca ceilalti comunitari? Este greu de crezut. Mai simpla este explicatia ca cele doua partide nationaliste au ‘cedat’ in jur de 20 de procente coalitiei PSD_PNL. Din nou se dovedeste ca Romania lui Johanis este cea mai disciplinata tara din UE.
Este evident oricarui om rational ca din nou a votat „tableta” baietilor destepti. Cel putin paradoxul din Bucuresti sustine aceasta afirmatie care poate fi extinsa insa la nivel de tara. Adica aceiasi cetateni in cabina voteaza pentru clientii lor glonalisti la primarie in procent de peste 40% insa la europarlamentare ii prefera in acelasi procent pe cei nesuferiti lor din PSD-PNL in timp ce pe ai lor ii voteaza ceva mai sus de 1o% ! ! ! Poate ne explica Pieleanu acest paradox.
Citind articolul am senzația că privim spre lumi paralele. Siluirea evidenței după bunul plac, cu interpretări taman pe dos, e jenantă.
1. Comasarea alegerilor locale cu cele pentru Parlamentul European le-au dat celor din urmă un imbold – au mobilizat la urne peste jumătate din populația țării. Altfel nu se ducea nici dracu’!
2. Alianța PSD/PNL a obținut 54% din voturi. Rezultatul e mai bun decât suma scorurilor individuale obținute de către cele două partide.
3. Dreapta unită a înregistrat un dezastru – 12% pentru 3 (trei) partide, care emit pretenții de guvernare, e cam puțin…
4. Clownul Simion a fost sancționat de electorat cu parcarea pe linia de centură – 10% din voturi deschid calea spre lipsa totală de relevanță a efemerei sale formațiuni politice.
5. Șoșoaca obraznică e de acum istorie. Va rămâne ca o bășică dezumflată.
Însumând, alegerile localele și europarlamentare au mai luminat hățișul nechemaților guralivi din politica românească. Principalul merit este ca au confirmat un trend spre predictibilitate. Câinii latră, caravana trece!
vrajeala, am fost la vot si n-am fost lasat sa votez doar pentru Primarul General si Consiliu… fara sector, de unde vine obligativitatea asta sa primesti 4 buletine de vot n-am inteles, si nici n-am asteptari ca o sa explice vreodata cineva, asa ca am renuntat sa mai votez la locale. nu accept sa distrug/anulez buletinele de vot doar ca sa fie echivalate cu ale alora care nu s-au prezentat la vot deloc. @Iude – pai sunt ai lu’ Realitatea, ce pretentii poti sa ai
Popor roman deștept? Hai mă ,las-o baltă. Ce gluma bună.Ma Editat la cat fura și vinde ăștia (pnl PSD) tu îmi spui de popor deștept?
@ Metodă oareacum simpluță , au făcut previziunea după care au găsit și cu ce s-o obțină, că nu ar fi vreo noutatea când apare și UE și dă cu Barroso și Rompuy , ?
Ale cui jocuri?
L-au expus pe bietul doctor Cirstoiu, l-au bagat la deruta pe Burduja, au asigurat-o pe Firea la euro si a iesit cine trebuia.
Alegeri comasate, primari dintr-un singur tur, parlamentari le liste de partid (si nu individual).. si poporul tot nu intelege ca intreaga clasa politica nu face decat sa se decupleze cat mai mult de alegatori si sa nu isi asume responsabilitatea.
Votati-va in continuare hotii, coruptii si politrucii. Si tot va plangeti ca sunteti furati si saracii Europei.
@ Probabil campania ”Coldea, Cocoru și Dumbravă” a favorizat obținerea unor sonaje mai apropiate de ,,previziunile SECU”, ?
Popor isteț?
-langa Râmnicu Vâlcea este/era un shtrand cu apa sarata,
foarte sarata:
unii se defecau in bazine doar cat sa-si vada materiile fecale plutin,
asta inseamna VOT!
-Poporul nu e isteț
nici nu poate fi.
Liberalii au facut ceea ce infaptuiesc deja de ani multi: cladesc la gramada de gunoi de grajd in speranta ca le iese o piramida care sa-i adaposteasca pe lumea ailalta a politicii. Iar comasatii au furat serios la europarlamentare, un sapte-opt la suta, ca asa le-a ordonat. Leyen. Care a justificat ca daca in. Germania si in . Franta nu se poate fura, macar pe la periferia guberniei europene, sa mai reziste mandarinii populari o tura.
Domnule Nistorescu îmi pare rău că vă dau o veste proastă, dar de când l-am auzit pe Rareș Bogdan spunând că misiunea celor de la putere e să trimită cât mai puțini „extremiști” în parlamentul european am realizat că acesta e ordinul primit și că „băieții de la butoane” se vor executa. Vă spun asta pentru că omul a fost mereu o portavoce conștiincioasă, doar nu degeaba merge la piață la costum și cu ceas scump la mână.
Presupunând că s-au fraudat și că puteti dovedi acest lucru ce pârghii aveți la îndemână pentru a îndrepta răul făcut?
Iar legat de „comasați” sunt două lucruri neplăcute care trebuiesc reamintite:
– sunt aceiași care în perioada „carcalacului” nu au avut nici o problemă în a ne lua drepturile ceea ce mă face să cred că ai noștri au memoria scurtă;
– sunt inculți din punct de vedere profesional (analizați textele și faptele lor de nu mă credeți).
Parcă mai era un individ care a fost pe la ProTV și candida la primăria capitalei, evit sa ii dau numele, e ăla care se perinda când la RTV, când la realitatea, de fapt, peste tot, candidat de servici la fiecare 2-3 alegeri. Ce a agățat, un refuz scârbos de la cetățenii bucureșteni?
Domnule Nistorescu, cu toata dragostea, Dvs. nu intelegeti miza momentului. Va bucurati pentru o mizã personala, aceea ca Firea sau Piedone au ratat alegerile la Bucuresti dar problema cea mare acum, in vreme de beligerantzã, este schimbarea raportului dintre suveranisti si sorosisti (promotorii rãzboiului cu Rusia) la Bruxelles. Ori, dupa exit.poll, suveranistii români stau foarte prost in timp ce TRãDãTORII NATIONALI PSD-PNL – supusii Americii (promotor agresiv al rãzboiului prin împingerea insistentã a europenilor in razboiul cu Rusia) AU LUAT PESTE 50% in Parlamentul european. Daca aceasta nenorocire electorala se va intampla in prea multe tari UE, atunci o vom avea din nou pe criminala si corupta si agenta americii – Ursula von der sula – sefã peste Comisia europeana inca 4 ani! Nenorocita asta si cu acolitii ei gen Borell et comp. nu vor ezita sa ne impingã la dezastrul total. Mã rog la Dumnezeu ca in tarile mari ale Europei sa invingã suveranistii si sa trimitã la conducerea colhozului european si alte fetze decât soimii dementi ai rãzboiului si ai green-deal-ului bezmetic si ai nimicirii Europei in favoarea Americii. Amin!
de cand a ajuns cotidianul oficina progresista???? scarbos
Ambasada a dat, ambasada a luat, fie numele ambasadei binecuvantat!
S-au afișat procente ireale de la exit-poll, care îi dau “câștigători” pe ciuma roșie și galbenă!
Dar e foarte ciudat și suspect cum pe fețele “câștigătorilor” apărute la tv, nu se vede nici urmă de bucurie că “au câștigat”, ci mai degrabă zici că au fețe de morți, striviți și cu priviri speriate.
Asta spune multe!
Dacă au câștigat pe bune de ce au fețe triste ca la priveghi ???
Și eu presupun că în noaptea asta vor să mătrășească sacii cu voturi pt a putea confirma rezultatele mincinoase afișate după exit-poll.
Lupta este total inegală !
Întreg sistemul diabolic este turat la maxim împotriva poporului român de a nu-și putea manifesta voința.
Doamne nu ne lăsa 🙏
istetime, 52% FSN, 14% AUR…
Astia voteaza 35% PSD si daca ii duci in gulag!
Nu ne mai vindecam…
@Realistic: nu cred că au șanse ăștia doi batistuta rujat sau meclă turtită de bețiv din cauza că plavanului de lux nesimtit trebuie sa ii asigure locul principal în puf de lebădă jegoasa la UE.
A castigat din nou SECU. Nu exista deloc dubii in aceasta privinta. La locale unde se manuiesc banii publici au ramas sau au castigat baietii agreati de asa zisii intreprinzatori din totdeauna abonati la investitii, de la cele marunte la cele uriase ca cifre. Doctorul Oprescu a reusit sa-i elimine pe acesti mafioti dar a platit greu pentru asta. La Europarlamentare „gand la gand” cu bucurie: atat comasatii cat si baietii Secu iubesc exact aceeasi politica externa impusa de stapanii (actuali). AUR dar mai ales SOS au inregistrat procente in care nu cred nici macar cei care nu i-au votat. Numai un alt vant nou din exterior va mai putea schimba ceva in Romania
Spre surprinderea mea doar bucureștenii i au „pedepsit”. Altfel cum de au 54%?
Asta e poporul „istet” care a votat un Petrov turnator la securitate de doua ori si un dulap gol care n-a facut nimic tot de doua ori! Acum dupa acelasi model de prostie si ignoranta pe care l-a avut cand a votat Iohannis, poporul a votat Nicusor un individ care n-a facut nimic vreme de patru ani. Bine ca votul a fost iar securizat de STS ca cine stie ce s-ar fi intamplat!
Europarlamentarele au devenit o sinecura cu bani multi.Asta a fost miza reala ale acestor alegeri. Au vrut comasarea alegerilor ca sa nu se discute nimic de ce va fi in UE.Firea va fi europarlamentar asa ca nu va suferi dupa primaria generala. A jucat un teatru ieftin si de prost gust.
Apropo, cât a luat că procent partenerul lui Firea? Un scuipat sau îmbrățișați pentru continuitate? Despre Firea an scris destul și e realitate, la fel pentru Burduja, Piedone, babalaul prost avea șanse dar jurnalistii i-au scos gunoiul la vedere și s-a dus dracului in hău, ficiorul a prins primăria(nu am avut datele personale), plicsor ban a prins bine nu pe munca proprie, interesele s-au intersectat cu brio, clotilda, canci primărie, la fel o să fie plăvanul împuțit de lux nesimtit, doar un uriaș compromis prin șantaj îl trimite în funcție departe de tara in confort luxos, vina e a lui Ciolacu pentru coaliția infracționala care înșală cetățenii. Cică PNL și PSD au 54% voturi, dar uita intenționat că e coaliție din voturile se împart la doua partide ajungând la maximum 27% voturi pentru coaliție! Jegurile infracționale, se vor despărți acum, pentru că, multi primari au candidat pe liste PSD și au câștigat, cică. PNL se va retrage din coaliție și vor aduna voturile lăsând PSD cu limba scoasă de nici 27% din voturi nu vor mai avea. Hoțului de furat îi e frica, așa și cu PSD-ul dar vor rămâne furați și fu.uti că iepurii fricoși. Sa vedeți răgete pe micile ecrane.
Parerea mea personala este ca miza era europarlamentarele iar poporul nu a fost deloc istet daca l-a votat masiv pe Rares B sau pe M Tudose. Acestia nu vor face nimic pentru aceasta tara pentru ca nici in ultimii ani nu au facut mare lucru! Restul, pe intern nu conteaza!