Risc de viituri în zece bazine hidrografice

Specialiștii Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) instituie Codul Galben, începând de astăzi, 24 mai, ora 13:00, până la ora 24:00. Vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Ier, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru și Nera, în județele: Cluj, Bihor, Sălaj, Maramureş, Arad, Caraș Severin şi Satu Mare.

În intervalul menționat se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri, existând probabilitatea depăşirii cotelor de atenție.

Aceste fenomene se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare ȋn intervalul 24.05.2023 ora 16:00 – 24.05.2023 ora 22:00, pe unele râuri din judeţele Maramureş, Sălaj şi Bihor, spun specialiștii INHGA.

Având în vedere atenționarea hidrologică actuală, recomandăm respectarea măsurilor dispuse de autoritățile de la nivel național, județean sau local cu responsabilități ȋn gestionarea situațiilor de urgență generate de inundații, se arată într-un comunicat emis de INHGA.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. Lăsat-o baltă cu .,BIHORU.Nu că aici nu S arcuri lemn.Nuu.Ba da se fura dar nu că în restul județelor afectate.E.,Ce m ai,să fie,viituri,să fie,dar acolo unde munți au rămas goi,dar cu acordul localnicilor Tineri mă gândesc că sânt în acele județe,cu forță.Dacă vor că pădurile să nu li se m ai fure le vor apăra,alfel.,NU.Așa că vor avea parte de fenomene,hidrologice.E asta E,nu poți fi cu toate.ce am avut și cu ce ne alesaram,dupa89.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.