Roberta Metsola: Locul României este în Schengen

Locul României este în Schengen, a scris miercuri, pe Twitter, preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, după întrevederea avută la Bruxelles cu prim-ministrul Nicolae Ciucă.

„Nu mai trebuie pierdut timp”, a transmis Metsola pe pagina de socializare, unde a postat mai multe fotografii de la întâlnirea cu şeful Executivului de la Bucureşti.

Evocând sprijinul consecvent şi activ al forului legislativ european şi al preşedintei Roberta Metsola faţă de obiectivul de concretizare a aderării României la Spaţiul Schengen până la finele anului, premierul Nicolae Ciucă a mulţumit pentru această susţinere.

„Rezoluţia adoptată recent de Parlamentul European recunoaşte pe deplin aşteptările legitime ale României privind aderarea la Spaţiul Schengen, ceea ce ne dă încredere că acţiunile consistente asumate de România privind aplicarea standardelor acquis-ului Schengen oferă baza solidă pentru adoptarea rapidă a unei decizii politice favorabile”, a declarat premierul.

Şeful Executivului român a reconfirmat şi interesul comun pentru consolidarea unităţii de acţiune şi a coeziunii Uniunii în faţa provocărilor actuale. În acest context, el şi-a exprimat aprecierea deosebită faţă de acţiunea consistentă a Parlamentului European şi faţă de viziunea pragmatică a preşedintei Roberta Metsola în favoarea unui răspuns rapid şi ferm al Uniunii în faţa războiului Rusiei din Ucraina.

„Schimbul de opinii a confirmat convergenţa de viziune privind necesitatea consolidării sprijinului robust al Uniunii, al instituţiilor europene şi statelor membre pentru avansul Ucrainei şi al Republicii Moldova în pregătirea pentru aderare, conform opţiunii lor strategice europene şi în spiritul statutului lor de ţări candidate”, arată Executivul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

21 de Comentarii

  1. Le-au tinut soldatii la frontiera de intrare in RO, hahaha ? Tare ca untul la Soare.

  2. Șengănu’ pare că-i legat de Kalergi, corcire. Ce nevoie am eu de șengăn? Unde, cu acte românești, nu pot merge-n Europa?
    Că ilegali din Europa nu pot intra în România este foarte bine.

  3. Dacă se roagă în genunchi întregul Parlament în frunte cu Johanis să nu fim primiți în Shengen, tot ne vor primi. Nu are acum România nevoie de Europa cât are nevoie Europa de România să-i apere granițele. Toată această fandoseală o fac pentru a ne determina să credem că este în interesul nostru, să ne întărim granițele în interesul nostru, pe cheltuiala noastră iar ei să beneficieze de securitate gratis, cu toate beneficiile ce decurg de aici. Țeapă, ca de obicei. Cacialma! Prosteală pe față, ba să vezi ce vor mai defila băieții deştepți cu măreața realizare măreață!

  4. Trăznitor costumată Roberta. Domnul Ciucă același zâmbet de statuie Buda.

  5. Vorbe goale de amagit prostii romani. Romania ar trebui sa intareasca controalele la granita pentru marfurile dubioase venite din Ucraina sau Olanda. Sa stea cate 2-3 saptamani in vama, caci nefiind in Schengen trebuie sa fim vigilenti.
    Pe de alta parte Romania ar trebui sa sesizeze in Parlamentul European ca Olanda este placa turmnata a Europei pentru traficul de narcotice, Olanda este cea mai corupta si periculoasa tara din Europa pentru sanatatea populatiei. Ar trebui reintroduse controale foarte minutioase la fontierele tarilor europene cu Olanda, tara traficului masiv de narcotice catre Europa. E o realitate bine cunoscuta, trebuie numai putin curaj pentru a o supune dezbaterii Parlamentului European.

  6. ne ureaza „drum lin” in Spatiul Schengen…
    („intr-o lume mai buna”
    cum spune mossadu cand expediaza pe careva)

  7. Siktir Olanda,cu complimente!
    Ne incurajeaza astia,il freaca Roberta Metsola pe spinare pe ghita al nostru,dar la final se va opune sugativa Rutte din De Wallen-Amsterdam

  8. daca ro au tradat ger in 44,oare ro nu va trada nato adica sua in 2023?
    33ani in care nu s a dacut procesul comunismului in ue,in ro.
    criminalii din partea statului ro din 22dec 89(reteaua r,tvr1,2h,youtube) umbla liberi,nepedrpsiti.
    ue poate avea incrwdere in ro?
    cine tradeaza,va mai trada.
    ru va intra iar in ro conform a b.(oca).

  9. Astia care striga in cor ‘vrem in Schengen’ par a avea o lipsa serioasa la gramajul mintal. Sunt niste papagali veritabili incepand cu politicienii si terminand cu postacii guralivi de pe forumuri. Daca tot nu au avut curajul (politic) de a santaja UE si NATO mimand niste gesturi de nesupunere la directivele ‘pro Ucraina’ care cu siguranta ar fi propulsat Romania in Schengen fara probleme, macar sa fi renuntat total de cativa ani la aceasta ambitie de cersatori cu care se baga mereu in fata partenerilor mafioti din UE. Ar fi fost mult mai castigati iar in marele rahat actual in care se afla satra comunitara chiar ar fi fost rugati sa accepte Schengenul.

  10. sa va duceti la schengen si acolo sa ramaneti toti satanelor. cedarea tutror bogatiilor Tarii si genocidul romanilor penru o „viza”. fir-ati ai gheenei de sclavetzi nenorociti! TREZESTE-TE ROMANE! SCOATE FATA DIN PUNGA IDIOTIZARII!

  11. in timp ce sclavetzii vor in schengen Ungaria pregateste legislatia pentru AUTONOMIA MAGHIARILOR IN TRANSILVANIA. ha!
    **Katalin Szili, însărcinatul premierului ungar Viktor Orban, a transmis marți, 25 octombrie, că Declaraţia de la Cluj, document prin care a fost formulată prima cerere de autonomie a maghiarilor din Transilvania, este de actualitate şi în prezent.
    Potrivit oficialului de la Budapesta, Declaraţia, adoptată la 25 octombrie 1992, poate fi considerată chiar un crez al maghiarilor din Transilvania, dar, datorită valorilor universale naţionale şi minoritare pe care le conţine, poate fi şi un manifest pentru orice altă comunitate maghiară din afara graniţelor Ungariei, din Bazinul Carpatic.
    ”Din păcate, putem menţiona şi experienţe amare ale minorităţilor naţionale şi evenimente tragice din trecutul recent, atât în lume, cât şi în regiunea noastră. Aşadar, problema minorităţilor naţionale a reprezentat provocări politice şi sociale serioase nu doar în anii ’90, şi nu doar în România, ci chiar şi astăzi”, a explicat însărcinatul prim-ministrului ungar în comunicatul remis agenţiei MTI.
    https://ortodoxinfo.ro/2022/10/26/viktor-orban-pregateste-legislatia-pentru-autonomiei-maghiarilor-din-transilvania/

  12. Sengenul aduce compromisuri ingrozitoare pentru Romania. Personal, nu vreau shengen, prea multa imoralitate si greutati au impus de 11 ani si nimic bun pentru Romania si cetatenii romani care traiesc in Romania!

  13. @ misteaux -se pare ca daca nu mai avem capra noastra ,vom avea un iedutz ?

  14. Am mai primit o copita in bot de la minunata UE pe care o slavim ca pe Elena Ceausescu si noi ne guduram si speram mai departe…Partea buna e ca cele 20 milioane de ucraineni care urmeaza plus inca 30 milioane de africani nu se uita la tari non Schengen cand emigreaza. La barza chioara ii face Dumnezeu cuib! Doamne ajuta!

  15. @mishteaux
    Ști sigur? Și impresia mea e ca da. Îmi dau seama după curajul cățelușilor gen Rareș Bogdan.

  16. Parole, parole. Mincinosii intre ei. Nu s-au saturat slugile de minciuni? Indepliniti, faceti, dregeti, trebuie sa fiti, dar………………..stati la usa, ca acolo e locul slugilor.

  17. Este o afirmatie de curtuoazie , care nu are nicio valoare ! Valoare are , votul tuturor tarilor, care fac parte la ora actuala, din spatiul Schengen! Ce se va intampla cu Romania in viitorul apropiat? Baba Vanga a prezis ca nu va fi primita in Schengen ; daca nu va mai vota impotriva Olanda , se vor gasi altii s-o faca ! Suntem un popor condus de pupincuristi , un popor lipsit de coloana vertebrala, bataia de joc , absurda si fara rost a aliatilor nostri! Dar, de ce nu ne basicam , cand marele nostru prieten, marele nostru aliat strategic, de peste ocean , nu ne primesc, macar in vizita , la ei acasa fara viza! Stiti ce ? Ne tot scapam pe noi ; americanii ne-au tarat in razboaiele lor ( au murit romani acolo), „ca prieteni , aliati”, doar ca apoi sa-si bata joc si sa ne intoarca spatele, batandu-ne amical pe umar, mangaindu-ne sub barba si afirmand public ce „prieteni minunati suntem!” Cred ca este timpul sa ne trezim si sa nu ne mai balegam pe noi ! Suntem un „paria ” al Europei , dupa ce am distrus tot si am vandut tot la straini, cu sprijinul „nemarginit ” al tradatorilor de neam si tara ! Aici am ajuns! Adevarul? Nu ne vrea nimeni! Ridica-te romane , stai drept si nu te mai umili in fata orisicui! Gaseste-ti singur drumul pe care trebuie sa mergi, nu mai bate la porti straine ! N-ai niciun prieten adevarat !

  18. Altul care vrea in ‘shengen’! Mergi fratioare, nu te opreste chiar nimeni la vama cu Olanda, baietii aia au mare nevoie de slugi personale.

  19. Oare cu cât i-a crescut contul din bancă și la asta, de a zis sloganul..reclama..

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.