Român împușcat la New York

Un turist român a fost rănit duminică la New York, în apropiere de Empire State Building, după ce un individ înarmat a deschis focul în urma unei dispute cu alte persoane. În incident au fost răniţi încă doi bărbaţi, respectiv ţinta atacatorului şi un alt trecător.

Potrivit poliţiei, în jurul orei locale 16:40 (21:40 GMT), atacatorul şi un prieten care-l însoţeau au avut o altercaţie verbală cu altcineva în faţa unui magazin de băuturi alcoolice. Atunci persoana înarmată a tras la întâmplare, rănind una din persoanele cu care intrase în dispută şi alţi doi bărbaţi, printre care şi turistul român care ieşea din magazin.

Românul rănit se numește Adrian Burduja, în vârstă de 29 de ani, şi a fost împuşcat în spate. Numele celorlalţi doi răniţi sunt Abdoulaye Kane, 25 de ani, şi Ahmend Kabia, 43 de ani, primul fiind împuşcat în braţul stâng, iar celălalt în umărul drept. Toţi trei au fost transportaţi la spitalul Bellevue.

Poliţia caută doi bărbaţi de culoare care au fugit după atac, respectiv cel care a deschis focul împreună cu persoana care-l însoţea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.