Românca de 20 de ani care vorbește japoneza ca un nativ. Povestea unei excepții într-o generație subestimată

Maria Romașcu are 20 de ani și vorbește japoneza de la 5 ani. Spune clar: „Pentru mine, limba japoneză nu este o limbă străină… este o parte din copilăria mea.”

Totul a început când familia s-a mutat în București. Tatăl ei a ales o grădiniță japoneză. Maria spune: „Nimeni din familia noastră nu avea vreo legătură cu această limbă.” Totuși, a învățat repede. Profesorii au observat talentul și au încurajat continuarea studiilor.

Maria a urmat școala japoneză până în clasa a IX-a. A învățat zilnic, timp de zece ani. Spune: „Nu am învățat-o mecanic, ci am învățat zilnic ceva nou.”

Fascinația Japoniei

Cultura Japoniei a fascinat-o mereu. Iubește istoria și filosofia lor. Simte că aceste valori au ajutat-o. „Simt că m-a ajutat foarte mult să mă echilibrez ca persoană.”

Reacțiile oamenilor au fost adesea superficiale. Maria povestește: „Prima lor reacție era ‘anime’, lucru care mă enerva extrem de tare.” Ea crede că Japonia este mult mai profundă. Vrea să transmită că această cultură nu se reduce la anime, mangă sau sushi.

Maria nu a vizitat încă Japonia. Spune cu emoție: „Anul viitor va fi prima oară când o vizitez!” Vorbește română, engleză și japoneză. A încercat și araba, dar nu a continuat. „Mi-ar plăcea să reiau limba arabă pe viitor.”

Momentul decisiv a fost când a realizat impactul educației nipone. „Mi-am dat seama că limba japoneză nu este doar un hobby.”  Tânăra are gânduri mari pentru cei mici. De aceea, spune că vrea să transmită aceste valori copiilor. „Îmi doresc să devin acel profesor pentru toți viitorii mei elevi.”

În clasa a VI-a, o profesoară a schimbat totul. Maria era nesigură. Unii colegi râdeau de ea. „Râdeau de mine că mă descurcam greu la Kanji.” Profesoara a susținut-o constant. „M-a ajutat să-mi iau toate examenele la Kanji cu nota 10.”

Maria studiază acum la Universitatea Româno-Americană. Se pregătește pentru admiterea la o facultate din Tokyo. „Momentan nu știu 100% ce vreau să fac pe viitor.” Dar japoneza va rămâne mereu în viața ei.

Participă la multe proiecte. Vrea să descopere ce i se potrivește. Spune: „Recomand oricărui student să se implice în activități extracurriculare.” Crede că apar multe oportunități dacă ai curajul să încerci.

Povestea Mariei contrazice prejudecata că tinerii „nu mai învață” și „stau doar pe telefon”. Ea arată că există excepții. Există tineri disciplinați, pasionați și dedicați. Iar japoneza, una dintre cele mai dificile limbi pentru un român, este dovada ei.