Cele două decizii din ultimele zile, prin care s-a confirmat în primă instanţă colaborarea fostului preşedinte Traian Băsescu cu Securitatea şi s-a depus sesizarea CNSAS despre statutul de colaborator al Securităţii al guvernatorului Mugur Isărescu, ar fi trebuit să devină principalul subiect de presă în spaţiul public, dar nu a fost deloc aşa, ceea ce spune multe despre societatea noastră de azi.
Şi nu e vorba doar despre chestiunile care-i privesc pe cei doi, ci de un lucru mult mai complicat, care readuce în discuţie rolul „Sistemului securisto-comunist” în toţi aceşti 30 de ani care au trecut de la Revoluţia anti-comunistă, cum ne place să credem că s-a întîmplat în Decembrie ’89.
O simplă privire în spate peste aceşti 30 de ani ne oferă tabloul unei societăţi dominate de ceea ce numim la modul impersonal „SISTEM”. O structură extrem de bine organizată, cu ierarhii şi subordonări nevăzute, dominate de legături oculte între cei care-l formează, păstrate între coperţile unor dosare secrete, din care, la momentul potrivit, ies la iveală în spaţiul public doar acele informaţii pe care mai marii „Sistemului” le lasă „să scape”.
Ce observăm într-o sinteză superficială a acestor trei decenii din perspectiva mandatelor prezidenţiale? Că:
– Ion Iliescu a stat în fruntea statului între 1990-1996 şi între 2000-2004. Era membru marcant al statului comunist, în care a avut funcţii importante încă din anii ’50, din perioada stalinistă, cînd sute de mii de oameni erau aruncaţi în închisori pentru că erau consideraţi duşmani ai „Sistemului comunist” importat din Uniunea Sovietică. Ion Iliescu a fost garanţia „Sistemului” că Revoluţia nu numai că nu-l va destrăma, ci, din contră, îi va pune în braţe din nou pîrghiile Puterii, sarcină pe care Ion Iliescu a îndeplinit-o cu vîrf şi îndesat.
– Emil Constantinescu a fost preşedintele României între 1996-2000 şi, ca mulţi dintre noi, a crezut că va rupe legătura societăţii cu forţele oculte care au generat evenimentele tragice de după Revoluţie: mineriade, atacul la adresa partidelor istorice, decredibilizarea celor care încercau să schimbe lucrurile. Tentativa sa a fost un eşec, recunoscut de altfel în acea controversată declaraţie, rămasă, totuşi, ca etichetă a mandatului său prezidenţial: „Sistemul m-a învins!”
– Traian Băsescu a fost de două ori ales preşedintele României, între 2004-2014. În ciuda unor documente care arătau legătura sa cu fosta Securitate, CNSAS a dat o primă decizie de colaborare cu poliţia politică abia după expirarea celor două mandate, iar acum sîntem abia în faza unei sentinţe în primă instanţă. Semnificativ este faptul că, deşi a fost suspendat de două ori, în 2007 şi 2012, Traian Băsescu a scăpat de demitere tot cu ajutorul „Sistemului”, ultima oară chiar prin acţiuni care aveau un evident caracter secret: „erata” de la CCR, aducerea unui membru CCR din străinătate printr-o operaţiune încă nelămurită pentru a asigura votul salvator, totul pentru ignorarea celor 7,4 milioane de voturi care-i încheiaseră al doilea mandat.
– Klaus Iohannis deţine funcţia de preşedinte al României din 2014 pînă în prezent. Sistemul încercase încă din anul 2007 să-l aducă în fruntea ţării, ca urmaş al lui Traian Băsescu, dar acesta a depăşit „suspendarea”, revenind la Cotroceni, aşa încît „operaţiunea Iohannis” a fost amînată pănă la expirarea celor două mandate ale lui Băsescu:
Documente din afacerea Grupul Etnic German – FDGR-ul lui Iohannis (V)
În ciuda dosarelor sale, fie cu casele dobîndite cu acte false, fie cu succesiunea şi moştenirea FDGR faţă de „Grupul Etnic German” (organizaţie fascistă), în timp ce era primar al Sibiului, dar şi preşedinte al FDGR, Klaus Iohannis a fost impus candidat al PNL la preşedinţie în locul lui Crin Antonescu, astfel încît „Sistemul” şi-a asigurat dominaţia pentru încă un deceniu.
Aşadar, pentru funcţia de preşedinte, „Sistemul” a avut succes pe linie, promovînd şi susţinînd oamenii săi de încredere care, la rîndul lor, au protejat alte structuri care să-i asigure dominaţia asupra întregii societăţi.
Ştim azi că Ion Iliescu l-a desemnat pe Virgil Măgureanu să conducă SRI, rămînînd o vreme în funcţie chiar şi în primul mandat al lui Emil Constantinescu, deşi Măgureanu a fost devoalat încă din 1992 ca ofiţer al fostei Securităţi. Cîţi dintre cei care au făcut parte din echipa lui Ion Iliescu au fost oameni de bază ai „Sistemului” încă nu ni s-a spus şi e greu de stabilit chiar şi azi o asemenea listă.
În mod surprinzător, au apărut documente doar despre Andrei Pleşu, mai exact despre soţia sa, Catrinel Petrulian, fiica academicianului Nicolae Petrulian, dovedită de CNSAS ca fiind colaboratoare a Securităţii, sub numele de cod „Maria”. Este de notorietate trimiterea de către PCR a lui Andrei Pleşu la o conferinţă ciudată în Indonezia, în 1978, prin intermediul lui Mircea Maliţa, fost membru al CC al PCR. Andrei Pleşu a deţinut două fotolii ministeriale, la Cultură şi Externe, sub Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, dar şi funcţia de consilier prezidenţial sub mandatul lui Traian Băsescu!
Partea aceasta culturală se pare că a fost elementul care trebuia să legitimeze noua Putere instalată după Revoluţie, astfel încît în prima echipă guvernamentală îl regăsim pe Mihai Şora, cel care lucrase chiar în subordinea Anei Pauker. De altfel, „cazul Şora” are şi altă semnificaţie: om de stînga, Mihai Şora a fost folosit în 2017 ca vector al mişcării #Rezist care se legitima ca fiind susţinătoarea unei ideologii de dreapta, dovadă că „oamenii Sistemului” nu-şi respectă opţiunile personale, ci doar ordinele primite de la stăpînul lor, adică „Sistemul”.
Cît priveşte rolul lui Traian Băsescu în perpetuarea dominaţiei Sistemului, lucrurile sînt şi mai clare. În cele două mandate ale sale, Băsescu a „reformat” acest Sistem, aducînd în fruntea acestuia oameni noi, precum Florian Coldea şi Laura Codruţa Kovesi, primul ca şef operativ al SRI, Kovesi ca Procuror general şi şef al DNA, structuri cu care şi-a îngenuncheat adversarii politici, dînd puteri uriaşe Sistemului, cu care a dominat vizibil întreaga societate, mai ales prin acele Protocoale secrete. Şi Traian Băsescu şi-a atras oamenii de cultură cu vizibilitate, precum Andrei Pleşu sau Gabriel Liiceanu, formînd acea grupare ce s-a numit „intelectualii lui Băsescu”, prin care şi-a subordonat definitiv şi societatea civilă.
Cu Klaus Iohannis în funcţia de preşedinte al României, „Sistemul” şi-a asigurat liniştea, căci marile sale probleme de biografie îl făceau din start un biet mieluşel, mai ales că felul său rudimentar de gîndire arăta că nu poate să reprezinte un pericol pentru strategiile puse la cale în laboratoarele secrete. „Accidentul” reprezentat de Tudorel Toader în fruntea ministerului de Justiţie a fost, totuşi, un moment de panică pentru Sistem, rezolvat în final prin îndepărtarea celui care o înlăturase pe Kovesi de la şefia DNA şi, prin devoalarea Protocoalelor secrete, a dus la demiterea lui Florian Coldea. Cine se uită cu atenţie la spaţiul public, observă uşor că şi azi Tudorel Toader nu este iertat pentru că pusese în pericol Sistemul.
De altfel, rolul pe care îl are acum Klaus Iohannis este în mod vizibil acela de a împiedica prin orice mijloace ca un accident de genul Tudorel Toader să mai fie posibil. Aşa se face că azi se fac eforturi inimaginabile ca la următoarele alegeri Iohannis şi, prin el, Sistemul să aibă nu numai „Guvernul Meu”, ci şi „Parlamentul Meu”, astfel încît, de la Cotroceni, Sistemul să-şi asigure perpetuarea Puterii în următoarea perioadă.
Ultimele dezvăluiri care-l privesc pe Guvernatorul BNR Mugur Isărescu ne obligă să ne reamintim că acesta a deţinut funcţia în toate regimurile de după Revoluţie! Ba, chiar, a fost numit prim-ministru de către Emil Constantinescu şi a devenit candidat la preşedinţia României! Nu s-a reuşit operaţiunea de instalare a lui Mugur Isărescu la Cotroceni, căci personajul nu are calităţile unui politician, aşa că s-a decis revenirea sa în fruntea BNR, Ion Iliescu fiind ajutat vîrtos să redevină preşedintele României.
Faptul că abia acum apare decizia CNSAS privind statutul de colaborator al Securităţii, după atîtea decenii în care Sistemul i-a păstrat dosarul în sertare, nu este altceva decît semnul că există deja pregătită persoana care să-i preia sarcinile, schimbîndu-se astfel garnitura îmbătrînită cu „lupii tineri” care sînt deja pregătiţi să fie aruncaţi în luptă.
Pentru noi, cetăţenii, mare lucru nu este de aşteptat. Cu o societate civilă înregimentată, cu o presă liberă aproape inexistentă, manipularea şi dezinformarea vor fi simple exerciţii de putere ale Sistemului, urmînd ca în viitor „Sistemul securisto-comunist” să fie înlocuit cu un „Sistemul securist” ca semn al încheierii Revoluţiei din 1989!
„Idioţii utili” vor fi în continuare puşi la treabă în slujba Sistemului, lor adăugîndu-li-se şi categoria de „idioţi inutili”, care sîntem noi, cei care nu vedem cum Sistemul devine şi mai puternic, la fel ca un Balaur care-şi creşte puterea cu fiecare om pe care-l înghite. Şi, după cum se vede, deocamdată nici nu apare la orizont acel Făt Frumos care să încerce să-i taie capetele.
Jder
Sunt de acord cu diagnosticul si remediul dvs.