România, condamnată la CEDO în cazul unui deținut vegetarian

Deținuții au dreptul de a avea un regim alimentar în conformitate cu credințele lor religioase, a transmis marți Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), dându-i dreptate unui deținut budist care a cerut mese vegetariene în celula în care este închis în România, transmite AFP, citată de Agerpres. Bărbatul ar urma să fie despăgubit cu 3.000 de euro de statul român.

Refuzul autorităților române de a-i furniza un regim vegetarian deținutului moldovean Ghennadii Vartic, condamnat în 1999 la 25 de ani de închisoare și ajuns în prezent la vârsta de 40 de ani, reprezintă o încălcare a libertății sale de religie, potrivit judecătorilor europeni.

Până în 2007, reclamantul, crescut în spirit ateist și ulterior convertit la budism, s-a hrănit în conformitate cu exigențele religiei sale cu ajutorul unor pachete ce îi erau trimise de către familie. Dar după aceea legislația a fost modificată, iar primirea unor astfel de pachete nu a mai fost permisă, ceea ce l-a constrâns pe Vartic să mănânce pâine cu margarină.

Drept urmare, deținutul a apelat la justiția locală, în van, în încercarea de a obține niște meniuri conforme cu credința sa. El a subliniat mai ales că meniurile vegetariene de post pentru creștinii ortodocși nu îl mulțumeau, din cauză că aveau prea puține calorii. În replică, administrația penitenciară a susținut că regimul vegetarian nu era potrivit pentru Vartic din cauza hepatitei de care acesta suferă.

Pe de altă parte, în cursul procedurii în fața CEDO, autoritățile române au argumentat că suspectează anumiți deținuți că se convertesc la o anumită religie pentru a obține o hrană mai bună. Dar nimic nu a putut dovedi că acest lucru a fost valabil în cazul lui Vartic, au apreciat judecătorii de la Strasbourg. România ar urma să îi achite despăgubiri de 3.000 de euro reclamantului, dacă decizia va deveni definitivă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.