România educată. Container pus degeaba

Şoferii care stau în coloane înainte de frontiera de la Nădlac aruncă în continuare gunoaie pe câmp, deşi administratorul drumului a amplasat un container de dimensiuni mari, care însă nu este folosit, în timp ce muncitorii adună de pe marginea autostrăzii cantităţi mari de deşeuri.

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara arată, într-o postare pe pagina de Facebook, că în zona Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II a fost amplasat, la începutul lunii aprilie, un container de gunoi cu o capacitate de cinci metri cubi, dar care nu este folosit de către şoferi.

„Măsura a fost luată pentru a-i ajuta pe şoferii care staţionează la punctul de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, iar aceştia să nu mai arunce deşeurile peste parapet, pe marginea autostrăzii”, precizează reprezentanţii DRDP.

La o nouă acţiune de salubrizare care a avut loc zilele trecute, drumarii au constatat „că deşeurile sunt în continuare aruncate în şanţul de după parapetul marginal”.

„Coşurile mici de pe margine sunt pline, iar containerul este aproape gol. Reamintim că, la finele lunii martie, pe autostrăzile A1 şi DN 7G, în zona PTF Nădlac 2 şi pe nodul de ieşire PTF Nădlac 1, s-au desfăşurat ample acţiuni de salubrizare cu echipele Secţiei Întreţinere Autostrăzi. Au fost adunaţi câteva sute de saci de deşeuri. Drumul NU este coş de gunoi! Noi curăţăm, tu păstrează!”, a mai transmis DRDP.

Periodic, atât Primăria Nădlac, cât şi DRDP Timişoara mobilizează oameni pentru a strânge gunoaiele care se întind pe kilometri întregi de-a lungul DN 7, în apropiere de Nădlac I, şi de-a lungul autostrăzii pan-europene, în apropiere de Vama Nădlac II. Cantităţi mai mari de gunoaie se adună după Crăciun, Paşte sau la finalul lunii august, perioade în care traficul este foarte intens la frontiera de vest, pentru că vin în ţară sute de mii de români care lucrează în străinătate, iar aceştia aşteaptă în coloane pentru formalităţile de tranzitare a frontierei. După Anul Nou, din zona Nădlac II s-au adunat peste 450 de saci de deşeuri în timpul unei acţiuni de salubrizare organizate de DRDP.

Autorităţile spun că la mizeria din apropiere de frontieră contribuie şi şoferii de TIR care aşteaptă zilnic în coloane la ieşirea din ţară prin Nădlac I şi Nădlac II.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

8 Comentarii

  1. Dar amenzi drastice nu dati?!! Consiliul local nu poate lua masura de a pune paza si care cum prinde unul sa ii aplice amenda pe loc, altfel nu iese din tara!!! Ma baieti dati militaria jos din pod caci altfel la romani nu merge!!!!

  2. da da ! eu nu stiu nimic:
    daca Ciolacii iti fura la mall garantia pe sticle nereturnabile cum crezi ca chiar se recicleaza din ambele surse ceva?(plastic ptr pubele speciale , sticla ….)?
    probabil e mai rau de crezut ca cei care ar trebui sa fie un exemplu ei pun corturile electorale peste trotuarele slinoase de mizga/jeg/… .. … patinoar de mazga de la primarii rufangii 😀
    cauta pe wikipedia despre mizga,bacterii si virusuri !
    nu mai cumpara copilului ceva de mancat si nu il lasa sa se indeprateze de banca(chia daca si banca pe care sta e jegoasa ca si mallul din care ai cumparat produse cu ambalajul infectat cu e-colli ,salmonela,…de la mainile murdare angajati,de la praful de la matura cu care este aruncat peste produse de rufangiii in devenire)…
    daca o iei asa toata Romania e focar de infectie si e pregatit ptr noi victime in cazul unui virus nou!!!(la majoritate virusuilor suntem imuni din cauza sistemului nostru imunitar .. )

  3. „România educată” se referea la altceva. Puteați pune un titlu care să reflecte conținutul articolului. De pildă „România bunului simț” sau ” a nesimțirii”.
    Dar pe voi vă interesează click-urile, să numărați cititorii, chiar dacă le obțineți prin mici înşelătorii.
    E ruşinos.

  4. Romînu se comportă in romania, cică țara lui, exact la fel cum se comportă imigrantul islamist ajuns in europa..

  5. un domn comentator care se ascunde sub pseudo …golanie…cu mare intelepciune aparent motiveaza lipsa de maturitate a ruminilor calatori cu lipsa bunului simt…e mai mult decit maturitate …avem 44 la suta analfabetism functional si restul pupatori de moaste…imbecilizarea este in plina desfasurare…

  6. ,, Peștele de la cap se împute „.
    ,, Democrația” e haos și mijlocul prin care se acaparează puterea și averi enorme, oamenii de rând trăiesc de azi pe mâine, uciși de sistem, cei puternici trăiesc în lux și opulență, se plimbă pe banii statului și își petrec concediile în locații paradisiace, ba mai mult comit crime împotriva a milioane de români, instituții ale ,, ștatului de drept lucrează pentru Frăția hoților „.

  7. Pai puneti 100 de containere mici, nu unul mare la care ajung cativa soferi. Cine bate 1 km pana la container?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.