România educată – o păcăleală națională

A început școala. Nu și marele program de fuduleală propagandistică intitulat ”România educată”. Vineri, cu două zile înainte de reînceperea anului școlar, ministrul educației avea să își ceară scuze președintelui.

”Am obtinut avizele de la 12 ministere, precum si avizul Consiliului Legislativ, mai trebuie emis avizul Consiliului Economic si Social si hotararea va fi aprobata in prima parte a saptamanii viitoare (…) Nu a blocat-o nimeni, asta a fost capacitatea de elaborare a proiectului pentru ca presupune foarte multa responsabilitate (…) Tot acest proces a necesitat o munca desfasurata inclusiv pe parcursul noptilor. Atat s-a putut. Era de preferat, era de dorit sa fie transmis CES din timp. In numele echipei pe care o conduc imi asum eu aceasta intarziere generata de volumul foarte mare”,

Așadar programul de implementare a Proiectului ”România educată” se amînă.

Marele program prezidențial de relansare a educației din țara noastră a devenit un model de propagandă golită de sens, un model de înșelătorie politică în văzul lumii. ”România educată” a devenit chiar un exemplu de butaforie instituțională. Președintele anunță, consilierii se fac că lucrează. Întocmesc un soi de rapoarte. Se fac că le dezbat. Se simulează dezbaterea publică. Se simulează interesul public în conferințe de presă. Se face lansare. Un trafic de vorbe, un șuvoi de declarații politice, de comentarii pe seama declarațiilor. În spatele lor nu se mișcă nimic.
Numai că n-a fost ieri ziua în care Klaus Iohannis a ieșit să ne anunțe că a convocat o întîlnire pentru a discuta despre pandemie și începerea școlii. Pe 26 august, anul acesta, Klaus Iohannis zicea:

”Din păcate, și școala va începe pentru al doilea an consecutiv sub spectrul pandemiei. Experiența anului trecut ne-a arătat că este deosebit de important ca procesul educațional să se desfășoare cât mai mult cu prezență fizică, desigur, în condiții de siguranță sanitară sporită, atât pentru elevi, cât și pentru profesori.
Accesul limitat la educație are efecte negative semnificative în primul rând pentru generațiile tinere, private de o dezvoltare normală atât în planul formării de competențe, cât și în cel al interacțiunii umane. Se poate ajunge chiar să aibă consecințe dramatice pe termen mediu și lung pentru viitorul nostru, al tuturor”

Pandemia a devenit marele pericol pentru educație (Pentru Untold, nu. Orice, pentru sprijinul lui Emil Boc și al găștii de la Cluj). Spunea președintele Iohannis. Adevărat! Celelalte cauze ale dezastrului din educație nu au fost subiectul întîlnirii de la Cotroceni. Azi elevii se întorc la școală după un Untold de succes și după un alt festival de succes la București. Nici vorbă despre stadiul proiectului ”România educată”. Președintele a uitat de el sau a sărit peste. Concluziile întîlnirii de la Cotroceni au devenit un fel de coadă de pește peste alte cozi de pește măcelărite din cuvinte la președintele Iohannis. Mă refer la ultra-trîmbițatul ”mare proiect” ”România educată” lansat cu ani în urmă de Klaus Iohannis ca o ploaie de confetti peste viitorul României.

Oare ce mai face și ce s-a ales de el? ”România educată” este de fapt singurul banc politic care mai circulă din promisiunile de 6 ani ale lui Klaus Iohannis. Anul acesta a fost și relansat. Refrișat, re-dotat, cu Florin Vasilică Cîțu (cel mai ne-educat absolvent de școală românească) președinte al Comitetului de monitorizare a implementării proiectului ”România educată”.

Proiect prezidențial evaluat pînă la faza de Memorandum adoptat de guvern, cu comiții și termene, cu proiecte de legi, urmînd ca primele produse ale fabricii de tineri educați (le putem zice și ”cîrnați educaționali”) să iasă pe piață poate după retragerea președintelui la pensie.

De 6 ani, devotații, experții și simpatizanții președintelui s-au scremut să scoată un proiect pentru o Românie educată, nefiind nici ei cine știe ce produse intelectuale de excepție, cu performanțe didactice și cu idei de modernizare. A fost dat publicității un nechezol de raport chiar în zilele relansării proiectului. Ceva făcut pe genunchi care n-a folosit la nimic. Un fake de raport care să relanseze subiectul.

”Proiectul ‘România Educată’ conturează un ansamblu de politici și un model de guvernanță în sistemul național de educație și sprijină adoptarea unitară a modificărilor normative ce se impun, creând premisele elaborării unui nou pachet legislativ, care să asigure coerența cu alte reglementări legale emise în ultimii ani și cu cerințele unui mediu socio-economic în continuă schimbare”.

Exasperat că totul se tîrîie, președintele Iohannis a cerut măsuri. A obținut și un termen. Premierul Cîțu este șeful comitetului de monitorizare a implementării programului ”România educată”. Cîțu poate fi instalat ca mare coordonator și pe traseele berzelor și ale rîndunicilor. Tot nu face nimic. Ministrul Cîmpeanu este adjunctul.

Pe 10 septembrie trebuia adoptată o Hotărîre de Guvern privind un Plan de acțiune. Planul de acțiune trebuia să se concretizeze într-un pachet legislativ care să asigure aplicarea proiectului ”România educată”.

Termen 1 octombrie, anul curent, regim Iohannis, bani, Uniunea europeană. Beneficiari, contractanți, nu elevii. Urmează consultarea cu partenerii sociali, cu asociațiile de părinți. Consultările au întîrzîiat. Și apoi vine Crăciunul!!!! Și Boboteaza. Și Paștele. Și alegerile! Și inundațiile. Și urmeză o vizită. Dumnezeu știe unde. Dacă nu, apar alte inundații.

Model de făcătură politică, de ”fă-te că lucrezi”, de ”fă-te că iubești țara” și ”fă-te că te preocupă”, ”România educată” are tot ce trebuie pentru a scoate ochii și pentru a nu produce mare brînză. În curînd, va fi și model de tocat bani. Există un Comitet pentru monitorizarea implementării ”România educată”, un Secretariat tehnic al Comitetului interministerial pentru monitorizarea implementării, constituit prin Ordinul Ministrului nr. 4.631/16.08.2021. Acest secretariat este coordonat de Ioana Lazăr, abonată la secretariatul de la Ministerul Educației, prima păpușă adusă de ministrul Cîmpeanu după numirea în funcție, dată afară de Monica Anisie de la Ministerul Educației, fostă și ea secretar general al respectivului minister.

Ioana Lazăr a fost dusă de Ludovic Orban pe la Achiziții publice și este o absolventă de Spiru Haret cu licență de la Academia de Poliție. Ce mai, știința și experiența didactică în persoană!
Dacă nu ne-au lăsat nervii, încă mai putem rîde. Cu un nivel de educație la pămînt, cauză importantă în decăderea societății, avem totuși un plan măreț de aplicare a unui program numit ”România educată”, lansat de un președinte care a fost un profesor suplinitor de fizică la un modest liceu de provincie, a fost promovat inspector general adjunct la un județ unde în urma unui incident al superiorului a fost propulsat ca inspector șef și de unde s-a lansat într-o carieră politică.

Așadar, ”România educată”, program național de salvare a educației din țara noastră, subiect de mare vîlvă mediatică, a fost lansată de super-educatul Klaus Iohannis și coordonat la aplicare de educatul și instruitul Florin Vasile Cîțu și are un comitet interministerial de coordonare alcătuit dintr-o ”expertă” de la Spiru Haret, secondată de Sorin Ștefan Decă, secretar general adjunct al MEI, adus de la Ministerul Mediului.
”România educată” nu este decît o fabrică de vorbe goale între atîtea zeci de fabrici de vorbe goale care scot fum pe tot teritoriul țării noastre.
La începerea școlii, ”România educată” rămîne tot o mare promisiune!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 48

59 de Comentarii

  1. dar a fost vreodata cineva care a crezut ca acest proiect e pe bune??

  2. Ce sa promita si omu` … ?
    Daca ar fi fost brutar ne promitea la inscaunare o : ” Romanie ca o paine ” ,
    daca ar fi fost gradinar ne promitea o ” Romanie ca o floare”
    iar daca-ar fi avut meseria de lacatus mecanic ne promitea o ” Romanie ca un lacat ” .
    Cum Klaus n-a fost decit un biet profesor , ce sa zica , decit : o ” Romanie educata ” …

    Deh , daca Klaus ar fi fost banker …

  3. Doar, la proști le poți spune orice, multe, doar să sune frumos, gen,. micul paris, grânarul europei, tigrul europei,,..și alte mizerii de care se umflă ficații românului analfabet funcțional..Mă intreb de au inteligența, viziunea, ca in caz de virus Delta,..câte zile vor putea merge copii la școală, până se răspândește virusul..câți copii vor ajunge la spital, câți părinți vor muri și rămâne copilul orfan, cât cheltuie in plus statul din bugetul inexistent,.pentru o fudulie a cuiva. Era de pornit on-line din start bre,.Oricum repede acolo vei ajunge,. dar ai in plus daunele aferente..

  4. Extraordinar,asta mai lipsea de la sfanta masa ,”Programul Romania Educata o pacaleala”
    Nu ma mir ca in Romania , din anii 45 incoace sunt numai lipsiti de cultura,necititi,nespalati si nemancati ,nu mai e scoala de altadata a lui Haret
    Bine ca mai vorbim romaneste din familie,sa ascultam toti parerologii cum isi dau cu presupusul in limba materna,cat despre vreo limba straina, nici vorba..

  5. Nooooooooo….nu pot să cred, n-are cum :))))

  6. De ce nu are Johannisia copii??? Pai a vrut sa ramana gravid din prima, a incerca a doua oara, a treia, a patra……. si nimic. Si ajuns la o varsta mai matura a constatat ca nu e femeie si acum nu-si mai doreste deloc copii.

  7. Romania violata, bulversată, scuipata! Din păcate. Ce zile urate! L-am considerat, cândva, pe dl Iohannis un președinte de nota zece, un președinte mai de Doamne-ajută. Astăzi, însă… N-aș fi crezut să spun că Iohannis este învechit in zile rele, că este fara inimă, că are pasarele sub pălărie, că va face zile fripte PNL-ului, d-lui Orban, în speță. In consecință, țării. Daca dl Iohannis tolerează un Superdepravat cu cazier bogat și o gașca sordidă de gangsteri barbari, despre ce fel de Românie educată mai putem vorbi? Pestele de la cap se-mpute. Nu mai poate fi curățat. Nu e bun de consum, Pestele stricat. Trebuie aruncat, îngropat, Pestele împuțit.

  8. Mai nene, daca nici la teologie nu se face carte inseamna ca, suntem pierduti in spatiul virtual! Pana si preotul Sadomia din NAVODARI era on-line cu SATANA cand un amarat isi spovedea pacatele! Succesuri Daniel! Si tinerul bovin s-a saturat de scoala de casa/on-line, adicatelea imaginara/virtuala!

  9. „Romania educata” un slogan mincinos marca plavanul de lux, cu care se manipuleaza mizerabil la vedere si prin spate, politica mizerabila face sa mucegaiasca, sa puta si sa rateze viitorul elevilor romani! Suntem un procent minuscul, noi cei care vedem si constientizam aceste distrugeri planificate, ca fiind punctul zero al reformelor pnl-isto-plavan-iste de lux care debuteaza ca slogane in orice etapa politica a candidaturilor pentru orice! Talangile proprii se balangane papprecumna la genunche, precum clopotul la gatul oilor, vacilor, boilor, cand sunt cautate sau alergate de vacarii sefi de turma. Si ce de vacari si vacarite bipezi!

  10. Succes bobocilor de clasa I-a!
    Să fie sănătoși și să aibă un parcurs în școală și în viață, cu frumoase realizări spre bucuria înaintașilor lor!

  11. Și ce nevoie mai avem de România educată? Oricum tinerii ne pleacă, cei care mai sunt educați se apropie de sfârșit sau nu se bagă, iar cei care sunt la conducere nu au nevoie de educație.

  12. Păcălicii ăștia neterminați duc în derizoriu ideea de educatie, într-o societate care-și pierde tot mai mult busola. Ceea ce este iresponsabil.

    Respectul cuvenit celor mai înalte funcții în stat a fost sacrificat demult.

  13. Să auziți ce vocabular porcos/pornografic au tinerii de 14 ani din regimul lui Johannis! Numai vocabular porno fata de bunici! Asta-i Romania educata porno de Johannis. Tineretul bovin/ porcin/suin știe că la sparanghel nu-ți trebuie carte și educație!

  14. Oameni buni, acesti (editat), analfabeti de lux, folosesc cuvinte americane pentru a-si arata clar si incontestabil analfanetismul in care se scalda! https://www.stiripesurse.ro/video-florin-citu-mesaj-inedit-pentru-elevi-la-inceperea-noului-an-scolar-you-are-going-to-rock-this-year_1991324.html
    (editat) asta, nu stie si nu constientizeaza ca e in functie publica in Romania si obligatoriu trebuie sa se exprime in limba romana?
    Sa explic: in africa si destule tari occidentale cu analfabetism masiv, se folosesc nume precum: Obama sau Trump, sau Sadam Husein, in ultimii ani, in locul expresiilior puternic, puternici, forta, violenta, si pentru: nebuni, sclavi, josnici, mizerabili, hoti: Romania, Italia, Grecia, si din toate tarile care sunt supuse restrictiilor, escrocheriilor, furaciunilor, traficului de orice! In gramatica limbiior nu exista termeni corespunzatori, sau daca exista, nu folosesc termenii, pe cand in gramatica Limbii Romane, exista absolut orice expresie dar analfabetismul cronic nu are de ales! NU E BASCALIE, ESTE ADEVARUL CRUNT din tarile respective, din exprimarea analfabetilor bipezi ai tarilor pe care ni se da exemplu demn de urmat! E griaznic in ce hal se vorbeste limba romana la cel mai inalt nivel! ‘Reati ai dracului de analfabeti de lux in functii decizionale! Sa fiu in locul plavanului de lux(nivi el nu e departe de glota analfabetilor de lux), i-as elimina din politica romaneasca! Obligatoriu, orice functionar public trebuie sa stie limba romana, sa se exprime bine si pe intelesul tuturor!

  15. Ce pretinde Memorandumul „să fundamenteze legiferarea unui nou model de guvernanță în educație, capabile să răspundă nevoilor educaționale și economice ale unei lumi moderne, globale, competitive, puternic tehnologizate și digitalizate.”
    Exista o teza potrivit careia constiinta ramane in urma relatiilor d eproductie si pe ac.baza se facea propaganda si ideologa respectiva in care bunurile erau ale intregului popor,economia se dezvolta si pina in 1989 am fost sclavii acelei generatii de sacrificiu si dupa ce „constinta”fusese aliniata pt.prosti,totul s-a distrus.Maretele relizari au fost aruncate la gunoi sub forma de „fiare vechi,agricultura rabusita.Azi, kaiserul cere alinierea la „lumea moderna, globala, competitiva, puternic tehnologizata și digitalizata”evident existenta in capul sau sec.Locul economic al tarii este dintre cele mai triste si din coada si s-a aratat ca hegemonii UE,au facut din tarile central-sud estice coloniile lor de desfacere si exploatare.Daca ai adus tablete,firme de telecomunicatii, Microsoftul corupt ce a vindut la suprapret si inselaciune Min Inv.calcuatoare etc.,daca spionezi populatia si tehnologia a fost trasa de Securitate pe turta ei,nu inseamna ca in ansambu ai tehnologie si digitalziare.Pe cea din urma o faci pt.o administratie de control si rapt a taxelor ,impozitelor,tinind asa zisele deconcentrate parazitare, tocind bugete incontrolabile etc.Deci departe de a justifica pe cauze ecoomice,modernitate ,”educarea”unei tari inapoiate ec.-intentionat! etc.Prin distrugerea economicului, au distrus si inv.profesional si se chinuie acum chipurile sa-l reintroduca-insa cu cine cu privatii?Caci Statul este pus pe butuci de Catu si ac.fanfaron care minte dindu-si aere,Iohannis.

  16. Romania educata este un proiect al viitorului ce are la baza un cumul de cercetari sociale , politice si de invatamint ce a condus, un colectiv format din personalitati in domeniu, la formula actuala ce ne este prezentata . Inainte sa vorbiti cititi exact textul acestei atit de interesante scrierii cu titlul Romamia Educata .Banii sunt si parte a acestei implementari si tot ceea ce se doreste a se face are o proiectie in viitor . Cine crede ca peste noapte vom ajunge la finalul si la accesul tuturor la o Romanie Educata se inseala . Desigur o serie intrega de necunoscatori , necititori a textului in integralitate si parerologi de ocazie vor gasi mereu ceva de contesta doar asa din dorinta de as arata ura fata de ceea ce un Presedinte face .

  17. Esecul invatamintului in privinta unei educatii unitare- a unei Romanii „educate” il reprezinta invatamintul minoritatilor nationale.
    Sunt 9 forme d einv.preuniversitar, dintre care al noualea este al minortatilro nationale si anume nu am vazut decit o minoritate cea maghiara cu zeci de regulamente pt.orice miscare de „educatie”masca pt invatamanul lor obligatoriu in limba materna maghiara.Deci ce modernitate este asta cind limba oficiala, limba romana este partajata cu o alta ? Asta este educatia unitara a Statului National Roman, unitar si indivizibil ?ubversiv se merge pe erori grave,acei elevi,studenti sunt ai ROMANIEI, studenti la fel, PREGAtITI SI INVATATIND di BUGetul ROMANIEI,ATUNCI? PT. ce alocam si platim sa invete intr-o alta limba ?Limba materna nu intereseaza Statu,Tara in care se duce pripasitul in limba materna,este obligat Sa INVETE IN LIMBA NATIONALA OFICIALA! Dci Ro educata a lui Iohannis propune sau mentine subversivitatea la adresa Statului Roman prin Min Educ.si Cercetarii si la adresa LIMBII ROMANE<LUmea OFICIALA deci si a invatamintului,educatiei in Romania.

  18. Oamenii au ajuns sa vorbeasca singuri pe strada. In spatele meu un barbat tanar, „ca fratii mei, ca verii mei, ca mama mea ca baiatul meu si plangand, guvernul asta nu face nimic pentru copilasi”.

  19. noi suntem liberali, noi suntem marxiști, progresiști, liberschimbiști” spuneți-i bărbatului aceluia care vorbea de nebun, singur pe stradă! Pe noi nu ne interesează copiii săraci pe noi ne interesează scaunele noastre de sub funduri nu de la capete!”

  20. DERBEDEII SI EDUCATIA – BABA SI MITRALIERA.PE ASTIA DACA AI INTREBI CUM II CHIAMA HABAR NU AU CAM CINCI MINUTE.

  21. Romania Educata nu cumva-i a unuia care era intermediar vânzare copii de-i mai spunea și „șoferul”?Întreb și eu .Înțeleg că unu Catu e șef în acest program că a rămas repetent ori că a luat patru la admiterea în liceu .Subalternul lui Catu e un profesor universitar pe nume Sorin Câmpeanu.Va spun eu ,că nu aveți de unde să știți,cine sunt cei care vor „implementa”programul .Șef compartiment limbaj de lemn și diversiune va fi Alinuța Gorghiu ibovnica unuia ce-i spune Isar.Sef compartiment distilerie și sef depozit palinca de prune e Ludovic Orban .Catu e mai implicat în proiect.El va preda Împrumuturi nerambursabile și Două zile de pârnaie cu executare .La aceste cursuri el este și sef de lucrări.Unul Ghinea va preda PNRR S.F.Cam atât am aflat pe surse .Va tin la curent.

  22. @inteleptul, alias, Pupicuristul iohannist,

    Loaza, tu esti dovada vie ca partul iohannist numit ‘proiectul Romania educata” e o cacanarie incropita pe genunchi, pentru a lua ochii la fraieri. Care viitor, propagandist de doi bani? Viitorul cu Plavannis sau fara Plavannis, cu PNL sau fara PNL la guvernare? V-a garantat voua Dumnezeu ca o sa domniti pana in 2028? Ati primit cumva asigurari ca nimicul nimicului de la Cotroceni va fi implementat cu succes? Vai de capul vostru de netrebnici, ca habar nu aveti ce va asteapta!

  23. Romania educata ? cea mai buna gluma, cand majoritatea copiilor de la tara nu au facut macar o ora intr-un an jumate? Si la orase mari resedinta de judet cel putin semestrul doi de anul trecut nu s-a facut nimic? ba jigodiilor nu va e rusine , anisie, campeanu si bineinteles boul din deal???

  24. dupa 35 de ani traiti in cea mai mare democratie din lume pot afirma cu certitudine ca analfabetismul este un atuu al unei democratii de …succes…e nevoie de credinciosi si nu de …ginditori …votul se da pe sperante …romania nu face nicio exceptie…ce face johannis cu romania in domeniul educatiei este normal….religia este baza …democratiei…ignoranta da posibilitatea unor indivizi …scoliti …de jidani sa domine si sa conduca tari de 330 de milioane sau de …20 de milioane cum e romania ….cineva trebuie sa culeaga capsunile in spania ori sparanghelul in germania ….romanii sint sub johannis si dupa lucratori calificati pt munci necalificate…si bineinteles sa apare flancul estic al nato…

  25. Va inteleg supararile si frustrarea . Ba chiar va inteleg si atitudinea .Romania educata este parte a unui cumul de decizii luate impreuna cu un grup de lucru ce are in componenta oameni pregatiti pe acest domeniu .Romania Educata este o proiectie in viitor si pentru viitor . Banii alocati sunt in valoare de 3,6 miliarde de euro . Modalitatea de cheltuire este si ea cunoscuta . Doar un nating nu intelege ce se poate face cu acesti bani si care este rolul actualului Presedinte la viitorul Romaniei . Cap ai minte ce iti mai trebuie cu referire la cita „ prostie ingroapa Romania” incepind natingul cel ce a scris cuvintele folosind acest name .

  26. Azi l-au dus pe bivol de funie pana la Valea Doftanei. Au inchis circulatia pe zeci de kilometri si au organizat un spectacol demn de Coreea de Nord. I-au pus pe bietii copii sa-i cante imnuri de slava. Oribil! Daca nu se scapa de el, Romnia, in cativa ani, nu va mai exista.

  27. Eu unul, nu inteleg in ruptul capului, cum cineva mai poate avea ceva asteptari de la un profesor suplinitor din Agnita? Cum sa te astepti sa iasa ceva bun din proiectele „Romania normala”, „Romania educata”, cand el insusi se dovedeste a fi foarte slab educat, cand el insusi dovedeste zi de zi ca putin ii pasa de o Romanie normala? Ma rog la Dumnnezeu ca dupa 2024, sa avem un alt presedinte, roman, mai responsabil si mai putin dedicat confortului si luxului personal.

  28. ”România Re-educată” prin traume colective si drogangeala in masa. Aici ma refer la orice stimul care poate produce serotonina sau dopamina, cum este lumina albastra din gadgeturile tehnologice pe care le purtam asupra noastra. Nu trebuie sa fie cocaina neaparat. Si in mancare exista adictie prin potentialul glutamat. Cunostiintele dobandite prin programele mk-ultra sau mai specific, local din fenomenul Pitesti sunt aplicate in masa. Cine nu intelege la ce ma refer, la Pitesti au transformat niste detinutii in gardienii si tortionarii colegilor lor de suferinta sau i-au obligat sa desacralizeze lucruri cu importanta mare pentru unii. Lucruri care se intampla acum printre altele.

  29. @parere…/Incepe Marea Resetare Divina a Sfantei Romanii. Cat de curand 3 tradatori de tara, 2 mari in civil si 1 in haina militara vor fi resetati din posturile lor de Cel de Sus. Nu spun mai mult ca nu am voi. Ce se va intampla cu ei iar nu stiu dar asa am fost atentionat, nu mi s-a comunicat mai multe. Sunt curios cand va incep peste 1 saptamana…o luna???

  30. @inteleptul:
    Nu trebuie sa sari in aer ca o butelie sub presiune, fiecare are dreptul la opinie in felul in care vede situatia! Cred ca intelegi mesajul clar! Va amintiti proverbul din batrai:”Cal batran nu trage la hamul saniei”, cand deja sania e in rapa tot din cauza calului in varsta de 6-7 ani de guvernare! Sau, alt proverb:”Nu poti face din lenes bici sa pocneasca mai ales ca e antic”! Si, atata timp cat „lupul isi schiba parul(naparleste), dar naravul, ba”, sau, „parul destept, paraseste capul prost”, nu ai ce si din ce alege! Trageti voi concluziile destepte, fiecare pe limba si intelesul lui dar obiectiv.

  31. Educatia din planul ”România educată” e ca bombele democratice aruncate prin Irak, Libia si Afganistan de diversi parteneri mai mult sau mai putin strategici. Cu acelasi (d)efect, de fapt toate planurile lui Iohannis, pe toate planurile. Putea sa-i zica si Planul Barbarossa la fel, Operațiunea ”România educată” nu se schimba nimic. Sau ”România educată” , ”România privatizată”, ”România defrișată” etc sub actualul regim trebuie sa fie privatizat toate privatizarile/distrugerile incepute sub precedentul regim la justitie, servicii, aparare, sanatate, transport etc sa lucreze pentru diverse interse globaliste de pe afara. O adevarata butaforie instituțională institutiile statului se face ca lucreaza in interesul celor care ii platesc. ”fă-te că lucrezi”, de ”fă-te că iubești țara” și ”fă-te că te preocupă”, ”România educată” la sparanghel, la cules legume si fructe.

  32. O alta minciuna marca INSP din obisnuinta, cica au crescut pensiile cu 0,07% sau cat masa au creionat. Care pensii bai mincinosilor, niciun pensionar intalnit nu a confirmat minciunile voastre! E aceeasi metoda consacrata ca si la coro, creste numarul virusatilor exact cum au crescut pensiile, mincinosilor!

  33. Iohannis asta e un mare derbedeu…un puturos arogant…asta n-are nici o legatura cu nemtii…liberal auzi?…hahaha…

  34. aia micii din poza
    S-AU AUTO-ANONIMIZAT,
    cum cere protectzia copilului.

  35. Pentru grupuri sanitare, apă curentă în multe școli ruraLe nu se găsesc pentru servicii se găsesc mereu în plus. Sau pensii speciale. Educația, sănătatea joc la ruletă.

  36. cre ca tasu la jucatoarea aia de tenis, regreta acum orice associatie cu fictiunea roma-nia. Daia o fi si plecat din roma-nia tatareasca a lui besescu. Ficasa, daca nu regreta acum, ca tasu sa nascut in chachatu ala de fictiune tatatreasca de tara, o sa regrete grupa mare, foarte immediat.

    sa ingroape tatarii lui besescu economia si industria, aparatul de productie, total, aruncand milioane de familii pa drumuri fara mancare pa masa, fara scrupule, si niciunu sa ridice o geana, sa zica „oprea, ce palaria mea sen tampla aici??”.

    sa fi facut tataru asta in Hungaria, Russia, Polonia etc, sau pana sin Bulgaria. Erati dedemult in fata plutonului de executie pa stadion, aleagasar cenusa de neamu vostru tataresc. Deom avea noroc cu un Potop Biblic, sa dea paste voi, sa acopere pa vecie teleormanu.

  37. Mai luati una jegoasa incredere, marca plavan de lux via pnl Citu: https://www.stiripesurse.ro/sfidare-totala-la-adresa-constitutiei-raed-arafat-pe-cale-sa-fie-declarat-dictator-prin-ordonanta-de-urgenta-document_1991939.html
    De fapt, se pregatesc pentru ce si care militarizare? Relocare din afganistan plus migranti masiv in Romania in urmatoarea perioada?! Deja au inceput plasarile migrantilor in estul tarii, in galati. Ii imprastie pe ambele entitati pe toata zona prutului pe partea romaneasca(planul se pune in aplicare deja)? Cred ca e mai mult de 15 ani de cand stiu despre acest plan, direct de la…coalitia masii, si am tot scris, nimic, niciun sunet din gura latrailor de lux in fata cetatenilor din Romania! Pare ca deja se grabesc cu toate actiunile pe teritoriul romanesc!

  38. @ Doina oltului, Înțeleptul: Noroc cu Doina că mai și doinește prostia, căci toți ceilalți comentatori știu bine că programul sibianului este un zero. (A propos – cu ce calificative a absolvit Johannis!?). Unul care semnează Înțelept se gândește la bani și laudă programul, cică făcut de personalități. Da, o are în vedere pe consiliera Ligia Deca – fără pregătire universitară, care nu a lucrat o oră în Educație, coordonatoarea elaborării programului. Halal personalități! Și aici noroc că i-a dat o tinichea lui Madlen Șerban, ca să lucreze ceva din care a ieșit tot zero. Oricum, după ce, așa cum au observat destui, românii sunt needucați (de unde programul România educată), după ce nu prea sunt normali (vezi România normală), mai nou românii sunt murdari (vezi reflecțiile la statuia lui Bruckental). Bine au ajuns bieții români. Azi mâine o să afle și alte minunății.

  39. Tovarasul pregatea pioneeri sa devina comunisti de nadejde, de aceea nu se poata dezbara de trecut, si se poarta ca Ceausescu impaiat

  40. @Doina Oltului
    Era mai bine pe rit nou progresist o(sau un) drag queen, un barbat travestit, vine si le face primirea la elevii de clasele I-IV sa-i cum se face sex, despre transexuali si cum sa-si schimbe sexul, ca sexul femeie/barbat e un construct sociaL.

  41. Iohannis asta era perfect pentru teleshoping. Îți prezintă produsul ca fiind revoluționar nemaivăzut nemaiauzit. Totul e sa nu-l cumperi și sa ramai cu reclama, ca dacă l-ai luat iți dai seama ca nu e bun de nimic și nu-și merita prețul. E președinte de 7 ani și n-a făcut nimic din ce a promis . La el totul se petrece în viitor chiar și după 7 ani de promisiuni deșarte. Mare deziluzie.

  42. Basau le-a zis la prosti „am condamnat comunismul” , USR le-a spus la prosti „fara penali” UE si Dept de stat prin DNA le-a spus la prosti „combatem coruptia” si Iohannis le-a spus la prosti „Romania educata”. Si prostii au votat niste cuvinte goale. Cat de greu este sa spui un slogan de doua cuvinte unor prosti creduli?

  43. Aud de cativa ani de acest proiect “Romania educata” dar ce anume contine el, ce isi propune sa faca la modul concret? Cu subiect si predicat. Asta daca chiar exista si daca nu este decat un simplu slogan.

  44. Pentru progresistii care conduc lumea asa zisa „educatie” vrea sa zica in termeni mai populari spalarea pe creier gen postacul „Marele urs” care e plati sa stea pe Cotidianul toata ziua sa faca diversiune!

  45. Nu-i nimic! Iohhanis se va alatura lui Basescu in Parlamentul Europei, acolo unde ,, fostii mancatori de cacat si vanzatori de iluzii” vor continua aberatiile lor despre democratie si libertate! Continuati ,ragi compatrioti romani,sa votati pentru alegeri,,locale, natioanle si europene”! Visul vostru de a vedea promisiunile lor e tot asa de aproape precum galaxia Andromeda! Vise placute!

  46. Probabil 99,99% din romani nici macar nu au luat in seama aceasta gogoasa a lui Johanis. Nici macar pacalicii sai care-l sfatuiesc. Toti sunt pe mintea lui „pepsiglas”.

  47. România educată a lui Iohannis produce personal prea calificat pentru economia ”wow” a lui Cîțu care bubuie.
    E de mers la Merkel la cules de sparanghel.

  48. Educatia poate fi si: Romanu e bun de sparanghel sa munceasca pe branci.
    Cum sa nai formezi tineri pregatiti cand saracind populatia parintii nu isi mai permit sa tina copii la liceu sa plateasca gazda la oras.
    Bani de transport.
    Si in Bucuresti daca stai in Ghencea si inveti la liceul feroviar in Giulesti schimbi doua autobuze adica 6 lei dus 6 lei intors de la liceu.
    Adica 4 milioane transportul elevului. Si tatal are 15 milioane salariu. Educatia inseamna sa ai si bani de scoala si haine si mancare.
    Pe nemtzalau il doare in curr de romani.

  49. ATATA TIMP CAT in centrul EDUCATIEI din tara noastra nu va fi pusa STIINTA actuala de VARF (astronomie, fizica, chimie, biologie descrise in limbajul matematicii) cat si SPIRITUALITATEA acestui TARAM de VIS (istoria, geografia, cultura si religia ROMANIEI) … EDUCATIA ROMANEASCA va ESUA !!!

    Va esua PRECUM toata EDUCATIA de tip EUROPEANA !
    De ex. la istorie, SUEDEZII nu isi studiaza propria lor istorie STRAVECHE ! Studiaza DOAR istoria Ruandei si a Kosovo …

  50. Atentionare pentru Marele Urs/Nagy Medvek: pleaca ma din tara asta pe care o urasti profund, du-te la uigurii tai, lasa poporul roman, asa prost cum zici tu ca este si stabilieste-te pe „taramul desteptaciounii” maghiare!

    Acum pentru poatriotii romani: pacaleala acestei natii vine de la Klaunus I, minikaizerul instalat la putere in Romania! Mediocru si parsiv, el asa vrea sa fie toata conducerea tarii! Dixit!

  51. O sedinta la Junimea (de pe la anii 18…):
    George Panu: Ce umblati cu istoria romanilor, o barbarie completa …
    M. Eminescu, dintr-un colt de odaie: Ceea ce numesti tu barbarie, eu numesc asezarea si cumintenia unui popor, care se dezvolta conform propriului sau geniu, ferit de amestecurile strainului.
    (Lucian Boia)

  52. lasati baa, ca voi sunteti tari la despartiri cuvinte scurte in liniute, o tampenie ce nu gasesti nicaieri pa fata pamantului. La aia vi sa da „bac”-uri. Nu tre saveti voi educatie. Nemtu numa daia zice, ca batjocora pa plan extern, sasi indulceasca grangurii aia mai babani din germania, austria, brussel etc. Ca sai dea o „functie”, cum iau dat tatarului basescu, dupa ce a ingropat tara pa vecie cu popor cu tot.

  53. SUEDEZII si-au transformat propria lor ISTORIE (brilianta de fel) … in istoriile stelelor Ruanda si Kosovo …

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.