Majoritatea electricității consumate în Rep. Moldova vine acum din Transnistria – termocentrala Cuciurgani, iar în ceea ce privește gazul, moldovenii fie aduc direct din Rusia, fie cumpără de pe coridorul sudic, via Turcia, Bulgaria și România, dar și aici este în parte vorba tot de gaz rusesc.
Concret, colaborarea dintre România și Rep. Moldova va fi sub următoarele forme:
“I. În domeniul gazelor naturale, țițeiului și produselor petroliere, părțile intenționează să dezvolte proiectele ce vizează interconexiunile de gaz între cele două state prin analizarea posibilității de creștere a capacității de transport de gaze naturale bidirecționale, extinderea conductelor, semnarea unui Acord de colaborare (Burden Sharing Agreement) și dezvoltarea capacităților de stocare a gazelor naturale de pe teritoriul României, cooperarea în vederea menținerii unui nivel minim de rezerve de țiței și/sau de produse petroliere, precum și asigurarea coordonării și semnării pe parcursul anului 2024 a unui Acord bilateral care să prevadă identificarea de spații de depozitare în vederea creării de stocuri de urgență ale Republicii Moldova pe teritoriul României.
II. În domeniul energiei electrice, părțile au în vedere realizarea proiectului „Interconectarea sistemelor electroenergetice ale României și Republicii Moldova prin construirea obiectivului de investiții de importanță strategică Linia Electrică Aeriană de 400 kV Suceava – Bălți, și extinderea stației 400 kV Suceava și stația 400 kV Bălți”, construcția unei noi linii de interconexiune și o stație electrică de pe territoriul României, realizarea interconexiunii de comunicație pe liniile electrice existente, precum și alte linii electrice stabilite de comun acord;
-asigurarea condițiilor desemnării „OPCOM” SA(operatorul bursei de energie românești – n.r.) în temeiul legislației Republicii Moldova, prin forma juridică corespunzătoare, în calitate de operator al pieței de energie electrică în Republica Moldova, inclusiv operator al pieței(lucru care deja s-a întâmplat – n.r.)”.
România și Moldova se angajează să promoveze obiectivele actualului Memorandum în fața Comisiei Europene și altor instituții finanțatoare la nivel mondial pentru a obține bani în a le îndeplini, dar și consultanță de profil.
Republica Moldova este aproape total dependent de extern în a-și asigura accesul la resurse energetic. Consumurile vecinilor sunt foarte mici, raportate la noi. Astfel, peste Prut se consumă anual 4 milioane MWh de electricitate și circa 1,2 miliarde de metri cubi de gaze. Cea mai mare parte din această energie este destinată consumul cansic, industria fiind doar marginal reprezentată. Consumul de electricitate al României este în medie de peste 50 de milioane MWh, iar la gaze, de peste 10 miliarde metri cubi.
Atât rețeaua de gaze din România cât și cea din Republica Moldova sunt operate de SN Transgaz.
Deci. Nu avem pentru noi, dar dăm la alții. Ei iau de la noi și dau la mama Rusie. Ei vor în UE dar cu mama Rusie. E ramura Rusiei pentru Europa. E podul Rusiei spre UE.