România la Târgul de Carte de la Guadalajara

România va participa la cea de-a 37-a ediţie a Târgului Internaţional de Carte de la Guadalajara care se va desfăşura în perioada

De CD M
România la Târgul de Carte de la Guadalajara

România va participa la cea de-a 37-a ediţie a Târgului Internaţional de Carte de la Guadalajara care se va desfăşura în perioada

România va participa la cea de-a 37-a ediţie a Târgului Internaţional de Carte de la Guadalajara / Feria Internacional del Libro de Guadalajara (FIL), care se va desfăşura în perioada 25 noiembrie – 3 decembrie, anunţă Ministerul Culturii.

Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, la standul dedicat României vor fi prezenţi, cu sprijinul Ministerului Culturii, Institutului Cultural Român şi al Ambasadei României în Statele Unite Mexicane, scriitorii Tatiana Ţîbuleac, Stejărel Olaru, Dinu Flămând, Svetlana Cârstean şi Adina Rosetti, alături de agentul literar Livia Stoia.

„Literatura română va fi prezentă la FIL în cadrul standului Uniunii Europene, organizat de Delegaţia Uniunii Europene în Mexic, unde vor fi expuse volume în limba spaniolă din toate ţările UE, precum şi materiale de informare, printre care broşura Nuevos Libros de Rumania, în care sunt prezentaţi treizeci de autori români. De asemenea, în cadrul standului va exista şi o secţiune de vânzare de carte”, precizează sursa citată.

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

  1. Si fara Cartarascu?!! Nu se poaatee!!! Si ziceti-mi si mie: ce e ala ” agent literar „? Tot un fel de SRI, SIE?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.