Potrivit concluziilor şedinţei de lucru care a avut loc sâmbătă seară, la Cotroceni, țara noastră nu este afectată direct de situaţia din Ucraina.
Nu există riscuri imediate la adresa securităţii naţionale şi nu a ridicat gradul de alertă al structurilor de securitate naţională, se arată într-un comunicat de presă al președinției.
„România nu este afectată direct de situaţia din Ucraina şi nu există riscuri imediate la adresa securităţii naţionale a ţării; România nu a ridicat gradul de alertă al structurilor de securitate naţională. România va continua să fie activă în relaţiile cu aliaţii săi în discuţiile privind evenimentele din Ucraina”, se arată în documentul remis la finalul întâlnirii.
Preşedintele României, Traian Băsescu, a mandatat reprezentanţii statului român să prezinte poziţia de principiu a României în dezbaterile ce urmează pe această temă în structurile Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) şi ale Uniunii Europene (UE), se mai arată în comunicat.
De asemenea, se mai precizează că România va monitoriza, în continuare, cu maximă atenţie, atât situaţia din Ucraina, cât şi evoluţiile separatiste din Republica Moldova.
Înaintea şedinţei, Traian Băsescu a transmis un mesaj în care preciza că România consideră că orice prezenţă a trupelor Federaţiei Ruse pe teritoriul Ucrainei, fără acordul acesteia şi în afara acordurilor bilaterale şi a notificărilor ucrainene deja existente, poate fi considerată o agresiune la adresa Ucrainei.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut şi a primit sâmbătă aprobarea Consiliului Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului, pentru a trimite trupe ruse în Ucraina.